IUSTINA, SFÂNTA CE A NU A CUNOSCUT
NICIODATĂ CULOAREA “ROZ”!
NICIODATĂ CULOAREA “ROZ”!
Zi de neuitat pentru mine.O şansă mare. Să
fiu la un singur pas de moaştele făcătoare de minuni ale atâtor sfinţi. Iată,
în Biserica Sfânta Iustina, pot întinde mâna şi să ating osemintele Sfântului
Evanghelist Matei, a Sfântului Evanghelist Luca şi a Sfintei Iustina. Tot aici
mai sunt şi relicvele sfinte ale sfinţilor Felicitas, Iulian, Urius şi Maximus.
Mă simt parcă în paradis. Mai ales că e atât de uşor să vorbeşti cu sfinţii… Ei, care te înţeleg mereu. Ei, care te primesc mereu şi e obligă lu cuviinţă şi sinceritate. Ei, care sunt în stare de orice pentru tine...
Ce frumoasă este
ortodoxia noastră. Putem sta de vorbă cu sfinţii, cu Maica Domnului la orice
oră. Şi oamenii se miră că vorbim blânzi cu nişte „oseminte”. Râdem, plângem şi
ne spunem poveştile de viaţă la căpătâiul lor. O văd aievea chiar acum pe
Sfânta Iustina. Sunt cu un deget pe fruntea ei. O tânără frumoasă din Antiohia,
care a murit în timpul persecuţiei lui Diocleţian, la 303 d. Hr. Pe atunci aşa
se iubea. Până la moarte, prin moarte şi dincolo de moarte. Pe atunci nu
existau iubiri de culoare „roz”, sfinţi valentini. Folosiţi doar pentru
propaganda păpuşilor de pluş comerciale şi pentru câteva cuvinte de tandreţe.
Pe atunci, era mult mai simplu şi foarte puţin complicat. Nu trebuia să o iei
pe o mie de cărări ca să-ţi demonstrezi credinţa şi dragostea. Era timpul
romanţios, în care cei buni se iubeau, cei miloşi se găseau, iar cei nefericiţi
se răbdau. |
| ALTARUL CU MOAŞTELE SF. LUCA |
Sfânta Iustina a fugit de magie, de zodiac, de
astrologie, de vise. Era sătulă de iluzii. Şi când te gândeşti că toată
societatea mondenă de atunci credea în HOROSCOP. Ea nu a mai crezut. A aflat că
„destinul” ţi-l faci doar cu mâna ta. Că nu e nevoie ca stelele să se sărute,
pentru a te simţi tu bine sau rău pe pământ. Că atunci când Dumnezeu a dat
omului libertatea nu i-a spus: „Stai, stai, că nu nu o ai de tot. Mâine
zodiacul tău te poate face mai bun. Sau mai păcătos!”
Sfânta Iustina a
fost o copilă curată. A crezut într-un simplu şi unic „vis”, cel mai real
dintre toate: Iisus Hristos! Şi de a ceea a murit, pentru că Domnul i-a cerut
aceasta. Necazurile, atunci când le trimite Dumnezeu, sunt de fapt o poruncă a
cerului. Ni se cere să murim, trebuie să murim. Dacă trebuie să suferim, atunci
să suferim. Iar dacă trebuie să iubim, atunci să iubim.
| ALTARUL CU MOAŞTELE SFINTEI |
Stau tăcut şi
încerc să mă rog. Se întâmplă cu mine ceva ciudat. Simt că sfinţii stau şi se
roagă împreună cu mine. Apoi, biserica care este enormă, îmi pare un coridor
spre veşnicie. Mă gândesc la inima pelerinilor care trec. Câţi dintre ei nu vor
intra oare în rai? Mai ales că, acum, aici este casa acestor sfinţi, lângă care
ne ducem curajul şi speranţa. Vreau să mă rog pentru mine. Nu ca un semn de
egoism, dar simt că am nevoie. Iar acum, mă uit spre moaştele sfintei.
Ce mare
dar, ce mare iubire… În Padova, locul în care există atâta binecuvântare. Şi în
care, bătrânul preot de la altar, vine cu căldură spre mine şi îmi spune: „
Sunteţi ortodox? Aceasta e soluţia: Rugăciune, rugăciune, rugăciune!”
