INFO CENACLUL LUMINĂ LINĂ

Toți cei interesați de organizarea concertelor noastre sunt rugați să ne contacteze la numărul de telefon 0748219300 Deasemenea, vă rugăm să popularizați cât mai des pe paginile dumneavoastră de socializare informațiile despre concertele noastre și articole din acest blog. Vă mulțumim!

luni, 28 iulie 2014

MINUNEA DE LA BOIAN.. SOARE SI PLOAIE DE LA MAICA DOMNULUI ÎN CONCERTUL 248 AL CENACLULUI.


Mediaș... Bazna... Boian... În față mașina lui Nelu Ivan, apoi urmăm noi... Nori amenințători par să compromită desfășurarea concertului Cenaclului Lumină Lină în aer liber... Înaintăm prin sat... La un moment dat întâlnim zeci de mașini parcate de-a stânga și de-a dreapta șoselei. Ne apropiem ușor 


de scena înstalată de orgnizatori în fața Căminului Cultural. Puhoi de lume... O adevărată sărbătoare a satului... Sute, sute, fără nicio exagerare... Ne facem semnul Sfintei Cruci ca să ne dăm curaj. Îi spun lui Andrei, aflat în dreapta mea: Vom vedea cum o scoatem la capăt cu atâția oameni...
Urcăm pe scenă... Aplauze... Și efectul scontat, o explozie de românism: DIN ȚARA MOȚILOR NOI AM VENIT! Lumea vibrează și cântă... HAI, HAI, INIMĂ HAI- cântec de mare audiență la toate concertele noastre...
Maica Domnului este omagiată din sute de piepturi: AM VENIT MĂICUȚĂ SĂ NE MAI VEDEM...și lumea plânge... Ne plângem păcatele și ne declarăm neputința în fața iubirii pe care ne-o oferă Maica Domnului...
E soare... Și la propriu și la figurat... Lumea cântă împreună cu Cenaclul... Nelu Ivan face o dedicație specială pentru memoria mamei și vatra satului părintesc... Oamenii se alătură cu bucurie stării noastre de spirit... E soare și multă simțire... 
Se cântă pentru Ardeal... Conducătorul Cenaclului face un apel prin microfon, ca mai marii zilei să nu mai "vândă Ardealul pe bucăți, așa cum au făcut politicienii zilei de azi. Ardealul a devenit ozestre internațională... Zeci de mii de hectare de pădure au fost retrocedate unor foști grofi unguri,
criminali de război în timpul lui Horty... Pe bucăți, am cedat Ardealul, cu acte în regulă unor proprietari străini..." Lumea se întristează, dar aceasta este crunta realitate. Cenaclul însă spune ADEVĂRUL! De aceea există el și tot ceea ce face în fiecare comunitate... Un glas de trezire a conștiințelor românești... Un glas de la Dumnezeu...
Auzim că după noi mai este programat un recital de muzică populară... Dar încheiem CU BINE concertul și după câteva minute începe să plouă... Parcă Maica Domnului a dorit ca totul să se oprească aici, în acest moment frumos... Cu aceste pricesene și cântece naționale... Ca și când nimeni nu a mai fost vrednic să-i umeze ei... Plouă puternic și sute de oameni se strâng în jurul nostru... Pe ploaie ei se închină la Icoană... Ne cer să nu plecăm sau să revenim repede, repede, de tot... Cu un concert mai amplu... Ne dau și o dată certă... Acceptăm imediat... Boianul merită... 
Și ce minune... La cinci minunte după concert să înceapă ploaia... Da, ce minune... Ce a fost esențial se spusese... De către CENACLUL LUMINĂ LINĂ...

marți, 22 iulie 2014

AVEM GRIJĂ ȘI DE COPIII PATRIEI!


