joi, 30 octombrie 2014

AM VĂZUT CE PRIETENI AM...

a
Astăzi a fost zi de test... De dimineață, știind că vin sunt moaștele sfinților la T.B.C. parcă îl auzeam pe Sfântul Nicolae al Serbiei zicându-mi: "Azi e o zi mare pentru tine! O să-ți afli prietenii... Nu aceia care te fac înger, nu aceia care te fac drac, nu aceia care râd cu tine, nu aceia care plâng cu tine... Prietenii" Și m-am trezit năuc...
Acum iată e seară...
Și îmi vine să vă scriu cu drag, așa ceva..

DRAGII MEI PRIETENI:

Mulțumesc mult prietenilor care au distribuit tema cu venirea moaștelor Sfântului Nicolae Velimirovici... La Sibiu... În sfârșit am văzut ce prieteni am...
E frumos când mai avem prieteni. Nu prieteni de LIKE, ci prieteni de faptă... Faptă bună... Ca să ne facă pe plac diavolul ne dăruiește “prieteni”... Din aceia care ne lauădă, din aceia care vorbesc toată ziua la telefon, cu blugi, cu bani de restaurant în buzunar și care îți aruncă LIKE-urile atunci când pui câte o poză Șic”…
Genul de poze ȘIC:
-fotografie cu tine la o masă ( pe masă se vede Berea, pachetele de țigări, coca-cola, și alte telefoane  mobile…
- fotografie cu tine pe malul mării, pe o stâncă cu valuri, pe patra unui munte, pe pajiuștea cu flori... Totul e estetic... Nimic nu e tic...
- fotografie ortodoxistă... Cu tine lângă un călugăr... Te legitimezi direct cu îngerii, ca și cum ai depășit „lumescul”  și „lumeștii”... De acum ai acces doar la Părintele Arsenie, la monahii din vestite mânăstiri, pe care desigut că îi “asculți” orbește…
- fotografie cu Părintele Arsenie Boca… E nelipsită… E pe masă, pe valiză, pe sobă, pe frigider, pe aragaz, la piept… pe FACEOBOOK… Dă bine… E OK! Tic de care încă nu te-ai depărtat… E OK…
- fotografie cu tine în bar… lângă o mașină străină…lângă un cățel…lângă un grătar care arde (vezi Doamne, să dăm sentimental de abundență națională)…
- fotografie cu vedete…Dacă vor să te țină de după umăr când îți trec prin cale…

Fotografii la care nu aveți prieteni…

Când faceți ceva sincer și din inimă. Când faceți o faptă bună… Dacă cantata pentru Hristos… Acolo prietenii nu au acces… Nici de LIKE… Nici de ce vrei tu… Sunt obosiți… Sun apatici și ironici. Nu mai ești pe linia lor… Nu mai ai acces la “firesc”… Te-ai „pocăit” în opinia lor... Adică, nu mai ești întreg la minte... Și uite așa vine despărțirea... Pe INTERNET ȘI ÎN VIAȚĂ....

marți, 28 octombrie 2014

LA IERNUT NEAMUL ROMÂNESC MI-A DAT LINIȘTE ȘI SPERANȚĂ... (CONCERTUL 263)


Irepetabilul Iernut. Îmi cer scuze față de blândul Iernut, pentru că, a trebuit să aștept ziua de marți ca să am răgazul de a scrie câteva rânduri-cronică a concertului de la Biserica Sfântul Nicolae. Părintele Silviu  Feier, o gazdă minunată și un om al amănuntului bine pus la punct, împreună cu ceilalți preoți și cu întreaga comunitate, au dat dovadă de ospitalitate încă de la prima descindere a noastră la ora 15, astfel că erau întrunite premizele unui mare eveniment cultural-național și spiritual.

