luni, 20 februarie 2017

APROAPE CE CÂMPIA LIBERTĂȚII!

BLAJ. Locul: Biserica. Spectatori: circa 200. Atmosfera: Din nou un public exemplar, plin de dinamică națională și sensibil la fiecare cântec al nostru. Organizarea: Fără cusur și aceasta numai și numai datorită faptului că Părintele Seiceanu a făcut eforturi deosebite pentru ca Cenaclul să fie bine primit și să se realizeze un spectacol minunat.

   Nu am avut niciodată un dor mai mare ca acela de a fi prezent cu Cenaclul Lumină Lină la Blaj, mai ales că de mai bine de șapte ani jumătate, adică de când există acest cenaclu, toate încercările de a ajunge aici s-au lovit de piedici, de neputințe, de lipsă de interes. Dar, iată că a ”fost-a OM trimis de Dumnezeu”, adică vrednicul Părinte Vasile Seiceanu, cel care și-a asumat responsabilitatea ”lansării” Cenaclului Lumină Lină pe spațiul sfânt al Blajului, iar duminică cu mic cu mare, blăjenii au fost martorii unui concert ideal.
  
   Noi am venit cu inimă bună, și am intrat în concert cu cele mai populare pricesne: AM VENIT  MĂICUȚĂ, AM CERUT MAICII O FLOARE sau LA TINE VIN MĂICUȚĂ. Și publicul ne-a simțit vâlvătaia și a reacționat întocmai. Deci, nu am avut nevoie de prea mult timp pentru a ne face simțite intențiile și misiunea ce o avem de dus mai departe. Părintele Vasile părea și dânsul uimit de tot ceea ce se petrece și oamenii lăcrimau, cântau, se ridicau în picioare, gesturi unice și incredibil de frumoase.
   
   Nelu Ivan a stabilit din mers ordinea cântecelor și bine a făcut așa cum le-a organizat, simțind setea spectatorilor de a cânta împreună cu noi. Se simte de la o vreme o fericită empatie între cenacliști și public, mai ales că mulți dintre colegi,altfel cu calități artistice evidente, renunță la străluciri personale în favoarea grupului și a publicului, deși, nu-i mai puțin adevărat că și cântecele solistice sunt cu totul și cu totul deosebite. Și, să nu uităm, de lansarea piesei LA CRUCEA DIN DEALUL IUBIRII- cu un trio interpretativ de mare sensibilitate: Părintele Cătălin, Nelu Ivan și Romică. La capitolul noutăți să notăm și felul excelent în care Sorin Popa a interpretat priceasna: AM TOT DREPTUL SĂ FIU AL TĂU.
  În rest, echipa clasică a cenaclului, cu Andrei, cu Ștefan Ion, Andreea și din nou cu emoționantul Ovidiu Contiș, care iarăși a făcut un efort de peste 200 de kilometrii pentru a fi prezent din Bistrița la Blaj. Felicitări și la mai multe astfel de jertfe.

   
   Evident că piesele patriotice și recitalul părintelui Doru Gheaja au încălzit la maxim publicul spectator. Și Părintele Doru, ”fratele nostru mai mare”, a dat inimă spectacolului cu vocea, cu amintirile sale, dar mai ales cu acest prezent al al său, care este pilduitor și întăritor pentru toți membrii cenaclului. În poveștile sale de aur, a reaminti faptul că în anul 1978 a fost prezent chiar în acest loc, cu vrednicul de pomenire Episcopul Emilian Birdaș, la punerea pietrei de temelie a acestei biserici. Iar unul dintre creștini, a fugit imediat acasă, în vecini, și a adus două fotografii din acea zi, moment unic și emoționant. Recitalul părintelui a fost plin de grație duhovnicească și de avânt patriotic, iar oamenii parcă nu ar mai fi plecat acasă. După două ore și jumătate de concert, totuși ne-am oprit, dar am stabilit ca în vară se realizăm un mare concert pe Câmpia Libertății. Până atunci însă, mulțumim blăjenilor și mai ales Părintelui Vasile Seiceanu, omul care a făcut posibilă strălucirea acestei sărbători. 

duminică, 19 februarie 2017

ATELIERE DE CREAȚIE POETICĂ

Imagini pentru grădină iarna
Duminică seara, gândurile nasc poeme, îngeri de conștiință și aducere aminte de paradis. Sunt stări și stări de viață, când poeții, precum izvorul de munte care trece prin piatră mai întâi, apoi în cele din urmă își găsește un firicel de lumină, ieșind la suprafață, asemenea și ei, atunci când sufletul se umple lumină, devin purtători de har...


