duminică, 20 aprilie 2014

TOMA CEL DIN DUBIUL IUBIRII

HRISTOS A ÎNVIAT!

FOTO:AZI LA ÎNVIERE
   A fost frumos de Paști. Lumea încă mai vine la biserică...cu toate că de vreo două mii de ani „proletarii” rațiunii, se tot străduiesc să-i sape groapa Înviatului și tot nu reușesc să-L îngroape pe de-a-ntregul.
   Despre Toma Geamănul, apostolul cel dilematic, o legendă străveche povestește că mâna-i rămase roșie de sânge până la moarte. Legendă adevărată sau simbol, acestă întâmplare a “necredinței” sale, ne arată că și îndoiala poate fi un mod de a răpune viața cuiva. Toma nu este nici măcar un necredincios classic. El, în momentul îndoielii sale, este doar un om banal. Iar omul banal e mereu un fricos. Trăiește sub spectrul răului iminent. Este în cumpănă de fiecare data și bănuiește pe toți cei din jurul său de rele intenții. Fiecare veste, fie ea chiar bună, i se pare un dubiu. Fiecare vorbă, fie ea și plină de adevăr, i se pare o minciună. Și de cele mai multe ori, un astfel de om fuge chiar și de adevăruri. Fuga îi rămâne singurul aliat, așa cum lui Toma, cele opt zile de dilemă, I-au fost mai mult decât o cruntă sfâșiere interioară, i-au fost o moarte sufletească.

   Lumea e plină de astfel de morți. Oameni morți sufletește și care caută să îl îngroape într-o groapă obscură pe marele Înviat. Pe Cel pe care niciun mormânt nu-l poate cuprinde. Pe Iisus Hristos. Cel despre care, până la urmă, trezindu-se din depresia sa , Toma a exclamat: Domnul meu și Dumnezeul meu!

Adevărat a Înviat! 
PĂRINTELE CĂTĂLIN

sâmbătă, 19 aprilie 2014

VENIȚI SĂ LUAȚI LUMINĂ LINĂ!

PRIETENI DRAGI

Hristos e șansa noastră de a fi mai buni. Și scumpa sa Măicuță, care ne iubește pe toți.... Mult, atât de mult...
   E nopatea Învierii. Lumini line se aprind de acum în toată România. Și noi, Cenaclul Lumină Lină, deși suntem într-o mică vacanță,  nu v-am uitat... Și voi nu ne-ați uitat...
Cenclul Lumină Lină nu își uită niciodată prietenii. Noi am fost și vom fi mereu aici... Pe blog... Aproape zi de zi... Așa e când pui inimă pentru un ideal sfânt... Am scris, am oferit luminile noastre și din jugul blogului ne-am mutat de 233 în inima celor ce ne-au privit față către față. Și tot ce am făcut a fost în numele Îniverii!
În curând vom pleca din nou în misiune. Cu forțe proapete, cu dor de cântec creștin-românesc, cu inima aceasta care bate mereu pentru voi.Inima nui cenaclu unic. Câtă vreme existăm ucurați-vă! Și nu uitați să spuneți și voi: HRISTOS A ÎNVIAT!

vineri, 18 aprilie 2014

PĂRINTELE CĂTĂLIN: Pelerin pe drumul fără lașitate...

 Mă întorceam de la Biserică... Anul 1985... Ploua și lumea era mohorâtă... Creștinii duceau însă lumini în mâini și le acopereau atent cu podul palmei.    Doream să fac și eu asemenea. De la Catedrală, prin Piața Mare și apoi pe Avram Inacu în jos... Mi se părea cel mai lung și mai divin drum din lume. Vinerea Mare...
  În minte repetam predica Mitropolitului Antonie Plămădeală. Parcă îl aud și acum: "Vinerea Mare părea un dezastru pentru apostoli. Un eșec. O ratare.Le era teamă că Învățătorul lor, pe care îl văzuseră răstignit nu era Masia. Erau lași. Uitaseră toate minunile și toate semnele extraordinare pe care Hristos le făcuse până atunci. Uitaseră, că El le atrăsese atenția că se vor petrece toate aceste evenimente triste. Dar că a treia zi va învia din morți..."
Mitropolitul mi-era model. De la el învățam teologia practică. Adică, un mod limpede de a înțelege creștinismul. Și doream să îi imit. Și mai ales să nu fiu un laș. Să-mi duc lumina până pe general Magheru 33. Lumina lină... Cuvântul "laș" m-a durut, de altfel, cel mai mult în viață. Și poate că de aceea mi-am asumat riscul ca să nu uit niciodată povestea cu Vinerea Mare. Și mai ales, de a fi asemenea celor ce au curajul de a duce lumânarea aprinsă de la biserică și până la casa lor. Fără să le fie rușine că sunt creștini... Așa cum am văzut chiar în acestă seară, pe mulți creștini întorcându-se de la biserică. Cu lumina aprinsă. Deși ploua. Deși suntem în anul 2014...
Ce frumos e să trăim... Cu Hristos și cu a noastră lumină lină... Despre cenaclu..nimic acum... Fiți siguri că el trăiește... 
PĂRINTELE CĂTĂLIN
dumitreancatalin@yahoo.com

miercuri, 16 aprilie 2014

LA JOIA CEA MARE


Joi e frig în oase, joi e cel mai frig,
Orologiul bate, liniște și sânge,
Ochiul mi-e de lună, și aș putea să strig,
Oare această pâine nimeni nu o frânge?

Vin heruvii tandrii, vine mâna mea,
Ei așează gânduri blânde și viscere,
Ce folos că astăzi vremea nu e grea,
Ce folos că dorul a ajuns tăcere.

Iată și Golgota are condamnați,
Trei, și unul altfel, parcă e un astru,
Ochii lui sunt altfel, tandri și curați,
Ce albastru simplu și  ce chin sihastru.

Joi se face cină, vin cei mai flămânzi,
Masa lor săracă, strugurul dă plinul,
Nu e nici o lege, trebuie să stârngi,
Din ciorchini și boabe o să iasă vinul.
Și pesemne, vineri, către zori de zi,
O să se arate, sfinții în cetate
Oare din iubire, Doamne,Tu, mai ști
Cum a fost în noaptea morții înviate?

Dumitrean Catalin (Joia Mare...00.05)