Mărturisesc că duminică eram puțin osteniți după frumosul concert de la Luduș. Credeam că o să ne fie și mai greu la al doilea concert, dar ne-am înșelat. La începutul concertului au fost emoții multe. Și noi și publicul ne dezmeticeam mai greu. Pricesnele curgeau limpede, cu căldură sufletească, lumea cânta ușor, dar încă nu era acea atmosferă pe care ne-o doream... Dar apoi totul a erupt, precum lava unui vulcan... Încă de la primul cântec patriotic, DIN ȚARA MOȚILOR, s-a realizat o atmosfera unică și irepetabilă. Aplauze, cântece interpretate cu toată biserica, ce mai, o stare de spirit formidabilă. Parcă simțeam că țara s-a întors acasă...
Părintele și părinții din biserică erau vizibil transfigurați... Cântau alături de noi, alături de minunații lor creștini și păreau împliniți... Iernutul devenise vatră românească autentică, loc de preamărire a istoriei și de devenire a prezentului... Am continuat să menținem această atmosferă aproape trei ore... Nu ne-a fost greu, pentru că am întâlnit un spirit naționalist autentic și liniștitor... Îi vedeam pe strămoși intrând în inima noastră...  Pe toți acei eroi care, odinioară, chiar aici la Iernut,și-au dat sângele pentru demnitatea neamului nostru românesc... 

Oboseala trecuse. Monotonia de la începutul concertului se spulberase definitiv, iar lumea era frumoasă... Ochii se împânzeau de lacrimi, iar cântecele am dorit să nu se mai sfârșească... Pe noapte, am plecat greu din Iernut... Cu ferma promisiune că vom reveni după Sfintele Paști, la anul viitor, spre a face un concert mai mare în aer liber... 
La Iernut parcă am fost nu într-o lume, ci într-un colț de poveste... Iernutul m-a liniștit și m-a făcut a simți casa poporului meu... Un sălaș de istorie și de iubire cerească... Mulțumim Iernut... Ne e deja dor de tine!

luni, 27 octombrie 2014

Frumosul LUDUȘ...IREPETABILUL IERNUT...


Frumosul Luduș... Concertul de care aveam nevoie, ca de o respirație blândă de ortodoxie și românism...
Cum a fost la Luduș? Imaginile și filmările puse pe FACEBOOK ar putea oarecum spune câte ceva, dar foarte puțin despre minunații oameni pe care i-am întâlnit acolo... Și amintirea faptului că la finalul concertului, în timp ce Nelu Ivan cânta CÂT MAI SUNTEM CÂT MAI SUNT/ MÂNGÂIAȚI-I PE PĂRINȚI, doi copiii trăind la culme mesajul cântecului, s-au dus la mama lor și au îmbrățișat-o... În lacrimi...
Acesta a fost Ludoșul... Oraș românesc... Cu spirit patriotic curat...
La 9.30 biserica era arhiplină... Toată Sfânta Liturghie a fost un moment divin... Apoi a venit concertul... Și o explozie de evlavie a curs peste inimi... Ne opream noi înșine din cântec și savuram dragostea de neam a ludoșenilor... Oameni frumoși și așezați în reperele bunului simț... Un concert pe care l-am terminat parcă prea repede... Cu Părintele Protopop, minunata gazdă, care avea parcă șapte inimi și ne încuraja ca să dăruim publicului totul... Totul... Totul pentru ortodoxie și neam... Tot ce avem noi și tot ce am primit de sus... De acolo de unde Dumnezeu, în această duminică superbă de sfârșit de toamnă, a binevoit ca să coboare, spre bucuria noastră... În Luduș... La ardeleni... La românii, care încă mai cred în demnitatea istoriei noastre naționale...
Mulțumim Luduș... Fiți fericit Părinte Protopop... Drumul nostru comun nu s-a încheiat...

MÂINE VA APARE O CRONICĂ MAI AMPLĂ DESPRE CONCERTUL DE LA IERNUT...

sâmbătă, 25 octombrie 2014

PĂRINTELE CĂTĂLIN: JURNAL LA LUDUȘ...