ULTIMA FLOARE

Grădina mea mai poartă o ultimă floare,
Și eu grădinarul, demult sunt sfios,
Și nu pot să-i spun că mi-e milă și doare,
Că vechi mi-e avântul și poate duios.

Și ninge, și Doamne nu pot să-i las urme,
Căci palmele mele, crăpate-s de vânt,
Pierdut-au tăria, și anii, și nume,
Și poate lumina, și poate pământ.

Ce tragic e totul, iubirea și crinul,
Sunt două nebune altare în zbor,
Și-mi simt neputința, și of-ul, și chinul,
Și oasele acesta ce poate mă dor.

Dar când să-i vorbesc cum făceam altădată,
Vai, crinul se apleacă cu visul spre somn,
Și-i cer să mă ierte, și-i spun că-i curată,
Ofranda de suflet, și poate mi-e dor.

STEJARUL 

Într-o toamnă,
 Dumnezeu mi-a pus la poarta casei un stejar,
Cu crengile de verde lumină frământată.
Și l-am primit ca darul cel mai presus de dar,
Ce toamnă de iubire, ce toamnă minunată!
Și vara,
Da, chiar vara stăteam sub creanga lui,
Și mă  umbrea stejarul cu milă, da, cu milă,
Eram doar o poveste, eram al nimănui,
Dar mi s-a dat stejarul să-mi șteargă orice silă.

Și primăvara,
 Doamne, vai, cât o așteptam,
Să înmugurească primul descântec de speranță,
Și-n fiecare noapte în raiul său cântam,
Înmugurit eu însumi de har și cutezanță.

Dar iernile, 
când ninge și albul pare mut,
Îmi văd albit stejarul și dorul mă frământă,
Mă tem de orice umbră, mă tem ca la început,
Când îmi păzeam stejarul de rău și de osândă.

Și cât de grea mi-e viața,când nu știu ce va fi,
Că rugile mi-s simple, nu pot hrăni stejarul,
Doar Dumnezeu-Iubirea mai poate totuși ști,
Ce o să fie mâine, de se înmulțește darul.

vineri, 17 februarie 2017

PROGRAMUL CENACLULUI LUMINĂ LINĂ!

Dragi prieteni!
La această oră, suntem în măsură să vă oferim primul program complet al concertelor noastre, urmând ca toate noutățile să fie prezentate pe această pagină. Așadar:
19 februarie: Blaj - ora 11.30
5 martie: Avrig Biserica Centrală- ora 17
11 martie: Covasna- ora 17
12 martie: Zagon-Covasna - ora 12
19 martie: RÂȘNOV- ora 11
1 aprilie: Otopeni București- ora 17
2 aprilie: București Biserica Mihai Vodă ora 11
6 aprilie: Sibiu- Sala Armatei - spectacol televizat

luni, 13 februarie 2017

CONCERTUL DE LA PRESACA CU MULT SUFLET ROMÂNESC!!!

Presaca. Locul:Biserica satului. Spectatori: circa 200 Calitatea spectacolului: În condițiile în care au lipsit, din binecuvântate pricini, o parte din titularii cenaclului, spectacolul a fost unul deosebit, în unele momente atingând cote înalte, regăsite doar în marile concerte ale misiunii noastre. Noutăți: Cătălin și fiul său Paul, doi instrumentiști de excepție, la orgă și acordeon, care au susținut în mod deosebit spectacolul, atât din punct de vedere tehnic cât și instrumental.

