LA LOAMNEȘ, NICIODATĂ NU A FOST AȘA CEVA...

Nu îți vine să crezi, ceea ce tocmai ai trăit și fost văzut... Un Loamneș ca un soare, cu un public entuziast, la nivel de Mediaș, de Cioceni sau chiar de Hădăreni. Sute și frumoși. Incredibili în emoție... Doamne cât au mai lăcrimat astăzi oamenii aceștia!... Și în fața dânșilor, se desfășurau plini de energie, evlavie și patriotism, membrii Cenaclului Lumină Lină...

La ora 16.30 în Biserica din Loamneș parcă numărai oamenii pe degete. Apoi s-a întâmplat minunea... Valuri de credincioși au început să sosească, te miri de unde, chiar și din satele din împrejurimi. Ne uitam spre ei și eram atât de emoționați, încât am început concertul cu destule emoții. Apoi ne-am descătușat. Am primit putere de la Maica Domnului: VINO ÎN RAI! Și puterea curgea spre public. Noi cântam, ei cântau, toți eram un singur suflet. Bătrâni, copii, tineri, cenacliști... Frumos!

Cântecele patriotice au fost intonate cu forță. Am prins puterea de a vorbi de sfinții și voievozii noștrii români. Și ce frumos s-a auzit BALADA PENTRU TRANSILVANIA. Să remarcăm un cântec inedit semnat de Nelu Ivan, cu eroul Avram Iancu în prim plan, apoi felul în care oamenii au vibrat la lecția: JURĂMÂNT LA PUTNA...

Ce a fost la sfârșit e puțin de redat în cuvinte. O MĂICUȚĂ SFÂNTĂ s-a cântat în lacrimi, lacrimi, multe lacrimi. Și ne-am despărțit greu de acești oameni. Ne cereau să nu plecăm, să mai stăm, să revenim, să fie mereu și mereu așa. Vorba părintelui Fara, excepționalul nostru prieten: „La noi, niciodată nu a fost așa ceva!”...

LOAMNEȘ...SAU REDESCHIDEREA DRUMURILOR CU LINĂ LUMINĂ....

Nu  e departe de Sibiu... Ar fi doar vreo 20 de kilometrii, de la Ocna Sibiului spre Mândra. Și se numește Loamneș, o localitate de români frumoși. Acum două săptămâni, ne-am deplasat acolo ca să vedem biserica din sat, locul în care mâine vom avea concertul 243 din istoria Cenaclului Lumină Lină. Am întâlnit niște oameni extrem de calzi și de primitori. Ne așteptau, ne doreau, ne chemau...Și de aceea, mâine nădăjduim să fie frumos.

Ce mai fac cenacliștii?

Se pregătesc pentru două zile pline. Luni la Sibiu, la Grădina de vară de pe Strada Dealului. Toți sunt bine. Și Nelu Ivan și Romică, și Alexandru. Medieșeni... Iar sibienii tot la fel... Cum îi știți... Când se adună sunt toți minunați. Când stau departe de concerte, parcă sunt niște lebede cu capetele plecate majestos spre luciul lacului... Când vin la concerte sunt un fel de arhangheli de gală divină.... Da... Plutim în răstimpuri și zburăm în concerte.Ne desprindem de pământesc și avem iluzia de a face asta alături de câți mai mulți semeni... Acesta este Cenaclul Lumină Lină.

 

Loamneș...

Sperăm ca mâine sau poimâine să vă povestim multe lucruri frumoase. Sperăm să citiți și să credeți că acest cenaclu, așa cum arată el, a fost întotdeauna un sprint frumos spre idealuri curate. În el s-au împletit fie furtunos, fie odihnitor, dar mai întotdeauna consecvent, multe doruri minunate. Și dorurile au purtat culori roș-galben-albastre, sau au avut rame smerite de la blânde icoane făcătoare de minuni. 
Icoanele bucurie, ale consecvenței și ale iubirii de neam...

La Mediaș, ieri, Cenaclul Lumină Lină a chemat curcubeul... Și, acesta s-a arătat!