Seară de pace la Luduș... Cenacliștii s-au retras în camere și așteaptă ziua celor două concerte de mâine... La Luduș și la Iernut... Ce locuri sfinte, pe care încă se mai simte sângele cald al eroilor români căzuți în al doilea război mondial. Vă rog să mă credeți că am un sentiment de dulce neliniște. Mă simt ca niciodată mai dator poporului român, în încercarea mea neputincioasă de a face ceva pentru România anului 2014... An trist... An cu alegeri și atâta ură româno-română... An în care politicienii miros a minciună, iar poporul plânge întuneric, desculț și amăgit de atâtea promisiuni...
La Luduș nu pot adormi... Chiar dacă se schimbă ora  și noaptea e mai lungă... Și pe colegii mei îi simt frământați... Vor să se dăruiască și așteptarea li se pare grea... Ei cei care au lăsat case, distracții, plăceri, pentru a fi aici...

 Mi-e rușine că sunt atât de neputincios, că fii românilor au renunțat la marile idealuri patriotice, că sfințenia nu ni se pare o caracteristică a firii noastre și uite așa suntem fără rădăcini... Că totul se învârte în jurul banului... Dragostea, moartea, viața și ziua de mâine... Că lumea nu vrea ceva mai mult... Că orice neavenit de aiurea poate să vină și să poruncească orice în această țară... Că nopțile sunt lungi... Tot mai lungi...
Lu Luduș parcă îmi vine a plânge de dor... De dor de neam... De dor de cer...  În această cameră caldă de pensiune, în care organizatorii ne-au așezat cu iubire... Sperând că odihna noastră de acum poate fi cauza unui frumos concert mâine... La Luduș și la Iernut...
Noapte bună!


Și un poem scris pentru a fi citit mâine la concert:
LA LUDUȘ


De-atâta greu cât e în țară,
De-atâta rană peste veac,
Am inima mereu amară,
Dar Ludușul îmi pare leac.

Și cât Ardealul meu de sânge,
Râvnit mai e de ce haini,
Aici în Luduș pot a plânge,
Și ochii mei devin senini.

De sub cupola milenară,
Acestei vetre de creștini,
Jurăm cu drepta pentru Țară,
Să nu o vindem la străini.

Dar Luduș, loc de oseminte,
Din cel de-al doilea război,
Promite sfinte legăminte,
Ardealul să-l păstrăm în noi.

Și vai de cei ce-și lasă firea,
Acei ce  uită dinadins
De trei cuvinte: România,
Ortodoxie, românism,

Și iată ce sublimă veste,
Ce-a fost și ce va fi mereu,
Aici în Luduș, ca într- iesle,
Din cer coboară Dumnezeu.

miercuri, 22 octombrie 2014

ȘTEFAN ION SAU CUM VORBESC EU RAR DESPRE CEI DRAGI...

Rar vorbesc de cei cu adevărat dragi sufletului meu... De obicei pe dânșii îi nedreptățesc cel mai mult... Îi mustru, le cer performanțe grele, le spun în față vorbe pe care nu le merită și îi las să creadă că nu îmi stau pe inimă... 
Despre ei nu scriu multe în cronicile mele... Și le ocolesc meritele... Dar aceasta nu este decât un sfios mod de a-mi apăra în fapt vulnerabilitatea  ce o am  față de dânșii. Pentru că, de fapt ei îmi sunt cei mai dragi și mai apropiați duhului meu... Mă apăr însă de greul sentimentelor din mine "atacându-i"... Și la propriu și la figurat... Punându-i la muncă și cerându-le totul... Totul sau nimic... Așa ca în marile romane de inimă albastră...

