Munchen. Să încercăm să scriem frumos. E foarte greu să spui ceva
blând, cu condiția călătorului ostenit
de drum și de miracolul supraviețuirii. Pentru că, oriunde am fi, la Sibiu, la
Budapesta, la Munchen, nu locul trebuie să ne ajungă și să ne înalțe în slavă
deșartă, ci noi să sfințim locul, mulțumind Maicii Sfinte că existăm.
Deși sunt în Munchen nu vreau să creez iluzia unui om suprapus
condiției umane. Nu am acea laudă pe care o avea românul, care înainte 1989 se
parfuma cu ideea de a călători în Germania. Azi lucrurile nu mai sunt așa.
Între timp am călătorit mult prin lume și am înțeles că lumea e altfel...
...
Venirea la Munchen a fost și lungă, și curată, și grea. Drumul
amestecat de soare și ploaie. Apoi sosirea după aproape 10 ore de stat în
microbuz. La care mai adăugăm cele încă 10 pe care le-am făcut până la
Budapeste. Deci aproape o zi întreagă în mașină. Cu rugăciuni sfioase, cu
tăcere, cu capul lipit de sticla geamului(încecând să ațipim), cu cântece de
neam, apoi iarăși cu tăcere și ochii rezemați de sticla ceasului.
Pe Părintele Nan Alexandru l-am găsit la spovedit. Își face treaba cu
multă ccredință și cu entuziasm. E apropiat oamenilor, deși e destul d epuțin
timp preot în Munchean. Mai întâi a
trudit ani și ani de zile în Elveția. Acum și aici, a format o comunitate frumoasă, lângă
osteneala aleasă a Părintelui Basarab.
Oamenii îl iubesc, îl ascultă și îl prețuiesc.
Ajunsi așadar la Munchen, am fost primiți cu multă ospitalitate. Gazdele
noastre, vreo douăzeci de persoane ( unde au fost repartizați apoi la odihnă
membrii cenaclului) ne-au dăruit o binecuvântată cină de post. Apoi, în semn
de mulțumire le-am cântat Preasfântă Maică și Fecioară, pentru a descoperii cu
uimire că știau cu toții această
priceasnă. Maica Domnului era cântată la Munchen, cu aceeași evlavie cu car e
lăudată la Nicula, la Sâmbăta, la Sibiu și pretutindeni...
Am plecat spre odihnă și am privit cu mulțumire către cer. Încă o zi în
care binele, blândețea și nădejdile în a face lucruri frumoase au învins.
Suntem la Munchen, dar ducem țara în
suflet.
Și Dumnezeu ne duce pe noi...
...
MICI GÂNDURI DIN BUDAPESTA
(public și un mic jurnal din trecerea cenaclului prin capitala
Ungariei)
Plouă în Budapesta. Cerul vrea să-mi vorbească și nu știu ce. Un fel de
hrisov, alcătuit din melancolie și pace, se desface asupra mea. Îi prind aievea
colțul și îl atrag spre mine. Apoi citesc în gânduri, în îngeri și în
milă.
În acest timp microbuzul cu cenaclul își desface drum spre înainte. Noi
mergem mereu înainte și niciodată înapoi. Scriem mici pagini de istorie, așa cum
școlarul își așează în vocabular fiecare cuvânt nou. În limba română cuvintele
se nasc din eroi. Nu există niciun cuvânt fără de Avram Iancu, de Ștefan cel
Mare sau de Mihai Viteazul. Eu așa am învățat propria-mi limbă, cu cartea de
istorie pe masă și cu mila sfinților din icoane...
Ieșim din Budapesta. Totul pare grandios, dar nu găsesc nicio lacrimă.
Dunărea însăși pare învechită și amară. Și plouă, plouă mult, plouă greu...
...
Drum prin lume. Ungaria, Austria, Germania... Ducem spre românii din
diasporă cântecele noastre înlăcrimate. Uitarea și nostalgia de a fi român. Ce
tragic și complex destin. Să ne naștem pe cel mai blând loc din lume și să
încărunțim așa de repede. Să fim înfiorător de duioși și să ne căutăm mereu și mereu identitatea.
Sincer acum pot să spun și să
scriu și cuvintele: Eu nu mă tem numai de judecata păcatelor mele, ci mai tare
mă tem de judecata neamului meu. De felul în ,care, la plinirea lumii eshatologice, vom fi
întrebați de ce n-am ascultat de glasul Mioriței. Oaia lină care ne cerea să nu
murim oricum, ci încărcați de eroism și virtute. Poate că această Mioriță, e
însăși Maica Domnului, și noi niciodată nu am știut asta, acceptând
fratricidiul, lașitatea și împăcându-ne cu soarta de învinși. ..
...
Noi am fost mereu esențiali. Pentru că, în felul nostru am iubit.
Drumurile noastre, vă rog să nu le numărați niciodată kilometrii pentru că
ne-ați jigni, au fost mereu spre inimi. Cu țara, cu vorba istoriei, cu
lămurirea ochilor din Icoană. Altceva nu am vrut... Nu ne-am luat la trântă cu
nimeni, nu am înlocuit sporul harului din liturghii, nu am dat heruvii la o
parte, nu am scris cu cretă pe porți de liniște, nu am oferit vise beligeranților
mondiali. Am iubit, am cântat, am mărturisit...
...
