vineri, 8 februarie 2013

PĂRINTELE CĂTĂLIN: AM AJUNS CU BINE! SFÂNTUL VĂ BINECUVINTEAZĂ PE TOŢI!

TELEFONUL, MAŞINA, SAN ANTONIO ŞI PRIMUL DIALOG CU EL...
Să nu facem ecumenism! Dar să fim oameni! Iată la ce mă gândeam când am văzut iarăşi şi iarăşi oameni care există pe acest pământ. Străinii... Nu ungurii cu care ne luptăm acasă, ci ungurii cu care nu ne stingherim deloc prin Europa. Adică nişte oameni civilizaţi. Nu italienii care ne fac "hoţi", ci italienii care cântă, vorbesc frumos şi ajută la împins maşina(am avut nevoie şi de aşa ceva). Nu catolicii care au pierdut harul, ci catolicii care pur şi simplu aşa s-au născut. Oameni, oameni, oameni... 
Am ajuns cu bine. Cu telefonul având ceva probleme, dar iată, măcar cu internetul posibil... Şi, ca de obicei soare... Şi multă oboseală. Aşa e întotdeauna după prima zi. Eşti frânt, ai vrea să faci de toată, să vizitezi locuri de blândă amintire, dar mai de fiecare dată cazi la pat frânt. Nici mâncarea nu se mai ţine de tine. Te bucuri că eşti în Italia, speri să-ţi fie de folos călătoria şi te gândeşti cu nostalgie că "totuşi acasă e mai bine". Mai dai o lacrimă din tine, dar ţi-e milă să nu cadă pe jos şi să o calce alţii în picioare. "Străinii"...




Am fost la San  Antonio. Eram singur cu el... Vreo 15 minute. Am stat cu capul pe raclă şi i-am spus tot ce trebuia să ştie. Şi salutările celor ce nu au uitat de el... I-am spus că nu sunt ecumenist, dar sunt fratele lui şi cât trăiesc voi veni mereu la el. Fie "vremea rea sau bună". Nu mi-a spus nimic. ce era să mai îmi spună. Dar ştiu că s-a bucurat. L-am simţit. Era caldă racla. Şi, uite aşa m-am bucurat că sunt din nou la Padova. Cine poate să înţeleagă tainele lui Dumnezeu? 

Ce mai e pe acasă? Nu ştiu, dar fie ce o fi, eu o să mă rog pentru toţi. Doamne ajută!