Despre Ștefan Ion, colegul meu din Cenaclul Lumină Lină nu prea pot vorbi limpede... Pentru că, deși îl respect, și nu am aparențe de șef, ca să ridic cumva tonul la el, și dacă am făcut-o vreodată îmi cer iertare, cu el este totuși destul de dificil să vorbești. De ce? Nu prea știu, deși îmi doresc foarte mult să vorbim... La o primă vedere pare taciturn și nedeprins cu socializarea... Iar noi părem două firi contrarii... Unul care vorbește foarte mult, și unul care tace... Și totuși, el este omul cu care am colaborat cel mai mult, cel mai corect și cel mai bine... Un coleg adevărat... Un sufletist greu de dibuit la o primă vedere, dar de fapt un dăruitor prin excelență... Cu inimă mare, mare de tot...
L-am cunoscut în împrejurări simple... Venea pe la Biserică cu Fratele Bălan( actualul său socru) și apoi, fiind pus într-o împrejurare să realizez un concert la TBC cu Cenaclul Lumină Lină ( în forma sa minimală de început) am început colaborarea. Mi-a fost recomandat cu căldură de Părintele Iosif Toma, că știe să cânte la orgă și m-ar putea ajuta... Așa am început să cântăm... Restul a venit de la sine...
I-am propus după un oarecare timp și colaborarea cu Radio Trinitas, iar Ștefan a acceptat, a pus osul la treabă și pot spune că a fost un excelent autodidact... S-a perfecționat cu fiecare emisiune, cu fiecare zi petrecută în fața computerului în studioul Sfântul Andrei Șaguna... Văzându-i corectitudinea și abnegația l-am menținut alături de mine. Și eu, și el, Și Dumnezeu și oamenii au avut de câștigat... Relația de muncă s-a întărit, iar lucrurile bune au iești la iveală... De asemenea și caracterul său deosebit l-a pus în postura de a nu mă lăsa niciodată la greu... Nu s-a plâns, nu a cârtit, și am înțeles că mă respectă pentru tot ceea ce măcar încerc să fac... Cu realizări mai bune sau mai puțin bune...
Uneori credeam că nu-l înțeleg. Erau moment când noi doi dialogam greu... Pe mașină, la servici... El părea că se închide într-o lume numai a lui, dar de fapt eu mă înșelam. Ștefan, în tăcere, își pregătea dăruirea de pe scenă și de aceea el este acela care stătea în spatele multor reușite ale cenaclului...
Nu știu dacă va citi vreodată acest material. Poate că totuși da, iar atunci îi spun că pentru mine el e de mult un frate adevărat... Un alt fel de frate... Nu de mamă, nu de "Oaste", ci de bucurie... Ceva ne-a legat indestructibil... Ceva ce poate nici el nu prea știe, nici eu nu prea înțeleg pe deplin... Acel ceva pe care "primii creștini" îl aveau în conștiință, duhul de a face ceva frumos pe pământ...
Îți mulțumesc Ștefan! Să mergem mai departe... Oamenii lui Hristos nu se opresc niciodată din drum... Oricât de greu le-ar fi uneori...

duminică, 19 octombrie 2014

BRAȘOV! ELITA ROMÂNISMULUI NOSTRU!

Revederea membrilor Cenaclului Lumină Lină a fost din nou o adevărată sărbătoare. O săptămână fără concerte, pare lungă și nesfârșită. La Sibiu, pe strada Dealului, ne-am revăzut, ne-am îmbrățișat și am pornit din nou la drum... Veseli, zglobii, plini de efervescență. Cântece pe drum... Nelu Ivan ține ritmul, iar Andrei și ceilalți țin isonul... Cântăm cu drag, recităm poezii, ne aducem aminte de momente emoționante din concertele trecute... Dulci și suave amintiri... Unice și irepetabile...
Iată-ne și la Brașov... Microbuzul condus cu mare măiestrie de domnul Vasile cotește scurt pe străduța de dinaintea Bisericii Adormirii Maicii Domnului și intră în curtea locașului de cult. Gazdele ne-au așteptat cu brațele deschise și cu multă bucurie. Le-am simțit iubirea și fericirea de a se reîntâlni împreună cu noi...
La ora 15.00 am luat hotărârea de a face concertul în aer liber... Zis și făcut... Am tras cabluri, am montat microfoanele și am început repetițiile... Lumea era deja foarte multă... Iar pe ritmul repetiției noastre, majoritatea cântau împreună cu noi...semn că numai la Brașov concertul
începe întotdeauna mai repede... Ce oameni minunați!
Îl revăd pe părintele Robert. Inimos, cald și plin de ospitalitate. Și eu și dânsul avem emoții... Presimțim un concert curat și blând... Pentru că, Maica Domnului este aici cu noi... La Brașov...
Începe și concertul nostru. Incredibil cât de mulți oameni vin să cânte alături de noi. Și Nelu Ivan împreună cu Andrei dau tonul pricesnei RIDICAT-AM OCHII MEI LA CERURI împreună cu RUGĂCIUNEA PĂRINTELUI ARSENIE... Apoi vine cântecul LA UMBRA CRUCII TALE și valuri de voci minunate pătrund în văzduhul cerului românesc... Exuberanța oamenilor nu ne surprinde, dar ne dă un avânt incredibil pentru  tot restul spectacolului și urmează două minunate ore de cântec...
Cântecele curg line și blânde... A MAMEI RUGĂCIUNI ȘI JOS SUB CRUCEA RĂSTURNATĂ... Lacrimi, lacrimi multe și soarele continuă să rămână aproape de noi... Nu e frig, pentru că oamenii sunt calzi... Parcă nu mai vor să se miște din această veritabilă grădină de vară. Și peste ei, aducem fiorul cântecelor  folclorice cu un binom artistic inedit SĂRACĂ-I INIMA MEA, alături de LA INIMA CEA BOGATĂ... De acum zâmbetul și bucuria învinge orice fel de amintire a morții sau a durerilor care există pe pământ... De aici până la explozia cântecelor naționale nu mai este decât un singur pas... Îl facem și cântăm cu PATRIA în inimă. Atmosfera este incredibilă... Sute și sute de oameni se desprind din imanentul imediat al condiție precare în care trăiește astăzi ROMÂNIA și încep să se simtă extraordinar... Iată românii adevărați! Sunt aici la Brașov! În patria liberă a exprimării demnității naționale... Cu ARDEALUL ȘI BASARABIA în dor... Cu Avram Iancu în cântec și în destinul divin al mărturisirii noastre...

