Hai Părinte Iulian, dă-mi un loc de odihnă, în blândul Veseud!

Ce dor mi-e de Veseud!... Of...Aș vrea să mă mut în Veseud... O oră, o zi pe lună, un an... Când am intrat duminică în sat, alături de caravna autoturismelor Cenaclului Lumină Lină, la prima casă pe stânga, o

bătârnică stătea cuminte pe bancă, la poartă... Mi-a venit să lăcrimez, să mă rog de Dumnezeu să nu mai arunce satele de români în uitare, să nască mereu veșnicia din aceste oaze de simțire și răbdare smerită... Fredonam cu voce tare: „Enigmatici și cuminți terminându-și rostul lor” – acel cântec al lui Hrușcă, cu care s-ar putea începe și sfârși toată lirica noastră românească...

 Da...am avut un sentiment puternic de candoare și dor de pace eternă... Pot spune că eram fericit...

Acum, la două zile după acel minunat concert, ce pot să vă mai zic?  Cred că mi-ar fi cel mai ușor ca să

pustnicesc la Veseud. Aud că pe aici a poposit ca să slujească la o nuntă și Părintele Arsenie Boca. Mi s-a arătat și casa în care a ațipit vreo jumătate de oră...

După concert am luat cu toții drumul bisericii. Am urcat la deal și eram dornici ca să ne rugăm. Terminasem cu entuziasmul, începea isihia... Liniștea... Întram în cer... Cenaclul parcă avea cheag la inimi... Ne simțeam mai uniți ca nicodată... Și am intrat în liniștea bisericii din Veseud...

 Moment de admirație, de respiro...apoi de rugăciune... Apărătoare Doamnă – se aude din glasurile tuturor celor prezenți... Este un moment teribil. Parcă am fi în Rai... Rostim o rugăciune de mulțumire. Ne închinăm pios

și cerem binecuvântare pentru renașterea românismului. Suntem firavi, suntem plini, suntem atât de aproape de Dumnezeu... Veseud...amintirea blândelor cutezanțe...   În veci amin!

CRONICA ÎNTÂRZIATĂ A UNUI CONCERT SUPERB!

Aseară, laptopul meu a cedat pentru întâia oară... Scrisesem cronica concertului de la veseud, eram gata să o postezși deodată ecranul s-a stins. O încercare, două, trei de a-l aprinde și nimic... Mi-am spus, iată un semn dumnezeiesc. Poate că, trebuie să rămână ferciți doar aceia care au fost la fața locului și au văzut un concert absolut deosebit al Cenaclului Lumină Lină. Și, poate că nepăsarea navigatorilor INTERNET,  puțina lor reacție la frumos, obișnuința de da LIKE-uri doar din complezență, a ajuns la o limită. Nici Dumnezeu nu a mai putut răbda puțina pasiune pentru acest lucru frumos și mi-a pus un deget pe gură și o palmă peste capacul laptopului...

Ziua de ieri, în schimb, a fost mirifică. Ploaie deasă la plecarea spre Veseud. N esuim cu greu în mașini și pornim spre destinație. Un echipaj al Poliției ne așteaptă alarmați în Ruși. Nu se întâmplă nimic, dar sunt trimiși să ne supravegheze discret, ca nu cumva să facem campanie lectorală. Departe de noi acest gând, mai ales că majoritatea colegilor din cenaclu sunt anti-masoni, adică anti-Parlament European.

Părintele Iulian ne așteaptă vesel, febril și plin de dragoste. A organizat foarte bine totul, iar acum primește cu emoție în brațe Icoana Maicii Domnului... Poliția pleacă și ne lasă în pace. Lumea vine, vine, vine și ne simțim onorați să cântăm în fața acestor oameni simplii și plini de evlavie. Bătrâni, femei văduve, tineri, copii, oameni de vârstă mijlocie... Sunt mai mulți de o sută, poate chiar o sută cincizeci și astfel depășim numărul celor care au votat în Veseud. Se spune că doar 99 au fost la urne. Nu ne interesează...

