marți, 28 mai 2013

MULȚUMIM ȚIE DOAMNE PENTRU SFÂNTUL IOAN RUSUL

“Strălucirea Dumnezeirii celei luminate, cea sălășluită în tine, minunat te-a vădit, că purtător de duh te-ai arătat, preafericite, prin sfintele tale moaște, de aceea, prin laude și cântări, cinstim dumnezeiasca ta pomenire noi, care ne apropiem de moaștele tale, Sfinte, și de chipul cuvioasei tale icoane, de Dumnezeu fericite.” Ce frumos a vorbit și azi părintele Cătălin Dumitrean la Radio Trinitas, numindu-l “Casnic al Lui Dumnezeu” care se roagă pentru noi, care dincolo de moarte a rămas prietenul nostru. Și mai mult de atât, ne iubește și ne ajută, trecând cu vederea nevrednicia noastră.

Și noi te iubim Sfinte Ioane! Îți mulțumim pentru grija pe care ne-o porți, pentru tot ajutorul pe care îl primim de la tine, știut și ne știut,  că ne îngădui să ne apropiem de racla în care se află părticica din sfintele tale moaște.