CENACLUL LUMINĂ LINĂ!

CENACLUL LUMINĂ LINĂ MULȚUMEȘTE FRUMOS TUTUROR CELOR CARE VIZITEAZĂ ȘI EMPATIZEAZĂ CU STAREA DE SPIRIT A ACESTUI BLOG!

miercuri, 30 octombrie 2013

PĂRINTELE CĂTĂLIN ÎN DIALOG CU SFÂNTUL IOAN SCĂRARUL...ARC PESTE TIMP!

Urcați pe Scară! Împreună cu Sfântul Ioan. Stați puțin. Opriți-vă și trageți-vă sufletul. Sfântul tocmai vrea ca să vă spună ceva. Poate că, ne va răspunde și la unele întrebări. Dar, tăcere, vorbește sfântul:
Sfântul Ioan: -Socotesc mai fericiți pe cei ce au căzut și plâng, decât pe cei ce n-au căzut și nu-și plâng păcatele lor.
- Mulțumim Sfinte Ioan al Scării, dar cum putem să plângem, să plângem și să ne ferim de disperare. Doar se cunoaște că în momentul celui mai puternic plâns și deznădejdea se înfiripează ușor în inima penitentului? De aici au rezultat multe căderi.
Sfântul Ioan: - Nu are, o prieteni, Dumnezeu nevoie și nici nu dorește ca omul să plângă din durerea inimii, ci mai degrabă să se veselească din iubirea față de El, întru râsul sufletului.
-Da, dar noi oamenii ne temem mult să râdem. Ne temem de iad, de un rău mare care ni se va întâmpla de pe urma păcatelor. Avem sentimentul autodistrugerii în noi, vedem peste tot pedeapsă și dorim să ne plângem în fiecare secundă păcatele, din frică de a nu scăpa mântuirea. Este constructivă frica?
Sfântul Ioan: - Frica lașă este o simțire copilărească în sufletul îmbătrânit de slavă deșartă. Frica este o slăbire a credinței arătată în așteptarea plină de spaimă a unor lucruri neprevăzute.
-         
-          -Sunteți dătător de nădejde sfinte. Doar știți că atâția alți părinți ne dau puțin peste cap trăirile, ne spun că să ne temem tot timpul, să stăm până la moarte cu cenușă pe noi și să așteptăm numai mila lui Dumnezeu. Mi se pare o atitudine defensivă și care anulează orice capacitate a omului de a face ceva, în afară de plâns pentru desăvârșire. Deci?
Sfântul Ioan: - Să îndrăznească pătimașii, ca și nepătimașii, care tot din pătimași sau făcut nepătimași...
-            
      -Vreau să vă întreb și ceva legat de patriotism. Nu reușim mai deloc să-i determinăm pe oameni să iasă din carapacea lor. Fie din cea a patimilor, fie din cea depresivă, fie din cea a unei vieți fără niciun orizont. Parcă și creștinii, parcă și preoții, parcă toți suntem amorțiți și lipsiți de reacție. Ne temem de moarte cumplit, dar nu e o teamă sănătoasă, pentru că ne paralizează pur și simplu toate impulsurile spre bine. De unde vine această angoasă a morții?                               
Sfântul Ioan: - Frica de moarte este o însușire a firii, intrată în ea prin neascultare. Iar tremurarea în fața morții este semnul păcatelor nepocăite.
-           -   Deci, să ne fie teamă de Judecată? Sau să ne gândim că Dumnezeu este și iubire. Nu știu cum să rezolv această dilemă. Desigur, mă spovedesc, mă căiesc de păcate, mai înainte chiar ne-ați zis să nu întindem prea mult plânsul, ba chiar să și râdem. Dar Dumnezeu ne va lua în seamă?
   Sfântul Ioan: - Dumnezeu stă la poarta inimii cerșind iubirea noastră...cerșind iubirea noastră... cerșind...

După aceste cuvinte sfântul s-a oprit. Ne-a luat de mână și ne-a ajutat să mai urcăm o treaptă.
( N.N. Toate cuvintele Sfântului Ioan Scărarul sunt culese din Filocalia IX)


duminică, 27 octombrie 2013

UNGURII CER ARDEALUL, IAR ROMÂNII SE DEZBINĂ! DOAR CENACLUL CÂNTĂ, CÂNTĂ MEREU!