Cum ar fi să scriem mereu doar ceea ce este esențial? Poate că, ar trebui ca să începem așa. Ieri la Mediaș, un grup consistent de români, îmbrăcați frumos, cu ia românească, au dăruit eternității, iertați că folosesc acest mare cuvânt „ETERNITATE”, un duh de iubire de neam, într-o seară specială. Pe vasul către veșnicie, la timonă: CENACLUL LUMINĂ LINĂ.

MINUNEA!

Deci: la ora 20 era o ploaie mare. Norii se arătau grei... Lumea se retrăsese pe margini, sub copertinele din jurul Grădinii de Vară. Ne hotărâm ca să fim punctuali, să riscăm și să începem concertul... Zis și făcut... Cântăm din inimă... Și deodată, minune mare... norii sunt alungați de Dumnezeu... Fantastic... Apare curcubeul... Semn de pace și de speranță lină!

Marinari de condiție jertfelnică: Nelu Ivan, Ștefan Ion, Velentin, Florin Loloiu, Cristian Țopea, Andrei Lazăr, Alexandru Dănilă, Sorin Popa, Romică Harșany, Mihai Doda. Adică formula completă și din ce în ce mai tradițională a cenaclului nostru.

Atmosfera: Încăracată de emoție națională. Un amestec de evlavie creștină (aș putea spune chiar și de mare bun simț) și de cinstire a obârșiilor noastre naționale. Cântece care au stârnit lumea la cântec, la aplauze, la iubire de țară. Cântece în care Dumnezeu nu a lipsit și nu avea cum să lipsească. Inimi frumoase și pline de duh românesc.

Organizarea: Am avut tot ce ne trebuia. Nelu Ivan și Cristina Pustai, au făcut toate eforturile spre a ne simți bine și “acasă”.

Medieșenii: Ca de obicei aprinși. Dacă nu ar fi plouat ar mai fi venit cu siguranță mai mulți. Nu au fost zeci, au fost sute, unii în fața scenei, alții pe scaune în lateral, dar toți au participat cu bucurie la concert.   

Ce a rămas după concert? Cred că multe semne de admirație și de lumină sufletească. Mai ales că și maestrul Grigore Leșe a fost atât de aproape de noi.

Concertul a început pe ploaie, dar la cinci minute după ce am început a cânta, s-a întâmplat minunea: A VENIT CURCUBEUL!

Am promis că scriem doar ceea ce este esențial. Nu de alta, dar ca să citiți și voi totul până la capăt și să simțiți că inima noastră, a cenacliștilor, este încă plină de duh liniștit. Mediașul a însemnat ieri: România eternă și o posibilă Românie viitoare!

Mulțumim Mediaș!

LA A.S.T.R.A - SIBIU S-AU REAPRINS ASTRELE ROMÂNIEI ETERNE!

O zi după concertul de la A.S.T.R.A. Am încă sufletul plin. Cu mai puțini oameni în decor, dar cu un entuziasm absolut debordant, concertul 241 al Cenaclului Lumină Lină devine o amintire frumoasă și de neșters. Poate și luările de cuvânt ale profesorilor istorici Corvin Lupu și Tiberiu Costăchescu, despre martiriul din temnițele comuniste, au dat cenaclului o altă putere de exprimare. Și a ieșit totul foarte bine...

Echipa cenaclului: Pr. Cătălin, Mihai, Ștefan, Valentin, Andrei, Florin, Cristian, Sorin, Dumitru – o echipă mai redusă, dar plină de avânt patriotic și dăruire...

S-au cântat piese “grele” ale cenaclului. S-au rostit cuvinte din inimă, iar lumea a stat mai mult în picioare aplaudând frenetic idealurile noastre. 

Acum, la ceas de seară, la o zi distanță, mi-e parcă pentru prima dată imposibil ca să exprim în cuvinte ceea ce simt. Mulțumesc tuturor acelor oameni deosebiți care ne-au susținut prin intermediul internetului. De ori unde ne scriu, de afară, sau din țară, ei au dor de bucurie și inimile pline de frumos. Cu ei, prin ei, prin toți, Dumnezeu e atât de aproape...