Vedeți ce frumoși sunt ei! Copiii pe care Cenaclul Lumină Lină îi are în grija sa. Dumnezeu i-a trimis la ATELIERELE CREȘTINE DE VACANȚĂ pentru ca să învețe morala creștină, cum să-și iubească neamul și cum să devină oameni buni...
Au fost astăzi aproape 50... Ne miram și noi de unde mai vin, dar ne bucuram în același timp și aveam inima plină de mulțumire... Să aduci copiii la Sfânta Biserică... Să-i aduci chiar în timpul vacanței, nu e lucru de lepădat, e chiar o mare împlinire... Semn că Dumnezeu lucrează...Că suntem în fața unui proiect deosebit și că putem să recuperăm energiile juvenile ale neamului, spre a le da un sens creștin și o demnitate națională...
Atelierele creștine sunt un pas către normalitate, sau către ceea ce ar trebui să facă creștinătatea ortodoxă zi de zi... Adică, o investiție sigură și entuziastă în viitorul Sfintei Biserici...
Mulțumiri celor care ne ajută, echipei de educatori și tuturor celor care cred în reușita noastră!
Cu Maica Domnului înainte! 
Fotoreportaj:

luni, 21 iulie 2014

SCRISOARE CĂTRE TOȚI CEI CE VEGHEAZĂ CU LUMINĂ LINĂ...SAU DE LA RĂȘINARI LA BOIAN...

Dragii mei!
O scrisoare presupune două adevăruri: este sinceră și doritoare de răspuns.
Despre cenaclul nostru știți mai multe sau mai puține lucruri. Înființat de mine în 4 AUGUST 2009, el înseamnă un mod curat și entuziast de a vorbi poporului despre Dumnezeu, pe propriul său înțeles.
Nu mă întrebați cine suntem și dacă avem gânduri ascunse în inimă... Deși, e greu de demonstrat acest lucru, noi nu urmărim nici o slavă deșartă, nici o căpătuire financiară și nici o bucurie trecătoare. Suntem misionari, mergem dezinteresați financiar în turnee, cârpim de unde putem banii de motorină, mai primim pomană și de la alții, cântăm mai mult cu inima, dar suntem dornici de a vedea oamenii mulțumiți. Așa a fost ieri la Rășinari. Oamenii au fost fericiți. Și aceasta înseamnă har de la Dumnezeu. Adică dar din darul cerului...
Pe unde mergem suntem veseli. Ne gândim la Avram Iancu- eroul nostru favorit, la Mihai Viteazul, la România Mare, la Ardeal, la Basarabia, la dorința de a redeștepta demnitatea în români...
Pe unde mergem suntem cu Icoana Maicii Domnului... Adică, chiar cu Maica Domnului... Și de aici începe siguranța, emulația și dărnicia noastră... De aceea nu ne oprim.. Iar duminică vom cânta la Boian... Concertul 247...

Așa închei mica mea scrisoare!
Mulțumesc celor ce m-ați citit!Respect celor ce mă înțelegeți și iubire creștinească tuturor!
PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN

duminică, 20 iulie 2014

CENACLUL A CÂNTAT AZI LA RĂȘINARII LUI GOGA! 10 PENTRU PATRIOTISM!



Rășinari. Cenaclul a ajuns pentru prima oară în satul lui Octavian Goga și avut parte de o zi cu adevărat minunată. Rășinărenii ne-au primit frumos, au fost calzi cu noi, iar concertul s-a ridicat la cote înalte de evlavie și patriotism.
Cu rășinărenii parcă ne știam de o viață. Ne-am îmbrățișat cu toții la început de concert, iar după cele două ore de cântec nu au mai vrut să ne mai lase să plecăm. Erau fericiți, optimiști, plini de viață și de elan patriotic. Au cântat extraordinar de frumos. Parcă știau toate pricesnele și cântecele noastre. Lăcrimau la fiecare cântec și se declanșau fiori duhovnicești plini de angelism. Ne-au provocat la o mărturisire înflăcărată, astfel că discursurile noastre au fost pline de iubire.
La Rășinari, Părintele Cătălin a regăsit prieteni vechi. L-au așteptat cu drag și au reinvitat cenaclul la un nou concert. Oamenii firești, truditori și plini de lumină lăuntrică. Oameni învățați cu truda și cu iubirea de Maica Domnului. Oameni care au apreciat în mod evident lucrarea lui Dumnezeu, săvârșită prin cenaclul nostru.
Rășinărenii ne-au intrat în suflet. mai ales tinerii și copiii (din balcon și din biserică) care au cântat cu atâta însuflețire cântecele naționale. Nu credeam că poate exista așa ceva. Și am rămas cu o amintire de excepție. de la ei am primit aripi și har. Iar Maica Domnului cu siguranță că a fost bucuroasă văzând așa ceva. Și pentru ei o notă mare de 10!
Echipa cenaclului: Părintele Cătălin, Ștefan Ion, Nelu Ivan, Andrei Lazăr Mihai Doda, Florin Loloiu, Sorin Popa, Alexandru Dănilă, Romică Harșani, Cristian Țopea, Cassiana și Ana.