Cântăm. Pricesne, cântece patriotice... Atmosfera se deschide treptat. Lumea cântă. Versurile sunt preluate spontan de public. Improvizăm, spunem câteva piese noi: “La inima cea bogată” (cântec de mare success), “Întoarcerea Țăranului Român”, “Balada Miorița”, aceasta din urmă cu Părintele Petru Vamvulescu în prim plan.

Patriotismul se dezlănțuie. Nelu Ivan- vizibil afectat de o mică problemă de sănătate face eforturi minunate spre a aduce lumină lină inimi. Și reușește acest lucru, pe deplin. Romică- după infinitul dureriii cardiace- își reăgăsește familia, sănătatea și glasul pe scena cenaclului. E o adevărată minune, săvârșită de Icoana Maicii Domnului, la care ne-am rugat cu toții când el stătea pe patul spitalului Floreasca. Iar Maica Domnului l-a readus teafăr între noi… Debutează cu acordeonul Florin și melodiile par și mai pline de energie. Andrei se zbate să facă mai toate lucrurile și bine le face. Ștefan pune suflet și oferă siguranță grupului. Mihai și Cristian sunt implicați cu totul în concert, Alexandru e în mare formă, iar Ana ne oferă raze blânde de optimism.

Lumea e divină.Țăranii din Veseud șunt calzi, aprinși și superbi. Aplauze lungi, cântece numai și numai în picioare. Totul e deosebit. Iar la sfârșitul concertului , ne strângem apartura, luăm cina oferită cu iubire de gazde și plecăm ca să ne închinăm în Biserica satului. Aici, cu o ruăciune de mulțumire către Maica Domnului se încheie o zi divină. În Veseud, sat de români , cu inimi de îngeri…

REINVENTĂM LUMINA LINĂ LA VESEUD! VENIȚI ROMÂNI!

FOTO: AMINTIRI DE LA PLOIEȘTI!

Suntem la datorie... Suntem aproape toți...e și Romică cu noi... Întregi, sănătoși, dornici de mărturisire... În pragul unor concerte absolut provocatoare și pline de speranțe... Avem și doi colegi noi... Instrumentiști profesioniști... Orgă, acordeon etc... Deci, perspective frumoase... Echipa cenaclului crește, crește spre bine și este gata de luptă. Lupta cea bună!

CENACLUL LUMINĂ LINĂ PLEACĂ DIN NOU LA DRUM...SUCCES...

Mâine, la ora 17, avem concert la Ruși!

Echipa: Pr. Cătălin Dumitrean, Pr. Petru Vamvulescu, Romică Harșanyi, Nelu Ivan, Alexandru Dănilă, Andrei Lazăr, Ștefan Ion, Mihai Doda, Cristian Țopea și micuța Ana... Avem și doi colegi noi...instrumentiști... Surpriză... 

CENACLUL SE REDEȘTEAPTĂ LA CEREREA ISTORIEI CONTEMPORANE...

"MI-E DOR DE ROMÂNI!"

DIALOG CU COSMIN RUS - reporter Radio Trinitas

- Părinte Cătălin, reveniți după o pauză cu concertele?

- Nu-mi plac pauzele, dar sunt de folos celor care nu cred în nimic. Pentru un animal hrana este foarte importantă, pentru un compatriot salariul și grijile plății taxelor sunt singurele motive de a exista. Ața cum fac mulți. Ce folos însă că noi existăm, că am făcut 238 de concerte? Ce folos are țara dacă noi dispărem de pe firmamentul istoriei...? Cine suntem noi, la urma urmei...? Aproape nimeni... Un grup de oameni care merg și cântă unor oameni simplii și totuși plini de amorțire spirituală...  

- Ei, nu e chiar numai atât?