Brașov! Spunem superb! Spunem asta pentru totdeauna! Plecăm spre casă împliniți și fericiți! Mulțumim Brașov! Cinste vouă, dragi și calzi români!

vineri, 17 octombrie 2014

PĂRINTE ROBERT, VENIM!

Melancolia e ruptă din rai. Stare bătrână de spirit, așa precum izvoarele cad peste pietre albe, așa cad și amintirile peste inima mea...
Mi-aduc aminte de Brașov, la ultimul concert de la Biserica Adormirii Maicii Domnului, acolo unde anul trecut, în decembrie Cenaclul Lumină Lină a poposit, la invitația bunului părinte Robert Tătulea... Mi-aduc aminte că spațiul era destul de limitat, dar concertul a fost frumos... Am început cu o jumătate de oră mai repede, pentru că, deja, Biserica era arhiplină... Plin în curtea bisericii, plin pe străduța exterioară locașului de rugăciune... Și mulți oameni frumoși... Toți calzi, toți blânzi, toți primitori de străini... Mi-era sufletul plin de splendoare și toți colegii mei au prins aripi de zbor...
Revenim la Brașov. Ne gândim și la concertele viitoare... La Iernut, la Luduș etc... Mă gândesc că, am scris ultimul articol, chiar pe această pagină a blogului, și poate că cei ce nu l-au citit nu îmi cunosc trăirile din timpul zilelor când nu este cenaclu... Sau, poate că le cunosc și nu au nimic de obiectat... Nu am vorbit cu colegii mei de o săptămână dar cred că împărtășim aceleași doruri comune... Poate că eu sunt puțin mai exhibat în a vorbi lumii... Nu știu dacă e bine, dacă e de folos, dar m-am obișnuit așa... Să-mi las dorurile la vedere... Să cred că alții vor prinde pace și curaj citindu-le... Că ele pot fi o pagină de zidire sufletească și de coborâre a cerului în inimă... Căci numai vorbind putem iubi... Atât neamul românesc, cât și Împărăția Cerurilor...


Părinte Robert, venim! Suntem NOI! CENACLUL LUMINĂ LINĂ! 

miercuri, 15 octombrie 2014

DUPĂ VISCRI... AȘTEPT BRAȘOVUL! LA LUPTĂ!