ORA 13.30 CARANSEBEȘ...
Fratele Costel Busuioc și Părintele Marian Mărcuș dau tonul unui concert minunat: Înaintea Ta Iisus iubit... Trei sute de oameni cântă din inimă...


ORA 14 COVASNA ... 15000 de unguri au format un lanț viu, pe distanța a 54 de kilometrii. Ei cer autonomia Ținutului Secuiesc din Ardeal. Parșivi nu îndrăznesc să revendice toată Transilvania. Amenință cu nesupunerea. E și garda lor extremistă. Se înjură poporul român... Toate acestea în România...

ORA 14.30 Cer să cântăm TU ARDEAL... Atmosfera e senzațională. Așa răspundem noi la intrigile ungurilor. Cu cântecele noastre naționale. Bănățenii sunt calmi, dar hotărâți. Au o îndârjire specială. Și Părintele Marian, și toți...


ORA 18.30 Intru direct în atmosfera concertului de la Cisnădie. Lume multă, vie și plină de patriotism. Atmosferă ideală pentru un mare concert. Le cer românilor să nu se predea. Să cânte din suflet pentru Ardeal. Parcă e cutremur... Cântă lumea, cântă colegii din Cenaclu, cântă Părintele Ucă... Nici nu mai simt oboseala drumului. Aș vrea să fiu acum cu un tricolor în Covasna... Să sărut pămîntul românesc de față cu toți acești dușmani ai ființei naționale. Să strig și să mor pentru neam... Nu mi-ar pare rău...
Cisnădia e  la înălțime. A câta și a câta oară...





ORA 21.30 VORBESC la telefon cu Părintele Ilie Bucur din Sărmașu. E plin de emoție și de entuziasm: "O, de aș fi la vârsta sfinției tale, Părinte Cătălin. Noi doi am face o Revoluție. Dar, nu se știe. Ne vedem la Sărmașu. Pentru Ardealul nostru scump!"

sâmbătă, 26 octombrie 2013

MULȚUMIM MĂICUȚĂ PENTRU 200 ȘI INFINIT DE IUBIRI... NU NE PĂRĂSII!


 AZI LA TÂRNĂVIOARA ÎMPREUNĂ LA LECȚIA SMERITEI SMERENII!
   200... Este cifra unui grup de oameni care au vorbit mereu și mereu despre Dumnezeu....

  Am fost la Târnăvioara. Ce minunat cânta toată biserica. Doamne, ce duh patriotic mai există în popor... Parcă eram într-un Hădăreni mai minuscul. Și mi-am amintit că toate bucuriile cenaclului au un singur rost, acela de a ne recâștiga pocăința întru Hristos, patriotismul și dorul  de Măicuța. Da, pentru că, la concertul 200, Maica Domnului ne-a fost din nou ÎNDRUMĂTOARE. Tăcută, răbdătoare, colegială, încrezătoare în destinul acestui cenaclu. Mulțumim Măicuță!

vineri, 25 octombrie 2013

200- CENACLUL LUMINĂ LINĂ! MULȚUMESC DRAGI COLEGI!


  Mâine cântăm la Târnăvioara. Un sat mic, plin de suflet, părintele Ganea Corneliu și o mică obște de circa o sută de suflete. Este și hramul Bisericii, este și drumul nostru cu numărul 200, este și așteptarea GALEI 200  de la Sămașu, este și bucuria de a cânta din nou.
Tânăvioara este de fapt o bornă morală, dar nu neapărat și de cotitură în istoria Cenaclului Lumină Lină. Nu schimbăm de fapt nimic... Mergem la drum, cu aceleași grutăți materiale (abia la ora 19 am avut certitudinea că găsim și un al treilea vehicol, care să ducă cenaclul la concert), avem  aceleași probleme materiale, dar nu-i mai puțin adevărat că avem și același entuziasm. Mereu și mereu vii și iubitori de neam!
Și, mai e ceva... Vă rog să nu uitați că duminică d ela ora 18 cântăm și la Cisnădie
IATĂ ȘI PROGRAM COMPLET AL MANIFESTĂRILOR CENACLULUI LUMINĂ LINĂ