PĂRINTELE CĂTĂLIN

REVENIM CU UN CONCERT PATROTIC - Joi, 19 iunie ora 18:00 - Biblioteca Astra

PĂRINTELE CĂTĂLIN:

"Deși această acțíune a Cenaclului Lumină Lină, nu a avut trăgazul de a fi bine mediatizată, ne asumăm următoarele riscuri:

1 Riscul de a vorbi despre România și Martirii din Închisorile Comuniste!

2. Riscul de a avea invitați doi străluciți istorici, care vor evoca faptele martirilor din Închisorile Comuniste.

3. Riscul de a cânta cele mai frumoase cântece patriotice ale Ccenaclului.

Când:

Joi, ora 18, Bibleoteca A.S.T.R.A. CORP B. "

Joi, 19 iunie, începând cu orele 18:00, Cenaclul Lumină Lină susține un concert de cântece patriotice la Biblioteca Astra, Corp B, etaj 5. Vă așteptăm pe toți ce doritori de frumos și dragoste de neam!

MULȚUMIM BORȘA! RĂMÂNEM DE ACUM PRIETENI ADEVĂRAȚI!

DRAGII MEI PRIETENI DIN BORȘA!

În această seară de luni mi-e cel mai greu. Pentru că, îmi lipsiți. Vă dau adresa de email dumitreancatalin @yahoo.com, poate că ne mai scriem câte ceva, dar cine poate înlocui atmosfera celor două zile, atât de minunate și de senine...

Abia acum îmi dau seama că nu am visat. Revăd fotografiile și nu îmi vine să cred că acolo suntem chiar noi... Prieteni de acum... Prieteni adevărați... Gazde ospitaliere și un cenaclu fericit... Ne va fi dor până în decembrie... ne va fi tare dor... Când vom reveni cu colinzi și cu inimile pline de iubire. Dar, de acum nu vom mai rupe prietenia. Ea trebuie să existe și să colaborăm mereu. Să mergem înainte pe un drum comun. Drumul lui Iisus Hristos și al afirmării neamului românesc...
Mi-e dor de evlavia din biserica voastră, de modul în care ați stat aproape la toată Sfânta Liturghie îngenunchiați... De modul în care ați stat drepți la cântecele naționale... De românismul vostru... De prietenia cu care am cântat la masă, acasă și mereu... A fost fantastic...

E luni seara și e mult... Ne lipsește fiorul național de ieri, evlavia voastră de maramureșeni, adică de români integrali.

Ne lipsiți!

Noapte bună!

Părintele Cătălin Dumitrean

DOAMNE, FAIN A FOST ÎN RAI... LA BORȘA, ÎN SFÂNTA ZI DE AZI!

Borșa. Ne întoarcem acasă din Raiul Borșei. Pe microbuz discutăm depsre minunatul concert de azi dimineață. De modul în care, maramureșenii, au explodat, atunci când din inițiativa noastră directă, i-am ridicat în picioare. A fost greu până am îndrăznit, apoi totul a venit de la sine... Un concert în care s-a spus tot ceea ce se putea spune.

Cred că poporul român are trauma ațipeniei la ore de veghe. Murim lent și înviem efervescent. Devenim apatici și ne protejăm lentoarea existențială. Și apoi, ne aprindem repede, la primul glonț care ne trece pe la ureche,

În Maramureș a fost bine. Bocșenii Părintelui Gavrilă au fost atât de minunați, că la începutul concertului aproape că nici nu ne-am dat seama cât de greu o să ne despărțim de dânșii. Iar acum, că am plecat din Bocșa și ne pare atât de rău. Ne-am bucurat de o ospitalitate aparte, frumoasă și 100% semnn că încă există oameni buni...

