luni, 13 mai 2013

MARGINALII DUPĂ CONCERTUL DE LA BRAȘOV!

UN NOU COD ETIC ÎN CENACLUL NOSTRU...

Aseară târziu, pe drumul de întoarcere spre casă, discutam cu Nelu Ivan despre dreptul cenaclului nostru de a exista și despre etica educativă care ar trebui să o implementăm nu numai la nivelul celor cărora le spunem cântecele noastre, ci și în însăși condiția noastră de mărturisitori ai adevărului. Sau mai exact în bucătăria noastră internă. Am fost convinși că un membru al Cenaclului Lumină Lină trebuie să aibă cel puțin câteva calități firești și să se ferească de câteva vicii majore, cum ar fi:
1. Mândria
2. Dorința de a fi lăudat.
3. Fumatul
4. Consumul de alcool
5. Șmecheria
6. Trecerea de la starea de seriozitate la cea de glumă.
7. A nu avea bună chivernisire financiară, cu puținii bani ce alcătuiesc patrimoniul cenaclului este iar un defect problematic.
8.  A nu avea ascultare față de coordonatorul cenaclului.
9. A nu-ți evalua continuu aptitudinile de exprimare artistică
10. A fi mulțumitor de sine cu un repertoriu rudimentar.
SE IMPUN DECI:
1. Repetiții zilnice, NU NEAPĂRAT ÎN GRUP, mai ales acei membrii care sunt nesiguri pe piesele lor și deci sunt obligați să repete cel puțin două ore pe zi, cu vocea sau la chitară.
2. Învățarea unor texte pe de rost. Membrii cenaclului au de multe ori rețineri, opriri din cântec, deoarece nu cunosc pe de rost unele piese rudimentare.


LA BRAȘOV A FOST MULȚUMITOR!
  Acum la o zi distanță de la concert pot spune că la Brașov a fost bine. Per ansamblu cenaclul s-a mișcat mulțumitor. Remarc din nou poeziile domnului Romeo Nicolae Ștefănescu și felul în care domnia sa se exprimă în fața publicului. Sperăm să lărgim colaborarea în viitor, mai ales că dânsul și-a dovedit pe deplin atașamentul față de cenaclul nostru.
  În rest, colegii noștrii au făcut eforturi sufletești destul de importante pentru a cânta bine. Au pus inimă și dacă ar mai pune și ceva rațiune totul ar fi minunat. Oricum eu le mulțumesc pentru curaj și plăcerea de a face misiune creștină. Adică pentru responsabilitatea de a încerca să fie în linia întâi a dăruirii creștine și naționale.


CÂT A COSTAT DEPLASAREA DE LA BRAȘOV?

     Bunele maniere fac viața frumoasă și sublimează condiția de creștin. Mă gândeam că, deși nu avem o susținere financiară e bine să ne mai rugăm la Dumnezeu. Poate că, până la urmă, apare un microbuz de undeva, o donație, un sponsor. De trei ani înotăm ca peștele pe uscat. Deci, nu avem cum să punem mână de la mână pentru susținerea activităților.
 Numai deplasarea de la Brașov a costat 1045 de lei. Bonuri de benzină, baterii, mici cheltuieli de fond. Neavând microbuz la dispoziție drumul s-a făcut cu patru autoturisme. Urmează deplasări la fel de lungi și, dacă nu va exista o posibilitate concretă de susținere, dacă nu va exista o mobilizare mai atentă a membrilor cenaclului, o atenție la cheltuieli, un sprijin mai concret a prietenilor cenaclului e posibil să capotăm. O spun cu seriozitate și o repet a nu știu câta oară. 
Totul e să ne audă cineva... 
DE CE A CĂZUT SITE-UL CENACLULUI
Site-ul cenaclului nu mai funcționează. Așa cum anticipam el a  murit din lipsă de fonduri( nu a mai putu fi plătit) Deasmenea, nu s-a mai găsit nici un om dispus să scrie pe site și să întrețină tehnic exprimarea lui.
Lucrarea sa a fost astfel oprită. Mulți ne îndeamnă să continuăm, dar întrebăm cu cine?
 Cine are oare timp serile ca să stea lângă dânsul, să posteze fotografii sau să scrie articole? Deci, cine ne dă sfaturi e bine să ne ofere și fapte... Altfel, mulțumim pentru ele...
Deci, ne pare rău...
Continuăm pe blog...
PĂRINTELE CĂTĂLIN
RĂSPUND LA: dumitreancatalin@yahoo.com