După Concertul de la Viscri, vă mărturisesc că sunt și mai vulnerabil în ceea ce privește subiectul “Țara mea ”… Văd România ca fiind bătaia de joc a tuturor speculanților politici și îmi vine să fac ceva mai mult pentru dorurile ei… Nu putem să asistăm la această degenerare etică a României, la acest parșiv politicianism practicat de absolut toate grupările partidice, la aceste patimi spirituale care au intrat în firea noastră și să nu facem nimic…
După Viscri îmi vine să plec în fiecare zi la drum cu Cenaclul meu…

După Viscri mi-e dor imens de toți confrații mei luptători… De Nelu Ivan, de Alexandru, de Romică, de sibieni… Of, de ce nu e Mediașul chiar aici, la mine pe strada Avram Iancu… Da, mi-e dor și de Avram Iancu… El trebuie reîntrupat, regenerat, refolosit ca mentor de redeșteptare națională pentru ca să ridicăm neamul la luptă…

După Viscri, vreau să le spun preoților că angajamentele față de neam nu sunt doar formale… Nici față de Dumnezeu, și nici față de popor… Ei trebuie să ridice lupta națională… Nu să primească bani de la guverne pentru repararea de biserici… Guverne care le cumpără astfel tăcerea…


După Viscri merg la Brașov entuziast… La Părintele Robert Tătulea, minunatul meu prieten și fost coleg de clasă… Cu gânduri albe și pline de slovă românească… Ca să scriem și pe inimile brașovenilor imnul retrezirii naționale… La drum!

luni, 13 octombrie 2014

LA VISCRI A ÎNVIAT DIN NOU NEAMUL ROMÂNESC!


Viscri! În sfârșit pot spune că i-am găsit pe români la ei acasă... În România... În acest minunat Viscri, locul în care Cenaclul Lumină Lină a doborât recordul de iubire și de identitate absolută, în urma concertului de ieri...
Ziua s-a însuflețit de dimineață, când după Sfânta Liturghie, primul nucleu al Cenaclului a fost rânduit să energizeze sufletele oamenilor cu pricesne sensibile. Am lăcrimat împreună cu Maica Domnului în cântecul ce ne numește pe noi oamenii, fii lacrimilor sale... Lacrimi, lacrimi, lacrimi... Părintele Gheorghiță, excelentul nostru organizator, lăcrima și el, la auzul pricesnelor, și totul anunța o seară deosebită...
La ora 16 fix, Cenaclul Lumină Lină a dat startul concertului... Și încă de la prima piesă LA UMBRA CRUCII TALE, lumea a început să cânte... Cu dor, cu iubire, cu tărie... Ce a urmat e greu de redat în cuvinte. Chiar acuma când scriu, la aproape o zi de la terminarea concertului, am o bucurie mare, mare de tot... Mă simt fericit să scriu aceste rânduri și nu izbutesc, să găsesc cuvintele cele mai potrivite pentru a vorbi de acest cenaclu...

Mă uitam la un moment dat la colegii mei... Erau însuflețiți... L-am privit pe Nelu Ivan și am înțeles din privirea sa că totul este bine... Că suntem împliniți ca oameni, ca misionari, ca iubitori de cer și de neam... Nu am mai avut sentimentul morții neamului românesc, ci pe acela al învierii sale... Mi-au dat și mie lacrimile pe drumul spre casa... Obosit, extenuat, lucid și plin de iubire... 
Viscri însemnase totul... Sau aproape totul... Borna 260 pe drumul Golgotei neamului românesc... Cu oamenii săi absoluți și plini de farmec natural... Cu patriotismul sincer al acestor țărani, cărora aș vrea să le sărut cu smerenie dreapta și fruntea brăzdată de doruri... Cu acești copii de țărani frumoși... Mai frumoși decât cei de la oraș... Mai frumoși decât toate florile pământului... Copiii care timp de două ore și jumătate au cântat frenetic și expansiv...  Ei, cei ce vor asigura viitorul poporului român...
Ieri, la Viscri am scris istorie... Ieri am întâlnit neamul românesc ACASĂ!

ÎN VISCRI



Acasă la poporul meu,
În Viscri, satul de splendoare,
L-am regăsit pe Dumnezeu,
Și lacrima care nu doare.

Acasă în Ardealul meu,
În Viscri, sat cu doruri multe,
Cântând de bine și de greu,
Au fost români să ne asculte.

Acasă în pridvor de rai,
Într-o duminică frumoasă,
Iubirea s-a aprins în grai,
Suavă, dulce și sfioasă.