Mergem spre casă și drumul e mult mai greu... Amintiri... Ne privim în ochi unii cu alții și parcă avem noi înșine pe fețe chipurile dragi ale maramureșenilor. Îi vedem cum stăteau îngenunchiați la Sfânta Liturghie, fără să clipească din gene, cu inima încărcată de Dumnezeu. Erau blânzi ca porumbeii și parcă sfioși. Apoi, pe băncile de afară, la concertul cenaclului, au început a ofta, semn că pricesnele le atingea sufletul... Am venit Măicuță să ne mai vedem... Și ei cântau alătrui de noi... la fel de sfioși, asemănători însă îngerilor... I-am privit mai atent și m-am cutremurat. Îmi păreau doruri din icoanele strămoșilor, sau candele încărcate cu mir de nădejde...

Membrii Cenaclului Lumină Lină au avut parcă și ei puțină emotivitate în plus față de ultimile două concerte. Vederea costumelor populare maramureșene, nu unul, ci sute, le-au creat o stare

de înfiorare specială. Dar, la prima strigare și-au revenit. Și acum regretă plecarea din Maramureș. Deși, fiecare plecare își are la rândul ei propria reîntoarcere.

Echipa Cenaclului a fost compusă din: Părintele Mihai Petian, Părintele Cătălin Dumitrean, Nelu Ivan, Alexandru Dănilă, Andrei Lazăr, Romică Harșani, Cristian Țopean, Sorin Popa, Ștefan Ion, Dumitru Beu și Mihai Doda. A debutat și se va alătura și la alte concerte: Carmen Ștețca.

Calitatea organizării: Excepțională. Ne-a motivat foarte mult ospitalitatea gazdelor, de la venirea cenaclului și până la plecarea sa spre Sibiu, totul a fost deosebit.

Publicul: Puțin introvertit la început și debordant în final. Merită să intre pe unul din locurile TOP 10 CENACLUL LUMINĂ LINĂ.

Momente deosebite: La cântecele patriotice, s-a simțit un duh românesc autentic. La fel și în seara precedentă, când am cântat aceste cântece în fața gazdelor.

BORȘA

Porumbelul se întoarce, către casă și suspină,

După zbor urmează somnul, și-un noian fericire,

Și-a rămas în urmă calea cea mai blândă și mai lină,

A rămas în urmă Borșșa, cu a sa caldă iubire.

Iată și un crin în mâna, unui om ce pare singur,

Iarba din oftatul verii, i se pare dăruire,

Și-a rămas în urmă pasul, cel mai apăsat și sigur,

A rămas în urmă Borșa, și a sa sfântă simțire.

Vine și privighetoarea, zâna care strălucește,

Când din triluri iscusite, cântul naște armonie,

Și-a rămas în urmă dorul, gândul care ne întărește,

Și-a rămas în urmă Borșa, lacrima ce-a fost să fie.

Dacă toate au o soartă, și-o scânteie mai divină,

Poate drumurile vieții ne vor duce în plinire,

Și aș vrea să nu rămână nici un loc fără lumină,

Și aș vrea să nu rămână Borșa doar o amintire...

Poezie scrisă între Mediaș și Sibiu, pe drumul de întoarce de la Borșa

BORȘA CEA LINĂ ȘI SUBLIMĂ! AZI ÎN CONCERTUL 241 AL CENACLULUI!

S-A SFÂRȘIT OARE CONCERTUL? 

Nu se poate... un astfel de concert nu se va sfârși niciodată, chiar dacă românii, prezenți în număr deosebit de mare, au plecat spre casele lor. Și acum ne pornim și noi spre Sibiu, spre Mediaș, spre Dumbrăveni. Cu inima plină de iubire. Pentru neamul românesc, pentru Maica Domnului, pentru Maramureșul neîntinat...

Concertul totuși s-a sfârșit de o oră. Și e păcat că nu mai continuă. Atât au fost maramureșenii de frumoși. Credincioșii Părintelui Gavrilă Român, oamenii care au cântat atât de aprins pentru Maica Domnului și pentru eroii neamului. Ce fericiți erau cu toții în timpul concertului. Ce minunați la sfârșitul lor când unii dintre ei s-au strâns în jurul nostru și au continuat să cânte O MĂICUȚĂ SFÂNTĂ și VINO ÎN RAI... 