- Teologii spun că nu avem dogmatică, asceții spun că suntem prea avântați, intelectualii ne cer să cântăm în mod artistic, evlavioșii cer să fim mai duhovnicești... Fiecare vorbește cum îl taie capul... Pentru că, e o modă în România să vorbești la întâmplare... Bucuria noastră e omul simplu. Sfințișorii, raționaliștii și cei ce ignoră mesajul nostru, le e greu sărecunoasăcă că de fapt ei ignoră orice identiate. Masonizați suntem cu toții....

- Câte întâmpinări scrise, ceva de genul "mi-e dor de Cenaclul Lumină Lină" ați avut în acest răstimp?

- Puține.

- Colegii?

- Unul, doi, trei...

- De ce?

- Nu vreau să răspund... Ajunge cât am scris în toți acești ani despre neputință...

- Deci, de ce?

- Au probleme personale... Hai să rămânem aici...

Hristos?

- Care Hristos? Nu vedeți că ortodocșii practicanți vor numai sfinți, Arsenie Boca, Frăsinei, Părintele Cleopa, Mânăstirea cutare... Dar când să meargă în misiune obosesc...

- Și?

- Și, ca să se scuze, încep să spună că ei au de fapt nevoie de rugăciune, nu de misiune... Sofisme... Hai să-i lăsăm în pace. E treaba fiecăruia... 

- Dar, nu e cazul unei înnoiri în echpa cnaclului?

- Nu știu! Cred că acum e o echipă foarte bună. Dar, nu știu dacă vor rezista... Vedeți, diavolul cerne... Ne răpune prin probleme personale, prin boli... Acum mă gândesc doar la concertele proxime... Câtă vreme vin cu mine, ce pot să le cer mai mult. E treaba lor până unde iubesc Cenaclul... Dacă mă ajută e bine... Dacă au sentimente și trăiri mai profunde e virtutea lor. Eu nu pot să cresc eroi, dar îmi doresc acest lucru. Când ai un ideal, nu îi consideri destin că ești gata.... 

- Ce veți face?

- Nu știu. Mă rog lui Dumnezeu, ca să nu cedez eu... Când toți mă părăseau și echipa cenaclului rămânea descompletată eu mă rugam Maicii Domnului să nu mă facă să gândesc ca ei... Și mai ales să nu-i judec pe cei ce au renunțat la luptă. 

- Dar ce este de fapt acest cenaclu?

- Nu e mult, dar atât cât înseamnă trebuie să-l respecți. Mai ales dacă ai ales să intri în el să fi membru al echiepei sale. Sau daă ai fost... E chiar o problemă de respect de sine, să ai continuitate cu propriile opțiuni. Restul e lașitate. Și lașitatea înseamnă patimă. 

- Vă e dor de concerte?

- Mai încape vorbă? Mare, mare de tot... Mi-e dor de români! Mă pregătesc să îi întâlnesc. De duminică reaprind lumina lina. Mă duc la lupta... Haideți și voi! Duminică va fi o furtună de patriotism la Veseud... Mă dezlănțui... Promit!

APĂSAȚI AICICA SĂ VEDEȚI SECVENȚE VIDEO DIN CONCERTUL DE LA PLOIEȘTI!
https://www.youtube.com/watch?v=yia2qI9dLqw

Ne aflăm în fața unor capodeopere...inima celor dragi și cântecele care aduc pace...

DUMINICĂ LA VESEUD...

Vorbesc cu Părintele Iulian din Veseud:
- Părintele, duminică vine la noi Icoana și Cenaclul. Doamne, ce bucurie...
- Chiar așa simți Părinte Iulian?
- Părinte noi suntem fericiți, cei din Veseud...lumea freamătă... Vine Maica Domnului... S-a făcut minune cu Romică... Doamne, ce minune... a fost salvat... Am anunțat și ieri, și săptămâna trecută în biserică. Ce munlt ne bucurăm. 
Închid telefonul. Simt bucuria de copil a Părintelui Iulian. Mă simt puțin stânjenit. Îmi dau seama ce mult îmi lipsește simplitatea și credința acestui preot. Preotul Iulian din Veseud...