    Sunt semne puternice că Dumnezeu nu ne lasă niciodată. Și ca să înțelegeți de ce vă spun acest lucru, este bine să precizăm faptul că spectacolul de la Presaca, la doar trei săptămâni după Iași, era în situația de a nu se desfășura datorită ”lipsei de efectiv”. Colegului Ștefan Ion(orgă și parte tehnică) i-a murit mama, alți instrumentiști nu am găsit deschiși spre o colaborare cu Dumnezeu, Sorin Popa era internat în spital, iar unii dintre membrii efectiv ai cenaclului au avut învoire, din pricini juste și absolut binecuvântate. Dar spectacolul a avut totuși loc, pentru că prietenul la nevoie se cunoaște și cu ajutorul unui suflet frumos, pe nume Lucian Macovei, prieten al cenaclului, am făcut rost în ultimul moment de doi instrumentiști de valoare, care s-au adaptat minunat la cerințele sonore și estetice ale cenaclului nostru.
   Apoi, ar mai fi de adăugat faptul că Sorin Popa a plecat din spital pentru a fi alături de mine, că Vlad Părău, Romică și Andreea au fost ca de obicei cu toate energiile pozitive alături de cenaclu, iar Părintele Doru Gheaja, la vârsta venerabilă de 75 de ani nu s-a menajat absolut deloc, și din spirit camaraderesc, după terminarea Sfintei Liturghii, a venit la Presaca și a realizat un mare recital. Și, nu în ultimul rând vreau să remarc efortul deosebit al fratelui Ovidiu Contiș care a venit din Bistrița și s-a implicat cu toată ființa sa în succesul acestei seri. Astfel că spectacolul a fost total, iar Părintele paroh Minea Mihai poate să se declare mai mult decât mulțumit de reușita evenimentului.
   Încă de la început, publicul a cântat cu noi: AM VENIT MĂICUȚĂ SĂ NE MAI VEDEM, apoi Ovidiu a lansat o variantă absolut senzațională a cântecului CIREȘUL
ÎNFLORIT și oamenii au prins a lăcrima cu duioșie, fascinați de ceea ce se petrecea în fața lor. Pentru ei, totul era nou, măreț și irepetabil, iar noi am simțit aceasta și le-am adus aminte că ortodoxia și românismul sunt principalele repere adevărate ale unui român adevărat. Vlad a reiterat nevoia de o CATEDRALĂ A MÂNTUIRII NEAMULUI –și a justificat în versuri unice nevoia de demnitate națională. Iar Sorin Popa a reușit să ne reîntoarcă la puritate cu un cântec interpretat excepțional: PUNE COPILE CAPUL PE PERNĂ, ca bonus la recitalul frumos la copiilor satului, care au fost și ei parte integrantă a acestui spectacol.
   La recitalul Părintelui Doru Gheaja toată lumea a fost fascinată de vocea părintelui, dar și de modul unic în care acest geniu al cântecului patriotic își desfășoară recitalul, cu o acuratețe artistică impecabilă, plin de har și iubire. Am cântat și noi cu dânsul, i-am simțit mărturia divină și ne-am simțit adevărați corifei ai istoriei românești. Lumea s-a
sculat în picioare, la toate cântecele naționale, iar Presaca a devenit nu doar un simplu sat din luminișul Transilvaniei, ci o adevărată cetate de scaun a naționalismului românesc.

  Am plecat din Presaca mulțumiți și plini de gânduri frumoase, cu dor de alte asemenea spectacole, pentru că ne-am dat seama, încă și încă odată, cât de frumoasă este viața de român.

joi, 9 februarie 2017

MERGEM LA PRESACA...DESPOVĂRAȚI DE ”GLORIA” IAȘI...

MOȘTENIREA TV...