Foarte frumos a debutat în Cenaclul Lumină Lină, Carmen, nepoată a Părintelui Roman, dăruită de Dumnezeu cu un glas superb. Ea se va alătura cenaclului la alte concerte, după ce v-a susține examenele de bacalaureat și sunt sigur că în curând va deveni un glas exponențial pentru România. Să remarcăm și pe tănăra Ioana, care a animat publicul cu o priceasnă minunată. Felicitări!

Cenaclul a făcut senzație frumoasă în Borșa. Datorită Maicii Domnului care a limpezit starea de spirit a acestui grup de oameni și i-a oferit perspectiva luptei pentru credință. Maramureșenii ne-au simțit pulsul și nu s-au dat la o parte de la cântece. S-au alăturat idealului nostru și au realizat o zi miraculoasă... S-au cum spune o femeie din popor: AȘA CEVA NU AM MAI VĂZUT ÎN VIAȚA MEA! Iată de ce, la această oră am inima plină de cuvinte clade. Borșa ne-a animat dorurile de cer și de România. în costumele lor tradiționale românii din Borșa au dovedit că încă rămânem un neam istoric și esențial pentru universalitate. Că mai avem rădăcini, iubire și cale deschisă spre Rai!

CENACLUL A AJUNS LA BORȘA, ÎN MARAMUREȘUL DIVIN!

Un drum spre Maramureș înseamnă despătimire de tot ceea ce este urgent și stresant în această lume. Un drum prin Ardeal, adică spre Borșa e semn de împăcare cu destinul și de regăsire a demnității naționale. Și poate că de aceea simt că uneori mai bine mi-este pe drumuri, cu Cenaclul Lumină Lină s-au cu oricare alt tovarăș de călătorie iubitor de Ardeal. Dar numai prin Ardeal, în Ardeal și pentru Ardeal...

Ardealul înseamnă terapie eternă. Ardealul vindecă boli, cu cea mai blândă mână dumnezeiască. Pentru că,  Ardealul împacă inimi cu inimi și unește doruri cu doruri.

Cenaclul e în drum spre Borșa... Mergem cu Icoana spre a ne simți mai buni, mai frumoși, mai umili... Și drumul nostru înseamnă umilință. Colegii din cenaclul citesc pe drum rugăciuni, sunt gânditori, luminoși, întrebători, optimiști... Parcă cu o mie de doruri de mai bine...

Ne oprim și zâmbim. Apoi ne facem planuri. Ne gândim ce o să le cântăm românilor de la Borșa, Părintelui Roman, creștinilor ortodocși care așteaptă cu mare interes și curiozitate fluxul cenaclului. Suntem limpezi ca o fântână în toropeala zilelor caniculare. Și nicio frunză nu cade peste apele noastre, spre a ne tulbura liniștea...

Drumul pare un poem... Mediaș, unde urcă Nelu Ivan și Romică... Apoi, Dumbrăveni, Târgu Mureș, ReGhin... Orașul chitarelor... Aici pauză de hrană și de încă un cântec patriotic. Românesc 100%... Ca acasă... Și bucuria Părintelui Protopop Teodor Beldean din Reghin... Continuăm... Cântăm... Bistrița, Năsăud și Raiul... Salva, Moisei... Maramureșul... Sfântul Maramureș, locul în care feciorii vechiului voievod Bogdan, s-au amestecat cu stelele și cu îngerii coborâți pe pământ. Maramureșul nici nu cred că e un simplu pământ secular. Maramureșul a liturghie divină și loc de mântuire pentru orice sufle însetat de frumos. Și aici, lângă bolta cea mai cerească posibilă, pe care o poți atinge lesne cu orice deget al mâinii drepte, se scurge izvoare de poeme, de pricesne și de cântece naționale. De aceea, într-un fel sau altul, cenaclul a venit acasă. În Maramureș. În Ardeal... În România Maicii Domnului, grădină de rai, eternă și binecuvântată....

În fine, am ajuns la Borșa. Primire deosebită la casa parohială. Părintele Gavrilă Roman și familia sunt deosebiți. Ne simțim uimitor de bine. Cântăm pricesne, cântecele Ardealului și ale Maramureșului și ale dăinuirii noastre. Ne simțim copleșiți de bunătatea acestor oameni. Sunt calzi, sunt umili, sunt minunați... E miez de noapte... Închidem micul concert... Mâine urmează mărturisirea 241 a cenaclului... La Borșa... În România...