HAI, HAI, INIMĂ HAI...

Plâng sufletește, gândindu-mă la biata limbă română... Pe care la orice nivel, cu orice prilej o scoatem afară cu gândul doar la modernismul nostru. Biata limbă română...
Seară... O seară cu Sfântul Anton... Apoi pace, reflexii adânci, regrete pentru slaba mea mărturisire publică și o ușoară silă de lume... Și mai ales de propriile păcate...
Mă trezesc intrând după mai mult timp pe net... Mi-e greu să merg pe facebook... Inchid, aprind, renunț iarăși... iarăși mă zbat cu degetul pe tastatură.  
Am promis că voi asculta melodia lui Nelu Ivan pe versurile inspirate de Dumnezeu unui om... Ascult în întregime piesa LA INIMA CEA BOGATĂ... Minunată... Cine s-o înțeleagă... Inima... Și totuși, ce bun e Dumnezeu. Câte daruri ne mai dă el în fiecare clipă. Acela de a scrie versuri, de a nădăjdui în bine, de a merge mai departe... Dar, cine să ne mai înețeleagă...

Scriem poezii, încercăm să fim buni și așteptăm noi concerte...

IUBIȚI CITITORI,

Blogul de poezii are din când în când viață. Pe coloana din dreapta a blogului găsiți interfața blogului, pe care dând un simplu click puteți să intrați direct pe celălalt blog, cel de poezii și să citiți ce am scris despre Maica Domnului și despre sfântul meu Ardeal...

În stânga aveți și afișul oficial al concertului din 1 Iunie care se va desfășura în marea biserică din Mihai Viteazul, moment în care va reveni în echipa Cenaclului Lumină Lină și Părintele Marian Mărcuș...

În rest, încercăm să fim buni. Nu prea avem multe fapte bune, dar ne străduim măcar să nu facem rău. Ne gândim la misiune, la pace, la buna înțelegere dintre oameni. Am vrea să facem din Cenaclul Lumină Lină o poartă în biserica bunătății, ca să vă fie drag să fiți alături de noi. Să veniți mai aproape de inima noastre, cu mai mult curaj, cu mai multe gânduri frumoase și să-l slăviți pe Dumnezeu. Noi vă așteptăm!

Pr. Cătălin Dumitrean

dumitreancatalin@yahoo.com

CU LINKUL DE MAI JOS SE POATE INTRA ÎN NOUL BLOG AL CENACLULUI... BLOG AFLAT ÎN CONSTRUCȚIE...

APASĂ AICI:

http://cenaclullumina.wordpress.com/

ROMICĂ NE SCRIE CÂTEVA CUVINTE... MONITORIZAT DE PARATELE MEDICILOR, DE DUMNEZEU ȘI DE INIMA VOASTRĂ...

Romică ne vorbește. Cu un sten în mână, cu bucuria de a ne simți alături și mai ales acolo în adâncul inimii lui. Aseară pe la ora 21, Romică mi-a remis în scris următoarele cuvinte pe care mă gândesc că cititndu-le vă veți bucura. Mai ales că izbândind în lupta cu inerția, inima lui Romică înseamnă și o biruință a inimilor

noastre, a tuturor care în aceste zile, știuți și neștiuți, anonimi și neanonimi nu ați pregetat să vă arătați solidaritatea și dragostea față de un bun coleg și un prieten adevărat.

Iată ce ne scrie Romică:

Azi, după zile de suferință, după greaua cumpănă prin caree cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu rugăciunile multora am trecut în noua viață, pentru că acum câteva zile m-am născut din nou, iată deci că azi am avut privilegiul li fericirea de a fi și de  a veni lângă mine, la Spitalul Floreasca, dragul nostru Părinte Cătălin.

Împreună cu domnul director economic Simionescu de la Clinica Munposan, mare a fost bucuria cîând ne-am întâlnit, chiar dacă a fost pentru puțin timp.