 Ne reîntoarcem, cu iarnă cu tot, în mediul rural, loc de mărturisire curată a nevoințelor Cenaclului Lumină Lină. Avem în spate deja o grea moștenire, concertul de la Iași, înregistrările TV, aprecierile părintelui patriarh, stimulentul elogiilor adus de o seamă de oameni importanți și mai ales dragostea miilor de suporteri ai cenaclului nostru. Și, tocmai de aceea este precum un balon cu oxigen, binevenit concertul de la Presaca. Va fi într-un loc simplu, frumos și liniștitor. Exact ceea ce aveam noi nevoie...
GLORIE SAU ISPITĂ?
Nu știu cât de bine ne fac elogiile. Pe de o parte ai sentimentul că ești ”cineva”, pe de altă parte încep ”agitațiile” SUFLETULUI. Începi să ceri de la tine mai mult, încerci să cauți ”țapi ispășitori” în clipa în care observi vreo ”hibă” prin sistem, în orice caz, ”succesul” este născător de multă neliniște. 
Ne-a purtat cine ne-a purtat zilele de după transmisia TV a concertului de la Iași, prin toate stările posibile. Mai întâi a fost fericirea ”de la fața locului”. Totul în regulă la concert, ba chiar am simțit pe moment o oarecare super mulțumire pentru că Măria Sa publicul a fost atât de
entuziast. Apoi, a venit ”ispita”, camerele tv nu au preluat prea bine sunetul pe înregistrare, și de aici totul era pe cale să se dea peste cap. Discuții despre microfoane, lavaliere, așezare pe scenă, voci, caractere etc. ”Gloria” ne-a făcut să uităm cine suntem și ce vrem. Deja parcă cineva dorea ca să ne spună: ”Aveți de grijă că de azi nu mai sunteți misionari ci ”artiști! ”, adică să fim atenți că de acum cântăm mai mult pentru urechile muzicale ale oamenilor și nu pentru inima Maicii Domnului... Ceva de genul că suntem foarte buni și merităm o soartă mai bună... Tipic, tipică ispită atunci când vrei să distrugi un sistem funcțional. Pentru că, succesul întotdeauna doboară mai mult decât înfrângerea și aceasta o știm și din sport.

Și totuși, până la urmă ne-am revenit. Vorba lui Nelu Ivan, care duminică la ședință a tras concluzia cea mai corectă: ”Părinte, eu cred că acesta este punctul nostru maxim și nu are rost să facem acum alte analize excesive, ci doar pe cele corecte. Să ne vedem de treabă și de misiunea noastră!” 
REACȚIA COLEGILOR
Și colegii ceilalți au reușit să treacă de ”momentul Iași”. Sunt oameni frumoși și calzi. Am discutat, de exemplu, cu Romică la telefon și chiar mi-a prins bine punctul său de vedere. Și hotărârea de a face mai departe concerte reușite. Strategiile vor fi în mare aceleași, dar vom mai schimba din repertoriu și desigur că o vom face cu iubire. Și parcă ne este tare dor de un concert...
MERGEM LA PRESACA
Imagini pentru presaca sibiuPresaca, mai demult Presaca de Secaș, Presaca de Jos (în germană Kerschdorf, Unter-Pressendorf, în maghiară Székásgyepü, Alsópreszáka, Székáspreszáka) este un sat în comuna Păuca din județul Sibiu, Transilvania, România. Se află în partea de vest a județului. În sat există o biserică veche din lemn de la 1728.

Imagini pentru presaca sibiuVom găsi în Presaca și monumentul Eroilor Români din Primul și al Doilea Război Mondial. Monumentul, de tip cruce comemorativă, se află în vecinătatea Bisericii Greco-Catolice (din 1948 în folosința Bisericii Ortodoxe). Monumentul a fost dezvelit în anul 1974 în memoria eroilor români din cele două războaie mondiale. Crucea are o înălțime de 2,3 metri, fiind situată pe un soclu înalt de 3 metri. Monumentul este realizat din marmură și beton mozaicat și a fost ridicat din inițiativa lui David Valer, invalid de război. Acesta a fost sprijinit de familiile eroilor. Pe fațada monumentului sunt inscripționate numele a 22 eroi căzuți în Primul Război Mondial pentru Austro-Ungaria, precum și numele a 24 eroi căzuți în al Doilea Război Mondial pentru România.
Concertul se face la invitația părintelui paroh Mihai Minea, care a participat în trecut ca membru la unele concerte ale cenaclului și care este fiu duhovnicesc al Părintelui Cătălin. Concertul începe la ora 16.

luni, 6 februarie 2017

ATELEIRELE DE GÂNDIRE CURATĂ(I)

