PREMIERĂ CENACLUIL CÂNTĂ LA BRAȘOV ÎN CARTIERUL CRAITER!

DIALOG CU PĂRINTELE CĂTĂLIN

" CONCERTUL DE MÂINE ȘI, ÎN GENERAL, DESPRE CUM A FOST TÂRÂT DUMNEZEU ÎN LAȘITĂȚILE NOASTRE"

BRAȘOV: BISERICA CARTIER CRAITER

Ciprian Nedelcu- reporter radio:

-          -Așadar, cenaclul pornește din nou la drum?

Părintele Cătălin:

-         - Mi se pare firesc  și vital să avem continuitate în exprimarea noastră artistică și misionară.

-          -Scopul?

-          -Reînvățăm lumea să cânte frumos... Cântecele bucuriei. Noi nu ne suim cu emfază la ceruri, nu avem îngâmfarea artiștilor, ci un singur  ideal, acela de a coborî cerul în inima creștinilor.

-          -De ce a creștinilor, și nu și a 
celorlalți cetățeni?

-          Pentru că suntem datori în primul rând parohiilor și creștinilor noștrii. Ei sunt pasiunea noastră. Așa cum și Iisus Hristos a murit  cu pasiunea pentru lume, așa și noi nu ne-am făcut încă decontul. Trebuie  să plătim. Să plătim cântând. Să plătim cu talantul nostru, dacă avem voci, deci nu cu ceea ce nu avem.

-          -E posibil și așa ceva?

-          -Da, aici e marea greșală a lumii creștine, a oamenilor din biserică. Își plătesc păcatele cu ceea ce nu le aparține. Și spun vorbe mari... Vorbesc și plâng în gol. Macină a pagubă. Eu și colegii mei din cenaclu, ne plătim datoriile față de Dumnezeu cântând. Pentru că, toți cei de lângă mine sunt talentați. Au voce și prezență. De ce să-i pui să facă altceva? Să plângă, să strige la lună, la soare, la iarbă? Să umble desculți prin cimitre? Să devină stâlpnici? Ar face ei și asta. Dar ar fi niște epigoni smintiți, pentru că niciunul dintre ei nu are darul claustrării.

-          -Brașovul?

-          -În sfârșit ajung și la Brașov. E prima dată și mulțumesc lui Dragoș și tatălui său, Părintele Bășa, care ne-au mai chemat și la Fundeni. Mâine o să am mari emoții, mai ales că va fi prezent și părintele protopop Dănuț Benga. Dacă iasă bine, vom mai învăța și pe alții să cânte.

-          Cenaclul nu se dă de o parte...

-          Din calea chemării sale? Ar fi un mare păcat.

-          În România...

-          În România e la modă să începi ceva și apoi să fugi de răspundere. Asta ne-a învățat Revoluția. A creat oaemni labili psihic. Stau și cugetă, pardon critică. Și dacă fac ceva, vor pauză, răsplată și eventual vor câte o plăcere... Încep ceva și se plictisesc cu argumente geniale. Bietul Dumnezeu a fost târât în toate lașitățile noastre... În apatia noastră prirotehnică... Că noi nu numai că nu facem ceva până la capăt, dar nu-i lăsăm nici pe alții să o facă. Dam foc Romei, cum a făcut Nero. Ne ardem din răzbunare valorile...
- Plănuiți și altceva?
- Să-mi pot ține colegii pe drumul misiunii. E fantastic cum se luptă diavolul de vreo trei  ani, ca să-mi închidă misiunea. Îmi oferă proiecte geniale, mă declară sfânt, îmi dă perspective superbe, numai să uit de cenaclu. La fel face și cu acești tineri, care sunt grosul echipei, suflet din sufletul meu, îi separă, le dă iluzii de mărire, le dă preocupări, măriri, perspective ultraduhovnicești, îndrăgostiri, dezamăgiri, fapte de sfințenie, numai și numai să se rupă de mine. Și să tăcem. Și ei, mai  cred câteodată, că poate noi nu suntem decât o chestiune artistică de moment. Dar, vă repet, cenaclul nu e o simplă CHESTIE, și vai de cel ce relativizează acest demers. Cenaclul e dor de Dumnezeu! Acela care se rupe de cenaclu este un om trecut în rezerva misiunii creștine...
- Ce îl așteaptă?
- "Genialitatea" de a nu mai face nimic și a se crede mai important stând. Chiar mai aproape de mântuire. Mai ales că unii văd sfințenia venind prin non-combat. E o păcăleală.
- O concluzie?
-Uite că existăm la examenul 171. Mâine la Brașov ne întâlnim din nou cu Hristos. Și ne adjudecăm dreptul de a fi români! 
-Succes!

-

--