Atmosfera: Minunată, demnă de un mare concert. A fost uneori chiar de-a dreptul incredibilă.
Public: Biserica plină și cu oameni deosebit de credincioși, în orice caz buni români.

Organizare: Părintele Ioan Avram s-a ocupat foarte bine de organizare. Ne-am simțit bine în biserica Sfântul Ilie.

luni, 14 iulie 2014

PĂRINTELE CĂTĂLIN: Caietele de vacanță (II) Despre pădure, Maica Domnului, rujul de buze și iubire...


Să fim sinceri. Vara este anotimpul amintirilor. Nu iarna, nici toamna care îngroapă totul în frunze...
X
Era noapte. Și luna mi se părea mai aproape ca oricând. Era o noapte de primăvară și visam să am o chilie dincolo de mine. În pustiu... Să fiu gata de moarte. Să mă las pierdut în negura adâncurilor nocturne și deodată să mă trezesc în brațele lui Dumnezeu... Și m-am trezit... Viu, încă cald și fără măsură... Puteam să tac, puteam să nu mai doresc nimic... Misterul pusese stăpânire pe sufletul meu. Noaptea a trecut mai repede ca niciodată... M-am trezit umil și plin de candoare. Iar dis de dimineață am fugit să miros roua de pe fierele de iarbă. Tocmai mă întorsesem din rai...
X
"Iubirile" oamenilor parcă încep să stea sub contabilitate... Uneori au scopuri clare și sentimente puține.  Iubirile încep din glanda emoțională, dar ajung să se îngroape odată cu apariția rațiunilor. Emoțiile de început se bulversează destul de repede, atunci când apar curiozitățile viitorului. Ce o să fie? Unde o să ajungă iubirea? Cum o să se împlinească ea și material? Ce o să avem în casă, pe masă, în camera de zi? Cum o să stea verigheta pe mână? ... Adică, începe materialitatea lor, iar creștinismul pare la prima vedere, dacă dăm apă la moară teologiei penale, că nici el nu poate ca să ofere o șansă purei iubiri decât dacă ea se așează în chingile materialității. Trebuie să fim așa, să facem așa, să spunem așa... Trebuie, trebuie, trebuie...
 Astfel apar probleme... În loc de frumosul și mult doritul „Te iubesc”, apare mult prea greul „La ce oră vi acasă?” sau  „Cu cine ai umblat?”sau „ Când ne vom cumpăra un alt dulap sau o mașină mai bună?”... Nu mai spun că, în loc de „Rămân cu tine până la moarte”, se naște îngrozitorul „Nu mai putem continua, în felul acesta. Iubirea noastră nu duce la nimic...” Chiar, la ce oare poate să ducă iubirea?
Eu sunt de părere că iubirea este iubire și când nu duce la "nimic''. Sau, la ceea ce înțelege lumea a fi "nimic"... Și mai ales atunci... Hai, să îmi pun o problemă delicată... La ce oare a dus iubirea Lui Dumnezeu pentru oameni, când ea nu primește nici un răspuns de la om? La ce a dus jertfa Sa pe Cruce? La o lume care-i întoarce zilnic spatele Creatorului. La o lume care își face legile cum vrea ea și îl respectă pe Dumnezeu în proporție de, poate nici 10%... Și totuși Dumnezeu ne iubește... Nu ne solicită daune morale, nu ne pedepsește zilnic și nu ne părăsește... Iubirea e iubire de dragul iubirii. Chiar și atunci când nu duce la nimic material și social. Cu o condiție, să fie curată și din suflet...
X
Rugăciunile de vară sunt blânde. Ochii se închid spontan la prima bâlbâire de cuvinte. Apoi silabisești pe din afară orice rugăciune auzită... Rugăciunile particulare par însoțite de sentimentul dorului. La români, dorul are valențe tragice. El este deopotrivă suspin și balsam. La fel și Domnul Hristos. Gândul la El este deopotrivă mângâietor și răscolitor. Ai vrea să-L vezi chiar atunci în fața ta, și neputința de a-l observa îți trezește lacrimi. Iar atunci rugăciunile se prefac în jale. Cânți și îți ceri partea de liniștire. Vrei ca măcar o palmă de înger să te mângâie pe față. Of, cât de pământeni suntem... Dar e frumos!
X
Mi-e greu fără verde, fără pădure. Nu știu de ce am de multe ori sentimentul că mai degrabă aș aparține pădurilor. Că nu aș fi un om firesc, dar nici unul sălbatic.... Că aș sta în linul unui codru mult, poate ani și ani. Sau poate că ceva e nemângâiat în sufletul meu, de când am aflat că mii de pustnici au devenit fericiți.
Iubirea e un fel de codru. Dar pustnicii sunt tot mai puțini. Pentru că, marea majoritate a celor ce vor să iubească, caută câmpiile și dealurile, aranjamentele florale, dulcegăriile etc...
Am avut ieri o silă. O femeie pe stradă pășea agale și era rujată opulent. Niciodată nu am suferit rujurile. Le-am considerat o spoliere pe cel mai fin loc de pe fața omului. Locul cu care trebuie să grăiești, a devenit un fals. Scopul este acela de a te face adulat. Și cred că cel mai mult au de suferit soții care trebuie să suporte rujul de pe buzele soției, atunci când ei se pregătesc să le sărute. Un zid se naște între cei doi. Și de dragul unui sărut, bărbatul acceptă compromisul. Rujul nu este acceptat de asceza ortodoxă, care mai degrabă decât un act cosmetic, vede în el un mod de a-ți compromite naturalețea. Și de aceea icoanele cu ruj pe buze sunt atât de triste. Întrebați-o pe Maica Domnului, ce părere are...
X
Duminică poate fi în fiecare zi. Când ierți din suflet pe cel ce ți-a greșit cu ceva, ești într-o autentică zi de duminică. Când rabzi durerea în singurătate, fără a te lamenta cuiva ești un înger de duminică. Și peste toate un rob cinstit al lui Hristos Iisus.