Mulțumesc iubiților mei colegi din Cenaclul Lumină Lină și tuturor celor care s-au rugat pentru mine ca să înving în această cumpănă.

Și ție iubițica și simpatica mea Ale... pentru frumoasa inimioară și cele mai frumoase cuvinte pe care un suflețel le poate destăinui unui adult. Mulțumesc pentru toate celelalte daruri. Pot spune că a fost cea mai frumoasă zi din noua mea viață. Bunul Dumnezeu să vă răsplătească tuturor pentru tot și să vă dăruiască pace, liniște, să trimită înger povățuitor, îndreptător, împreună călător, să ia cu el toată grija, întristare și durerea și să lase în voi  liniște și bucurie.

Vă îmbrățișes cu drag și dor!

La bună vedere!

Romică

Mulțumim și noi Romică. Suntem alături de toți cei aflați în suferință. Suntem cu inima lângă durerea oamenilor și ne rugăm pentru  toți. Gestul nostru nu se dorește a fi unul spre laudă deșartă, ci un mod smerit de a arăta că existăm și la greu... 

LA ROMICĂ! ÎN SPITALUL FLOREASCA DIN BUCUREȘTI...AZI...REPORTAJ DE SUFLET...

La Romică... La Spitalul Floreasca din București între atâtea inimi bolnave și cu un dor mare de a-l regăsi pe cel care a dat de multe ori viață, optimism și bucurie Cenaclului Lumină Lină... Adică, pe Romică...

Al ajuns la ora 17.30. Domnul doctor Munteanu Codruț, prietenul cenaclului din București, a delegat pe domnul director Simionescu de la Clinica Munposan ca să ne fie gazdă și însoțitor în marele spital bucureștean...

Am intrat cu inima bătând puternic. Am urcat preț de cinci etaje, până la camera 510 acolo unde l-am găsit întins pe pat pe colegul nostru Romică. M-am emoționat puternic, l-am salutat și ne-am îmbrățișat cu drag... Între timp, datorită Maicii Domnului, Romică fusese mutat din Salonul de Reanimare, aici la camera 510... Atmosferă searbădă de spital cardiologic. Bolnavi livizi la față, oameni cu suferințe mari, ajunși în acest loc mai ales datorită necazurilor. M-a izbit chipul lor trist și gânditor...

La Romică... cu zâmbet...

Romică în schimb mi-a zâmbit cu drag. S-a bucurat enorm de mult de venirea mea, de gesturile colegilor de la Sibiu, despre care a auzit că s-au rugat puternic pentru însănătoșirea sa. I-am spus cuvinte de încurajare și i-am cerut să lupte cu zâmbet pentru viață. Să-și pună nădejdea numai în Dumnezeu și în Maica Domnului. Deasupra capului său era Icoana Bobotezii, semn că totul poate reîncepe de la capăt. Și o viață nouă și o inimă nouă...

- Cum e Romică? - l-am întrebat...

Romică cel biruitor....

- Am dus cinci zile infarctul ăsta, fără să știu nimic... Era mort, s-a făcut o gaură în inima, era crepată, dar un cheag de sânge ajuns acolo m-a salvat... Pur și simplu acest cheag a acoperit golul... În ambulanță m-am rugat să mă aducă aici, la Spitalul Floreasca, și am auzit prin radio cum s-a răspuns afirmativ la cererea medicului ambulanței... Acum sunt bine... Trăiesc... Mulțumesc de gesturile voastre...de micile atenții...de tot... 

- Ce-ți dorești în afară de sănătate?

- Să-mi văd colegii din cenaclu, să mă reîntâlnesc cu ei...sâ cântăm... să fim mereu împreună...

-Crezi că o să mai poți?

- Vai Doamne, dar cum nu... Mergem împreună... Până la capăt... Veseli și cu optimism... Vă sunt recunoscător de rugăciuni, de ce ați scris pe blog...pe Facebook... de tot...