26 octombrie - Târnăvioara -ora 11 
27 octombrie- Cisnădie -ora 18 Biserica Ortodoxă
10 nroiembrie - GALA 200 Sărmașu - ora 11
21 noiembrie - SIBIU- Biserica Oncești
24 noiembrie - Săcele-Brașov ora 11
24 noiembrie - Brașov ora 17 
29 noiembrie - Baia Sprie 0ora 19 Casa de Cultură
30 noiembie - Cluj- Napoca ora 11 Biserică- Mărăști
1 decembrie - Cluj-Napoca- BACIU - aer 11 aer liber
6 decembrie - Copșa-Mică ora 17
8 decembrie - Topoloveni ora 11
12 decembrie - Mediaș ora 16 Sala Traube
15 decembrie - Avrig
22 decembie - Sibiu GALA DE IARNĂ ora 17 A.S.T.R.A

joi, 24 octombrie 2013

VIN LA SĂRMAȘU, CA SĂ CÂNT, SĂ PLÂNG ȘI SĂ-MI DAU SUFLETUL PENTRU NEAM!

Scump Părinte, Ilie Bucur
  Acum în prag de Gală 200, rog să mă lumineze Bunul Dumnezeu să îți scriu doar ceea ce se cuvine a spune în fața sfinției tale, a neamului românesc și a viitorului. Mă simt gol în suflet, parcă lipsit de vlagă și de lumina sfintelor nădejdi, văzându-mi neamul cum moare zi de zi câte puțin, mai ales sufletește. Acum, în prag de Gala 200, parcă mă pregătesc să vin parcă nu la un praznic, ci la parastasul identități românești, și deși mi-e teamă să o spun, dar parcă îndrăznesc totuși să bâlbâi, chiar și la cel al adevăratei ortodoxii.
   Aseara, deși nu am fost de față, în Biserica mea de la Spitalul T.B.C., am auzit că ea gemea de lume în așteptarea Părintelui călugăr I., în așteptarea Tainei Maslului, dar mai ales a dezlegărilor de blesteme, farmece și alte necurății. În același timp, pe lista de înscriere pentru deplasarea spre Praznicul patriotic al Galei 200 la Sărmaș, erau nume obișnuite, unele și aceleași. Niciunul în plus sau în minus. Oameni, care obosiți de frica lucrării farmecelor, a grijilor lumești, a neîmplinirilor matrimoniale, a desfătării patimilor, au uitat că mai au un nume de român care se strică și o țară care se prăbușește de atâtea trădări și lașități.
   Patimi și trădări peste tot. Politicieni veroși, care mint poporul și se ceartă urât în fiecare zi. Istorie trunchiată la fiecare pagină. Tineri dezvățați să mai fie patrioți. Biserici care se golesc la Sfânta Liturghie. Conducători politici care își dau țara și bogățiile țării pe comisioane de nimic. Creștini care se ocupă doar de parastase, de curățirea blestemelor și de căutarea fericirii. Și, parcă printre ei, mă regăsesc și eu, la fel de neputincios, de egoist, de nevrednic și uneori chiar de lașitate. 
CLOPOTNIȚA SĂRMAȘU
   Da, mă văd foarte slab, așa cum îi văd și pe toți cei care mă înconjoară. Mai degrabă tentați spre lucruri  lumești decât spre slujirea adevărului. Nu știu cum au atâta timp?  Văd credincioși veniți la pomana unei dezlegări, pentru a își împlini nu știu ce deziderat pământesc. Și suferă, și nu-și dau seama de ce suferă... Și sunt mințiți, și înșelați, și trădați de cei cu care se înhaită, dar ei continuă să stea în aceiași prăbușire morală... Văd oameni cu care mă însoțesc, oscilând între misiune și neputință, neluându-mi chemările în serios, nedorind parcă să-și “complice” prea mult viața cu cele spre care îi trag. Ba, mai mult, ca o fatalitate, mulți dintre combatanții mei, își complică inutil viața cu lucruri mărunte, tocmai pentru a nu fi disponibili la misiune. Pentru că, diavolul îi cerne, îi cerne, îi cerne mereu. Le dă patimi „de stânga”, sau promisiuni mărețe de dreapta”.