X

Mi-aduc aminte de o panoramă incandeșcentă din proximitatea casei lui Simion, prietenul meu din Cervarese-Italia. Mă trezeam diminețile într-o stare vecină cu exuberanța. Mergeam la geamul dromitorului și contemplam un câmp invadat de verde, aflat în imediata apropiere a casei sale. În depărtare se zărea muntele și suburbiile orașului Vicenza. Dar panorama ce se deschidea înaintea ochilor mei era aducătoare de pace. Mă odihneam privind înainte. Și mă simețam plin de bunătate, mai ales că aveam mereu impresia că întrec în păcătoșenie pe mulți dintre semenii mei.
Ce idee inspirată. Să te atingi cu ochii de firele de iarbă și să te simți mai bun. Să te curețe verdele smeritelor firișoare de tot ce ai împovărat în mintea ta. Să fi parcă imponderabil și aproape fericit. Iată seducția unui timp pe care mi-l doresc întotdeauna repetat. Timp al reîntoarcerii în natură sau al statornicirii departe de urbanism. E visul blând al unui copil ce-și caută încă fiorii.
X
Sfios mă așez lângă o Icoană a Maicii Domnului. Am un sentiment de copilărie. Mă simt ca un pui de om răsfățat.  Am impresia că Fecioara Maria vrea să-mi spună câteva cuvinte dulci.Interesant e faptul că Maica Domnului pare că vorbește mereu. Caldă și primitoare. Și de câte ori am fost încercat de platitudine, m-am întors cu ochii spre prima Icoană a Măicuței ce-am avut în cale. Așa m-am împăcat mereu cu mine însumi și am alungat tragediile de la ușa istoriei personale.
Maica Domnului e trimisă în lume ca să ne odihnească. Ne vede agitați și dezorientați. Ne simte tumultul din gânduri și se zbate să ne inducă sentimentul de răbdare. Oricine este copilul Maicii Domnului este condamnat la răbdare nesfârșită. Și de aceea supărații pământului, orgolioșii, schizofrenicii mâniilor ciudoase, nu au nici o legătură cu Măicuța. Pentru că, le lipsește blândețea. Și așteptarea care este bastonul răbdării sau trunchiul ei absolut.
X

