Viscri! În sfârșit pot spune că i-am găsit pe români la ei acasă... În România... În acest minunat Viscri, locul în care Cenaclul Lumină Lină a doborât recordul de iubire și de identitate absolută, în urma concertului de ieri...
Ziua s-a însuflețit de dimineață, când după Sfânta
Liturghie, primul nucleu al Cenaclului a fost rânduit să energizeze sufletele
oamenilor cu pricesne sensibile. Am lăcrimat împreună cu Maica Domnului în
cântecul ce ne numește pe noi oamenii, fii lacrimilor sale... Lacrimi, lacrimi,
lacrimi... Părintele Gheorghiță, excelentul nostru organizator, lăcrima și el,
la auzul pricesnelor, și totul anunța o seară deosebită...
La ora 16 fix, Cenaclul Lumină Lină a dat startul
concertului... Și încă de la prima piesă LA UMBRA CRUCII TALE, lumea a început
să cânte... Cu dor, cu iubire, cu tărie... Ce a urmat e greu de redat în
cuvinte. Chiar acuma când scriu, la aproape o zi de la terminarea concertului,
am o bucurie mare, mare de tot... Mă simt fericit să scriu aceste rânduri și nu
izbutesc, să găsesc cuvintele cele mai potrivite pentru a vorbi de acest
cenaclu...
Mă uitam la un moment dat la colegii mei... Erau
însuflețiți... L-am privit pe Nelu Ivan și am înțeles din privirea sa că totul
este bine... Că suntem împliniți ca oameni, ca misionari, ca iubitori de cer și
de neam... Nu am mai avut sentimentul morții neamului românesc, ci pe acela al
învierii sale... Mi-au dat și mie lacrimile pe drumul spre casa... Obosit, extenuat,
lucid și plin de iubire... Viscri însemnase totul... Sau aproape totul... Borna 260 pe drumul Golgotei neamului românesc... Cu oamenii săi absoluți și plini de farmec natural... Cu patriotismul sincer al acestor țărani, cărora aș vrea să le sărut cu smerenie dreapta și fruntea brăzdată de doruri... Cu acești copii de țărani frumoși... Mai frumoși decât cei de la oraș... Mai frumoși decât toate florile pământului... Copiii care timp de două ore și jumătate au cântat frenetic și expansiv... Ei, cei ce vor asigura viitorul poporului român...
Ieri, la Viscri am scris istorie... Ieri am întâlnit neamul
românesc ACASĂ!
ÎN VISCRI
.JPG)
ÎN VISCRI
Acasă la poporul meu,
În Viscri, satul de splendoare,
L-am regăsit pe Dumnezeu,
Și lacrima care nu doare.
Acasă în Ardealul meu,
În Viscri, sat cu doruri multe,
Cântând de bine și de greu,
Au fost români să ne asculte.
Acasă în pridvor de rai,
Într-o duminică frumoasă,
Iubirea s-a aprins în grai,
Suavă, dulce și sfioasă.
Acasă în blândeți de cer,
În Viscri, și în amintire,
Am început din nou să cer,
Lumină, luptă, nemurire.
PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN
dumitreancatalin@yahoo.com
