vineri, 3 ianuarie 2014

DE JOI VOM FI SUB ACOPERĂMÂNT! MĂICUȚA VINE LA SIBIU!

Veste minunată! Trezește-te Sibiule! Și tu soră ce zaci în somnolență și tu frate descumpănit... Gata cu tânguirea... Aceum e păcat să-ți plângi păcatele! Gata! E ceas de bucurie! De joi la amiază Paștile Sibiului sunt în inima ta. Vine Icoana! Vine Maica Domnului!  Vine Sfântul Spiridon cu gheata minunilor sale... 
De ce taci? De ce ești trist popor al Învierii? Oare nu mai crezi în iubire? Oare crezi că tu ești mai îndreptățit la judecată decât cel ce a lăsat judecata pentru iubire? Unde-ți este prietene credința? Unde-ți este lăudătorule de Dumnezeu speranța? Gata, e pace și Măicuța vine să te vadă. Vine chiar la tine. La Sibiu, la Biserica Sfântului Ioan, la Icoana cea vărsătoare de lacrimi și de bucurie...
Of, drag popor al Învierii! Of, de câte ori nu ți-am spus că Măicuța ți-a uitat păcatele. Nu ai vrut să te bucuri încăpățânatule. Nu ai vrut să crezi în vorbele mele. Și acum ce faci? Stai, și nu faci un pas spre Împărăție... Trezește-te! Măicuța a iertat și a uitat totul! Și e din nou aproape de inima ta, de iubirea ta, de lacrima ta... Hai, nu mai sta în nepăsare și trăiește cu drag!
Vine Măicuța și vrea să fie praznic mare! Să se cutremure pământul de bucurie!  Să cânte trâmbițele fericirii! Să se lumineze toate cărările vieții tale! Măicuța e atât de aproape! Vine!
CARTE PENTRU TINE CITITORUL MEU!


Din darul Măicuței, de joi seara aveți și volumul doi de predici al cărții "Cum să devenim mai buni"- cartea mea și a voastră. Sunt 10 predici, sper de bun folos și de luminare a inimii. Vă aștept să o citiți!