   Părintele Cătălin: 
”Cândva gândeam că am un nume frumos. Și îmi plăcea să fie scris cu majuscule. Pe cărți de vizită universale. Îmi intrase în cap că notorietatea este definiție și împlinire umană. Apoi, într-o zi am ajuns la porțile lumii. Și erau închise iar pe ziduri nu mă puteam urca, și fiecare piatră ce încercam să o escaladez era o alunecare în gol. Mi-am strigat numele și nu m-a ajutat. Mi-am strigat prietenii și tăceau în sinele lor. Mi-am strigat mândria și ea mă chinuia cu singurătate. Așa l-am cunoscut mai bine pe Hristos. Iar azi, pentru că nu avem concert, vă propun un fragment din Starețul Tadei, ca o alifie pe răni comune și apoi un poem scris la porțile chemătoare de smerenie...” 
·         Stareţul Tadei:
Imagini pentru starețul tadei
1. Boala este o avertizare a omului că nu este pe drumul cel bun.
2. Omul trebuie să îşi găsească pacea interioară, trebuie să se liniştească. Dacă se linişteşte fizic şi psihic, iată (aceasta este) mântuirea lui. Când omul este liniştit, sistemul nervos se relaxează şi atunci totul îi este uşor.

3. Omul e legat de lumea întreagă. Viaţa este una singură. Noi suntem legaţi prin energie Dumnezeiască, Unul este izvorul vieţii, Care este pretutindeni şi le ţine pe toate.

4. Omul trebuie să se supună Voii lui Dumnezeu după cum îi este lui rânduit. Să fie mulţumit, să dea slavă lui Dumnezeu pentru toate.
Imagini pentru starețul tadei
5. Dumnezeu este pretutindeni prezent. Când firea omenească îşi vine în sine şi se linişteşte cu adevărat, o mare energie dumnezeiască poate să fie lucrătoare prin firea omenească. Dumnezeu este viaţa şi energia, şi el dă viata şi energie fiecărui lucru. Noi, neamul omenesc, suntem foarte tare legaţi între noi printr-o energie de nedespărţit. In lumea de astăzi sunt mulţi depresivi, oameni care îşi pierd credinţa. Slava lui Dumnezeu este pretutindeni prezentă şi ajută pe fiecare, pe cel slab şi pe cel tare. Toţi au nevoie de ajutor.
Imagini pentru starețul tadei
6. Mândria este un mare păcat omenesc; cum o recunoaştem în om? După jignirile pe care ni le aduc ceilalţi şi reacţia noastră la acestea. De fiecare dată când ne simţim ofensaţi, când cineva a spus sau a făcut ceva care nu ne place, indiferent dacă acest om are dreptate sau nu, suntem stăpâniţi de mândrie. Noi, fiecare suntem cei care ne cream armonia şi dizarmonia noastră, şi în cercul familiei, şi în comunitate. Şi la nivel de stat, este la fel. Depinde mult de dispoziţia noastră mentală.


 La porți de umilință

Și vai pe aici, nu mai cred că va fi,
Un timp fără vină, și numai iubire,
Mi-e teamă că mor și ceva nu voi ști,
De ce a fost larmă la mine în fire.

De ce, cei din rai nu au stat lângă noi,
De ce cei din iad au avut mărturie,
Doar ei au vorbit, aruncând cu noroi,
Iar noi am tăcut așteptând mântuire.

Și unul și altul, și zece, și mulți,
Pe suflet mi-au pus o grămadă de rele,
Că-mi place să stau între goi și desculți,
Că sunt trubadurul speranțelor mele.

Și ca după foc, mă ascundeam într-un gând,
Să nu știe luna, nici lumea de mine,
Iar focul arzând se lăți pe un vânt,
Și frică mi-era să nu ard într-un sine.

Atunci deveneam și adult, și copil,
Năuc rătăceam să înțeleg ce e viața,
Și noaptea prin vămi mă făcea mai umil,
Și crud mă simțeam așteptând dimineața.

Iubirea credeam că e pasăre vie,
Of,palmele mele întinse spre om,
Cerșind un cuvânt și o lalea cenușie,
Sau poate chiar fructul pierdut într-un pom.

De atunci mă hrănesc cu mireasmă de clipă,
La umbra mea simplă un hotar tăinuit,
Aștept să devin felinar în risipă,
Și Doamne, să ard și să fiu fericit.