Și astfel am revăzut din nou zâmbetul acela frumos și plin de candoare creștinească Romică trăiește. Este vesel și e bine... Slavă lui Dumnezeu pentru toate...

GÂNDURI PE DRUMUL SPRE BUCUREȘTI -JURNAL ÎN DRUM SPRE ROMICĂ...

Acum o săptămână eram la Ploiești... La concert... Acum sunt pe drum către Spitalul Floreasca din București. Scriu la laptop fiind foarte îngândurat. Merg spre Romică, ca să îl văd, să îi simt pulsul inimi, a sleitei sale inimi...

Acum o oră am vorbit cu el la telefon. Incredibil: râdea! Mi s-a părut fantastic lucrul acesta.

Cu ochii și inima spre prieteni

Marius Buta, colegul și fiul meu duhovnicesc, de la volanul mașinii a fost plăcut surprins de optimismul lui Romică. De fapt, parcă nouă tuturor ne-a trecut de greu. De care necazuri mai poți oare să te plângi când Romică zâmbește din salonul de renimare. Și noi, aceia cu o oarecare sănătate mai bună, ce mult ne lamentăm în fața unor situații de doi bani...

...

SPITALUL FLOREASCA

Mă gândesc  că numai așa ne putem arăta iubirea. La greu. La bine suntem toți laolaltă. La mese, la un pahar de vorbă sau de vin, la cântec, la zile aniversare. La greu, când unul este bolnav inventăm scuze, inventăm dureri, inventăm ne cazuri.

Mă temeam aseară că aș putea ajunge într-o situație asemănătoare și cât de greu ar fi ca “prietenii’ sau “cei dragi” să îmi trimită doar o vorbă și atât... am trecut și eu prin erori în viață, prin situații limită și abia atunci mi-am dat seama că “prieteniile” sunt de multe ori doar o amăgitoare poveste. La greu oamenii nu mai pot fi lângă tine. Se menajează, nu vor să se complice, nu pot să țină pasă cu durerea ta.

…

Felicit pe colegii din cenaclu care au fost solidari în mod practic și spiritual cu necazul lui Romică. Un sms sau un like pe Facebook e ușor de dat. O rugăciune, un acatist, o stare de iubire e însă foarte greu de realizat. Aici se văd marile caractere. În situații limite. Cei care se rup din ei, din egoism, din vicii, spre a fi părtași iubirii. Și așa e bine plăcut în fața lui Dumnezeu.

…

ora 19... O rugăciune la Măicuța...

București. În loc să vin la un concert cu cenaclul nostru, acum îl caut pe Romică într-un salon de reanimare. Ce tristă soartă pentru el. Ce încercare amară pentru mine. Drumul spre București, mi-a fost mai lung decât cel din Germania. Pentru că în drumul spre Germania exista în mașină un Romică, care a făcut să nu ne despărțim unii de alții sufletește și să avem inimile aproape. Of, iarăși vorbesc de inimi… Bietele noastre inimi. Bolnavele noastre inimi. 

ÎN DRUM SPRE BUCUREȘTI..AM SCRIS UN CÂNTEC DE INIMĂ... CINE ÎI FACE O MELODIE?

LA INIMĂ CEA BOGATĂ

Ref. Hai, hai inimă hai,

Hai să mergem către rai,

Hai hai inimă hai,

Cum te-o pus Domnul să stai.

Plânge și nu doare, Inima

Lacrima nu moare,Inima,

O poveste veche,Inima,

Fără de pereche, inima.

Cine s-o înțeleagă, inima,

Când nu e întreagă, inima.

Bate și răzbate, inima,

Vise neînsemnate, inima.

Și în ea mereu, inima,

Plânge Dumnezeu, inima,

Dragostea suspină, inima,

Lina mea lumină, inima.

Vine însă dorul, inima,

Și așteaptă zborul, inima,

Vrea să-și afle partea, inima,

Și s-alunge moartea, inima.