Am aflat că stelele plâng. Mi-a spus un înger, care apoi s-a dus să plângă și el. Patima plânsului a cuprins întregul univers. Și de aceea pustnicii nu mai au lacrimi. Ei s-au învățat să aștepte moartea. Și la capătul morții, ușile raiului. Mi-e dor să stau pe o stâncă, lângă un izvor și să privesc cum plâng stelele. Mi-e dor de Apuseni. Locul cel mai blând de pe pământ...

joi, 10 iulie 2014

Părintele Cătălin Dumitrean: Caietele de vacanță (I) 2014

Nopțile de vară sunt iubite de îngeri și de pustnici... În ele veghea de iubire este repede și scurtă. Lumânările se topesc ușor și icoanele par a zâmbi în speranță.
Îmi  amintesc de o bancă din fața Bisericii San Giovanni din Roma. Un părculeț, un amestec de iarbă și urbanism, și sfinții de pe biserică, statui care păreau rupte de realitate... Jos stăteam eu și timpul. Unul aproape de celălalt. Și pendulul se mișca mai alene ca oricând. Nu mai doream să mă ridic și să plec mai departe. Era suficient să rămân acolo și să contemplu celestul înălțimilor. Bizar sau nu, în jurul meu, lumea se grăbea. Totul era în mișcare, viața, istoria și iubirea. Poate că, de aceea, cu mâhnire m-am ridicat și am mers mai departe. A plouat foarte mult în ziua aceea. Dar, numai după ce m-am ridicat de pe bancă.
X
Plutesc... Vorbele mele sunt grele... Nici nu cred că pot fi citite. Culmea e că le scriu foarte ușor și îmi imaginez că unii dintre cei de dincolo de ecran le vor citi. Dar, dacă nu vor găsi un mesaj în ele, le vor abandona... Repede, foarte repede...
În viață am plictisit sute de semeni cu scrisul meu. Într-o lume a paradoxurilor, a senzațiilor tari, a ziarelor citite doar pe titlu, a cărților abandonate, scrisul meu a fost o insolență. Și, de aceea i-am înțeles pe toți aceia care s-au grăbit să-mi repudieze scrisul și blogurile. I-am înțeles. Nu e ușor să mai primești ceva de la alții. Obesesia de noi înșine e boala  noastră. Și de aici murim în fiecare zi câte puțin.
X

“Sfințenia vine din dragoste. Toți cei care cred și iubesc cu adevărat sunt sfinți”. Iar autorul acestei afirmații este Sfântul Ioan Gură de Aur… Frumos. Ce altceva mai doriți să știți?

marți, 8 iulie 2014

DE CE DUPĂ IUBIRE MOR?

Nelu Ivan face ce face și mă aduce cu inima în paradis... Am intrat stingher pe Internet, după o zi cu probleme și frumuseți, și iată surpriza absolută, o altă poezie scrisă cu greu de mine, este excepțional 
pusă în relief de creația melodică și interpretarea prietenului  meu Nelu Ivan...
Nelu Ivan, dacă citești ceea ce scriu aici, să ști că nu am lacrimi suficiente că să-i mulțumesc Lui Dumnezeu pentru acest moment și domniei tale pentru că faci ceea ce faci... Poezia e un fel de viață a mea. E trăirea intensă la care nu au acces foarte mulți, pentru că sinele meu interior este asemenea minelor cu labirinte  nesfârșite și dornice de Dumnezeu...

http://www.trilulilu.ro/de-ce-4?ref=profil
Ascult melodia și îmi vine să jur că nu voi mai întreba niciodată: De ce? Răspunsul tocmai a venit prin oferta prietenului din Mediaș. Îmi ajunge să ascult acest cântec și să fiu fericit. Îmi ajunge...
Cenaclul nostru ne face frumoși. Am ajuns ca să ne simțim unii pe alții de la distanță, să credem unii în alții, și să fim parcă un singur suflet. Și așa a fost de când există acest cenaclu. Un mod de a strânge inimile pentru inimi... Hai, hai inimă hai... Refrenul propriei noastre lupte și a nedespărțirii pe veșnicie...
Mi-e dor deja de voi, dragi colegi din Cenaclul Lumină Lină!
Fi binecuvântat Nelu Ivan! Vă iubesc prieteni dragi! Și să nu mă întrebați, de ce...
Părintele Cătălin