Acasă în blândeți de cer,
În Viscri, și în amintire,
Am început din nou să cer,
Lumină, luptă, nemurire.

PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN
dumitreancatalin@yahoo.com




sâmbătă, 11 octombrie 2014

La Moșna... Nu în Ungaria... În România.


Moșna și concertul 259 al Cenaclului Lumină Lină. Drapelul românesc adus pe scenă de membrii Cenaclului Lumină Lină ne reamintește că suntem acasă... Nu în Ungaria... Nu în America... Acasă... În patria limbii române... Cenaclul intră pe scenă în fața a sute de oameni. Are pentru prima dată o misiune grea, să convertească ideologia defectă a partidelor, care au venit la Festivalul Verzei din Moșna spre a-și face campanie electorală. Să oprească furia bahică a românilor și a romilor care au profitat de această zi frumoasă spre a se mai desfăta odată... Misiune aproape imposibilă...
Urcăm pe scenă. Parcă e cumplit. Lumea se mișcă agitată. Veselie, fum de mic, pahare de bere, un fel de haos autohton... Ne apropiem de microfoane... Oamenii parcă încremenesc...                                                                                                                                                                                  


E momentul în care începem să vorbim: “Vom cânta pentru România, dar să stabilim niște reguli simple de comunicare. Vrem decență și implicare. Altfel ne oprim!” Lumea se uită mirată spre noi… Dar începem cu Imnul Deșteaptă-te române! Șocul e iminent… Lumea se oprește din freamăt, din agitație și începe să cânte… La început,  mai firav, apoi tot mai puternic… Și concertul prinde aripi… Explodăm acum NOI! Aducem Țara Moților în inimile moșnenilor… Cântăm din suflet… Microfoanele par să nu mai țină ritmul cu noi… Lumea cântă, cântă… Se cer pricesne… Cântăm PREASFÂNTĂ MAICĂ ȘI FECIOARĂ… Apoi, Nelu Ivan e inspirat și aduce în inima publicului piesa A MAMEI RUGĂCIUNI… Fantastic… De acum totul e împlinit…



Plecăm spre casă împliniți… Ne despărțim… Sibienii, medieșenii… Puțin obosiți, dar liniștiți… Ne-am făcut din nou datoria… De fapt, am făcut ceea ce eram datori să facem… Mâine o luăm de la capăt… La Viscri… Nu la Prințul Charles… Ci acasă, la poporul roman…

miercuri, 8 octombrie 2014

REPETIȚIE CU CÂNTEC...SUB AUSPICIILE SFÂNTULUI IOAN IACOB...


Dacă, călătorului îi stă bine cu drumul, atunci se cuvine a se ști că și membrilor Cenaclului Lumină Lină le stă mai bine cu cântecul și cu iubirea de neam. Pe acest palier al dorurilor naționale și dumnezeești, a avut loc astăzi reunirea familiei Cenaclului Lumină Lină, la o repetiție de suflet în demisolul Bisericii Sfântul Ioan Iacob Românul din Sibiu.

Revederea cu Nelu Ivan, Alexandru , Romică și toți ceilalți a fost încântătoare și plină de momente unice. Mai întâi buna dispoziție a domnit încă de la început, iar apoi într-o atmosferă serioasă a avut loc o ședință de organizare tehnico-tactică. S-a hotărât ca în 19 Octombrie, Cenaclul Lumină Lină să revină la Brașov, la invitația Părintelui Robert Tătulea. S-au făcut planurile pentru concertele de la Moșna, Viscri, Iernut și Luduș-Mureș, dar și pentru turneul italian din noiembrie.

S-a trecut apoi la audierea și interpretarea unor noi compoziții sau piese din repertoriul național. Cântece noi, cu care membrii cenaclului doresc să se prezinte în fața publicului. S-a dat acceptul ca pe 8 noiembrie să revenim și la Târnava-Mediaș. Apoi totul a decurs minunat. Valentin, Florin, Sorin și toți ceilalți colegi au fost într-o formă deosebită, astfel că despărțirea a fost din nou grea. Dar, nu mai e mult și ne revedem sâmbătă. Mergem la Moșna la provocarea 259 din istoria existenței noastre. 
Mulțumim Maicii Domnului și pentru această seară. 
Amin.