   Lumea zace de neputință. Creștinsimul e gol chiar și din casele noastre. Avem în case atei și oameni fără nici un orizont duhovnicesc. Nu le pasă. Tutori ce ne învață doar cum să facem case, frați care ne cheamă spre distracții, prieteni care ne îmbie la patimi, rudenii care ne consideră exagerați, colegi care ne acuză că nu suntem în ton cu imoralitatea. Vedem, români care renunță la ortodoxie, mințiți de diavol să fugă spre o lume a energiilor “din noi”, demonstranțí care vor să biruiască fără de Hristos. Pentru că vărjamșul ne-a rupt de rugăciune și nu-l mai vedem pe Iisus Hristos ca Plugar pe ogorul țării noastre. Durere, boli, fabrici vândute, neam de emigranți, înconjurați de cozi de topor, de fanarioți pe stil nou, de panglicari, de drogați, de oameni care l-au scos pe Dumnezeu din istorie.
Frate Părinte Ilie
Vin la tine pe 10 Noiembrie ca la Sfânta Sofia a neamului românesc. Nu vin pentru un sejur liniștit, și, îi rog pe cei ce nu vin în 10 Noimebrie la luptă, ca mai bine să stea acasă.  Nu masa bogată. pe care o pregătești și ospitalitatea dumitale minunată, ne aduce pe noi la Sărmașu. Nu! Deși, apreciem omenia cu care te faci încă de pe acum gazdă luminoasă a evenimentului. Eu vin pentru ca să lăcrimez și să mă despovărez de urgia prea multor lacrimi. Vin să cânt și să plâng. Vin să-mi vărs sufletul.Vin pentru România. Vin pentru Avram Iancu, pentru Mihai Viteazul, pentru Mareșalul Antonescu. Nici mie nu îmi e frică să-i susțin memoria în mod fățiș. Și, de ce aș face-o altfel?
   De ce aș fi laș? Doar pentru că vânduților noștrii compatrioți naționali li se dă ora exactă de la Wasinghton sau din altă parte? Doar pentru ca să le fie mai ușor unor străini să ne supună țara? Nu! Eu spun pe față tot ceea ce simt și tot ceea ce gândesc. Vin pentru neamul meu. Pentru ca, din lacrimile noastre comune, din acest concert, care presimt că  va fi totuși divin, o sută, două, trei sau cinci sute de oameni să înțeleagă că nu toți suntem morți și inerți. Că diavolul nu ne-a trecut pe toți în depresie națională și în rezervă. Suntem vii și de fiecare dată când murim, renaștem și mai puternic. Eu unul, desigur din vina mea, am murit de nenumărate ori. Dar Maica Domnului m-a înviat tot de atâtea ori. Și iată, acum îți spun cu dragoste, cu hotărâre și putere: PREZENT! Ne vedem în 10 Noiembrie la Sărmașu, loc în care neamul românesc trebuie să-și sărbătorească praznicul învierii sale din morți
Cu drag
Părintele Cătălin Dumitrean