Ceasul de împăcare, inima,

Loc în fiecare, inima,

Și de-ar prinde grai, inima,

Ea ar spune: Rai, inima! 

VEȘTI TRISTE: COLEGUL NOSTRU ROMICĂ LA UN PAS DE MOARTE! DAR A BIRUIT!

Sâmbătă și duminică a fost cu noi. La Ploiești, la Cioceni, așa cuma fost în Germania și în atâtea alte comunități. Cel mai vesel dintre noi. Poate că și cel mai bun. Mereu optimist, mereu cald la vorbă, mereu dinamic în zâmbete.  

Îi spunem Romică... Iar numele lui adevărat este Romulus Harsani. Un prieten adevărat. Făcea ceea colegii săi  reușeau mai greua sau mai ușor ca să facă. Să fie corect și să nu refuze niciodată misiunea în Cenaclul Lumină

Lină. Romică mi-a spus odată că pentru el cenaclul înseamnă sens și nu umplere de timp sau căutare de identitate...

Îl întâlneam după concerte pe Facebook... Mai scria și câte un comentariu la cronicile cenaclului. De fapt, era un îndemn al meu la adresa colegilor din grupul nostru de a prelungi entuziasmul concertelor și printr-un dialog online. El unul s-a supus chemării mele. Semn că nu venea doar din obișnuință. Când nu ai ce spune, când aungi forțat de împrejurări la câte un concert, când cânți doar pentru tine și faimă, nu mai ai resurse să faci comentarii pe facebook, pe blog, pe mail... Romică însă avea mereu un cuvânt de spus...  

Era bolnav mai de multișor. Dar se străduia să nu arate. În săptămâna de dinaintea plecării la Cioceni i s-a făcut rău... A fost la un pas de infarct. Și-a revenit însă repede și a plecat alături de mine. Nu a vrut să mă lase la greu... Apoi a fost ziua de luni. M-a sunat să îi fac o programare la Cluj, la Institutul inimii. Am reușit să îl așez în fruntea unei liste de așteptare la doctorul Amelia Dicu. Dar nu a mai ajuns... A făcut un preinfarct, apoi și mai rău, mușchii inimii nu au mai bătut cu aceeași vigoare... Ambulanță...București... și operația care l-a ținut în viață. Acum Romică zâmbește din spital. A mai învins o dată moartea și urâțenia ei. Și zâmbetul său ne doare. Pentru că noi niciodată nu am avut inima lui...

COLEGII SUNT TRIȘTI...DAR OARE AJUNGE?

Astă seară voi face un acatist special pentru Romică. Sper ca  această inițiativă să aparțină și altora. Dar probabil că necazurile altora sunt mai mari... Îi înțeleg... la 20.00 pe strada Dealului începe Acatistul Sfântului Ioan Rusul pentru Romică...

DREPTUL LA VIAȚĂ

Nu inima ne bate, ci nepăsare veche,

Prea obsedați de eul poverilor în doi,

Rămâne numai râsul cel fără de pereche,

Romică însă blândul, zâmbește fără noi.

Și unii își iau care ,și boi, și însoțire,

Apoi în tragedie, aleargă în mânăstiri,

Să afle dacă răul li s-a făcut pe fire,

Dar vai, e tulburare căci nu avem iubiri.

Noi nu avem puterea de lacrimă curată,

Ne folosim de semeni doar până dau ceva,

E pleoapa omenească sleită și mirată,

 Romică însă râde și-așteaptă undeva...

De-am fi avut curajul și apoi recunoștința,

Sau mila creștinească cu care ne mândrim,

Ne-am fi făcut din rugă, nădejdea și credința,

La București alături de of-ul său infirm.

Dar ridicăm din umeri, poveste ca o fiere,

Creștinii au cu dânșii probleme și e greu,

Prea obsedați de sine, prea cinici în viscere,

Uităm de dăruire, uităm de Dumnezeu.