PROGRAM CONCERTE
Cenaclul Lumină Lină, din binecuvântate pricini aparținând nu de voia noastră, ci de cea a organizatorilor din Târgu-Mureș, a amânat cele două concerte care trebuiau să se desfășoare în 18 și 19 octombrie.
În schimb am acceptat invitația de a fi prezenți în alte patru localități. Iată care sunt acestea:
19 octombrie: 
BRAȘOV la Biserica Părintelui Robert Tătulea de la ieșirea spre Ploiești
26 octombrie:
LUDUȘ-MUREȘ - Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel - ora 11
IERNUT - Biserica Sfântul Nicolae - ora 15

8 noiembrie
TÂRNAVA-MEDIAȘ la Biserica din localitate - ora 11


luni, 6 octombrie 2014

CIOCENI - 6 OCTOMBRIE - ZIUA CÂND A ÎNCEPUT CONCERTUL DIVIN!

6 OCTOMBRIE...

Acum câțiva ani.. Nu contează câți anume... Primul nostru concert la Cioceni... Mobilizare exepmplară... Lume multă, primar, consilieri, protopop, preoți, preotese și mult entuziasm... Curtea gemea de lume încă cu trei ore înainte de concert... Se scoseseră băncile afară din biserică... Peste 20 de preoți... Uimire, mirare, la apariția noastră... Întrebări șoptite, oare cum va fi? Noi montam aparatura în altarul de vară... Încercam să ne strângem microfoanele cât mai bine, ca să putem să încăpem cu toții...


Părintele Dumitru era lac de sudoare și un munte de emoții... Se străduise să facă față la eveniment, angajând toată suflarea satului... Doamna preoteasă Lazăr nu mai știa pe ce să mai pună mâna, ca totul să fie impecabil... Încercam să privesc mai atent fața părintelui și să deslușesc ce o fi în inima lui... Era și mama sa alături... Fericită că la Cioceni se vor auzi pricesenele Ardealului, cântece pe care o "ostășiță" le adora... S-a apropiat al sfârșitul concertului de mine și mi-a zis: "Să veniți mereu aici. Eu am trăit poate cea mai frumoasă zi din viață. Să nu vă opriți niciodată. Mă înțelegeți Părinte Cătălin. O să vorbesc și cu celălalt copil al meu să vă cheme... Cât de des...Pentru oamenii aceștia... Slăvit să fie Domnul!"...



Concertul a fost frumos... Preoții s-au apropiat la sfârșit de noi și ne-au felicitat cu căldură... Curgeau invitațiile pentru cenaclu: "Veniți și la noi... O să vorbim..." Îi priveam și mă minunam că acești păstori de suflete chiar își doresc să ofere ceva în plus creștinilor din enoriile lor... Se făcuse noapte și țin minte că m-am retras puțin după scenă... Între cruci... Doream liniște și să evit alte elogii nemeritate... Maica Domnului era singura care merita un cuvânt de recunoștință și o promisiune de viitor...



Apoi au venit alte concerte... 2, 3,4...9... Și truda familiei Lazăr a fost tot mai intensă... Între timp Părintele făcea strădanii mari pentru a readuce cenaclul... Și îl aducea... Cu Maica Domnului cu tot... Ceilalți colaboratori o lăsaseră mai moale cu contribuția la reușita unor astfel de evenimente... Deși, promisiuni erau multe... Părintele însă nu se lăsa...Nici el și nici doamna preoteasă... Cum făcea, cum nu făcea, dar cenaclul venea la Cioceni... Ca acasă...


6 octombrie... Deși, nu a fost să mai fie acum toamna concertul numărul 10, Cioceniul rămâne locul nostru favorit... O comunitate de nota 10... Cu o familie de nota 10... Cu iubirea pentru cenaclul nostru... O iubire care nu se poate sfârși niciodată dacă, sunt sigur, că la această oră, Părintele Dumitru, doamna Adriana, și acele minunate credincioase care ne iubesc, lăcrimează și se întreabă cu dor: "Oare pe când un nou 6 octombrie?"