p.s. Cu această fericită ocazie și ALMANAHUL CENACLUL LUMINĂ LINĂ-GALA 200, o antologie a 200 de manifestări libere, naționale și nemuritoare. 

marți, 22 octombrie 2013

GALA 200 POATE ÎNCEPE! TOTUL ESTE PREGĂTIT!


PĂRINTELE ILIE BUCUR
SĂRMAȘU ORAȘUL ÎN CARE ROMÂNISMUL E LA EL ACASĂ
FOTOREPORTAJ
  
   A început Gala 200... Cel puțin din punct de vedere al entuziasmului, al pregătirilor care se fac pentru desfășurarea ei,  și al modului extraordinar în care un grup de oameni încearcă să genereze renașterea adevăratului patriotism în România.

AM AJUNS LA PORȚILE ORAȘULUI....
Astăzi am fost la Sărmașu, pentru a "pipăi" cu mâinile mele, miracolul de lumină, pe care l-a generat venirea Cenaclului Lumină Lină, în 10 Noiembrie pe aceste meleaguri. 
Gazdă, principal artizan, sau mai bine zis de serviciu la școala de jertfire pentru reușita Galei 200, este un om cât o mie, un preot adevărat, un român care se întrece pe sine: 
Părintele Protopop Ilie Bucur!
IATĂ ȘI BISERICA PREZENȚEI CENACLULUI LA SĂRMAȘ
10 NOIEMBRIE- 0RA11
450 de scaune așteaptă Gala 200. Deocamdată sunt doar scaunele, dar pe urmă vor veni și românii. Din Sibiu, din București, din Mureș, din Alba, din tot ARDEALUL. Gala 200 va începe la ora 11, imediat după Sfânta Liturghie și se va desfășura în Biserica Ortodoxă a orașului. Părintele Bucur a pregătit deja sfânta casă pentru a-și primi invitații...
 
LA MÂNĂSTIRE ÎN NOAPTEA DE 9 SPRE 10 NOIEMBRIE
 Iată și Mânăstirea Sărmaș. Părintele Ilie Bucur ne deschide larg porțile pentru membrii și prietenii cenaclului. Aici vor fi găzduiți în noaptea de sâmbătă- 9 Noiembrie spre duminică -10 Noiembrie, colegii din formula actuală a cenaclului, familiile dânșilor și ceilalți invitați. Condițiile sunt excelente, pentru adevărați pelerini, dar dragostea părintelui le întrece pe toate...



O CTITORIE FRUMOASĂ, CURATĂ ȘI PRIMITOARE DE OASPEȚI 

Aceasta este clădirea Mânăstirii Sfântul Mina, ctitorită chiar de Părintele Ilie Bucur. Dânsul a construit tot ce se vede aici. Sunt camere pentru pelerini, locuri curate, condiții decente și creștinești. În seara de 9 noiembrie, membrii cenaclului vor putea să se roage, să cânte și să pregătească în bune condiții pentru  concertul festiv de a doua zi...
     
     BISERICA MÂNĂSTIRII, LOC DIVIN, SPAȚIU ÎN CARE DUMNEZEU ȘI SÂFNTUL MINA READUC NEAMULUI ROMÂNESC MISTERUL ȘI IDENTITATEA
   
Iată ce frumoasă e veșnicia la Sărmașu. Iată cum ne binecuvintează Dumnezeu după 200 de concerte, sau mai bine zis în prag de Gală 200. Iată ceva frumos, pe care voi veți avea ocazia să priviți în 10 Noiembrie.
 Aceasta e biserica mânăstirii ( a nu se confunda cu cea în care va avea loc concertul). În spatele ei se vede clopotnița roș-galben-albastră. Până la mânăstire, aleea e plină de troițe, fapt unic în România, toate așezate de Părintele Protopop Ilie Bucur. M-a impresionat superba îmbinare a evlaviei cu naționalismul, dar mai ales am simțit în toate Duhul Sfânt... 


duminică, 20 octombrie 2013

CENACLUL ÎN SĂPTĂMÂNA 21-27 OCTOMBRIE

PENTRU PRIETENII CARE NE URMĂRESC ȘI  CARE NE SUSȚIN, VĂ INFORMĂM:

  Astăzi, 20 OCTOMBRIE, la studioul de pregătire a Cenaclului Lumină Lină s-a desfășurat o repetiție specială, la care au participat Părintele Cătălin Dumitrean, Nelu Ivan și Ștefan Ion. A fost pregătit o parte din repertoriul mai nou și viitor al Cenaclului, deasemenea s-a stabilit și oportunitatea unor alte repetiții ( la care să participe și ceilalți colegi), și deasemenea programul viitor al concertelor.
 Săptămâna viitoare au loc următoarele acțiuni:
1. Marți- Vizită de lucru la Sărmașu Mureș, unde se va stabili locația Galei 200, amănuntele organizatorice de găzduire a cenaclului, de primire a pelerinilor la concert, precum și capacitățile tehnice ale concertlui din 10 Noiembrie.
2. Sâmbătă 26 Octombrie: CONCERT LA TÂRNĂVIOARA-COPȘA MICĂ ORA 11
3. Duminică 27 Octombrie ora 14: Părintele Cătălin participă la Caransebeș la un concert alături de Părintele Marian Mărcuș.
4. Duminică 27 Octombrie ora 18 CONCERT CENACLUL LUMINĂ LINĂ LA CISNĂDIE