Nu poate însă moartea mereu să ne răpună,

Romică va fi bine și fără de frământ,

Iar inima lui bună și fără de ranchiună,

E semn că încă cerul coboară pe pământ. 

AMINTIRI RECENTE: PLOIEȘTI SÂMBĂTĂ 3 MAI!

PLOIEȘTENII ȘI ARDELELNI

CIOCENI LA AL 9-LEA CONCERT AL CENACLULUI LUMINĂ LINĂ! ROMÂNISM ȘI EVLAVIE!

TURNEUL PRAHOVEAN ȘI MINUNATELE INIMI ROȘ-GALBEN-ALBASTRE! Concertele 236 și 237

PLOIEȘTI

Scriem cronica la aproape o zi distanța după concertul de ieri și cel de sâmbătă aseară și parcă am dori să spunem multe, sau să nu mai spunem nimic. Pentru că, orice cuvânt e mic și neputincios în a sugera frumusețea celor două concerte.

Vremea la Ploiești, sâmbătă a fost în general frumoasă. Poate nu a mai fost atâta lume ca și anul trecut, dar atmosfera de concert a fost entuziastă. Oameni calzi, drapele fluturând în vânt, exuberanță firească și mai ales multă omenie.. Ploieștenii, oameni aprinși și frumoși, s-au bucurat foarte mult de revenirea noastră. Au fost explozivi la cântecele naționale și deosebit de sensibili la cele religioase.

Nu știu cum să evaluez concertul, la ce cote de sensibilitate merită el așezat. Am și am avut ceva emoții înainte de aceste întâlniri cu publicul ploieștean . Dar aplauzele generoase ale publicului ne-au făcut să le depășim și să ne dăruim pe cât am putut pentru realizarea unui frumos concert. Au fost interpretate  și câteva piese noi, printre care amintim: „Lacrimi la icoană”, „România” și „Se plâng de milă îngerii”, ultimele două în interpretarea deosebit de frumoasă a lui Nelu Ivan. Romică a pus și el lacrimile la încercare cu un cântec despre mamă: "Stau adeseori pe gânduri.

Lumea s-a comportat minunat cu noi. Părintele Gheorghe a fost o gazdă deosebită, punând la dispoziția Cenaclului Lumină Lină tot ceea ce avea nevoie pentru a nu ne lipsi nimic. Prietenul nostru Robert din Ploiești ne-a ajutat cu sonorizarea, astfel că atât sâmbătă,  cât și duminică la Cioceni am avut un sunet curat și optimist.

Ne-am despărțit din nou greu de ploieșteni. Ne-au rămas în suflet și în memoria unei  istorii contemporane a faptelor noastre, care iată că, continua să adune zile de mărturisire natională și de preamărire a lucrări lui Dumnezeu pe pământ.

CIOCENI

1. AȘ fi vrut ca această cronică a celui de la 9-lea concert la
2. Cioceni să îl scrie însuși Părintele Dumitru Lazăr. El ar putea reda cel mai bine sentimentele ciocenenilor, absolut superbi și incandescenți și la acest concert. Și aici mi-e teamă că scriu
   
   
   puțin, sau că nu o să fiu îndeajuns de generos, spre a mulțumi unor oameni care încă și încă o data ne-au arătat atâta dragoste și implicare frățească. Cicoceniul rămâne Cioceni, a doua noastră casă, locul întâi în topul concertelor Cenaclului Lumină Lină.

La Cioceni se simte duhul unor mari inimi românești, duhul lui Avram Iancu, duhul marelui Mihai Viteazul și alt tuturor sfinților români. La Cioceni se cântă din suflet, din dor de poporul roman și de cerul divin. Cioceniul nu poate fi niciodată egalat în iubire. Și de aceea, concertul de astăzi a fost din nou o veritabilă flacără de patriotism. Mulțumim!

Ajunși cu greu la Ploiești, datorită mijloacelor de transport, am plecat și mai greu, pentru că aceste două concerte vor rămâne și ele ca etalon în viața și viitorul cenaclului nostru.