Părintele

SIBIENII AU FOST DEOSEBIȚI LA ULTIMUL CONCERT AL CENACLULUI!

Putem afirma acum, la scurgerea a aproape cinci zile de la desfășurarea concertului Cenaclului Lumină Lină în Biserica Mihai Viteazul că spectacolul cu numărul 240 din istoria manifestărilor noastre a fost unul deosebit. Poate cel mai frumos concert din Sibiu. Expresii de genul: "Ne bucurăm că existați", "Ne-ați oferit o speranță de mântuire.", "Parcă ați reinventat demnitatea românească" sau "maica domnului v-a adus pe voi aici, ca să ne mângâiați", au fost des auzite la sfârșitul concertului, urmărit de aproape 700 de oameni, după estimările consilierilor acestei biserici. Mulți, foarte mulți sau suficienți, acest lucru nu mai contează acum, cert e însă faptul că oamenii și-au manifestat în mod deosebit bucuria, evlavia și iubirea de pământul românesc. au fost neconteniți în aplauze ritmate pe sunetul cântecelor patriotice, au intonat la unison toate melodiile naționale și au lăcrimat fierbinte la cântecele religioase. 

Mihai Viteazul rămâne o amintire plăcută. semn că ortodoxia are oameni vii. la fel ca și Sibiul românesc... 

TOP CONCERTE 2014

PE BAZA EMAILURILOR DUMNEAVOASTRĂ am alcătuit un top al celor mai deosebite zece concerte ale anului 2014. Au fost luate în calcul și aprecierile de pe rețeaua de socializare FACEBOOK, dar și propriile noastre păreri, în funcție de starea de spirit trăită de public și de membrii cenaclului la concertele anului.

TOP 1O

Astfel:

1. MEDIAȘ 214 pct.

2. VESEUD 178 pct.

3. SIBIU MIHAI VITEAZUL 171 pct.

4. CIOCENI 156 pct.

5. PLOIEȘTI 133 pct.

6. MUNCHEN  123 pct.

7. KONSTANZ 108 pct.

8. SÂNIACOB-BISTRIȚA

și TÂRNAVA 107 pct.

9. ARCALIA 100 pct

10.CLUJ-NAPOCA 99 pct.

CUM VOTĂM?

Fiecare email trimis pe adresa dumitreancatalin@yahoo.com va fi contabilizat. Astfel locul întâi va primi cinci puncte, locul doi4,5 puncte și așa mai departe. Alcătuiți singuri topul concertele care v-au plăcut mai mult. vă așteptăm.

HAI ÎN MARAMUREŞ! Articol doar pentru aceia ce pot citi şi rândul al treilea....

Hai în MARAMUREŞ! La Borşa... Oraşul de unde a debutat în Cenaclul Flacăra, marele Grigore Leşe... Erau anii 80... Era altă lume... Şi cei care citeau un articol, ceva de genul a ceea ce încerc eu ca să fac acum, nu se plictiseau după lectura celui de-al doilea rând... Cum veţi face... Unii... Nu toţi... 

Deci: "NOPATE BUNĂ!"- celor care deja v-aţi plictisit... Înapoi pe FACEBOOK...Acolo e totul simplu... like... poză...prietenie...ipocrizie...Ca şi în viaţă, nu-i aşa? Apoi filme, nopţi nedormite, cearcăne...moarte...

Cenaclul are şi el cearcăne... Merge la Borşa... Cu microbuz, cu o echipă faină. Nelu Ivan, Andrei, Alexandru, Ştefan, Cristian, Mihai, Sorin, Dumitru etc. Părintele Roman face eforturi superbe spre a fi frumos. Ne aşteaptă cu inima, cu pâine şi sare, cu frumosul inimii sale...

Unde e Borşa_ Hai să-l întrebăm pe Părintele Petian. A, să nu uit, şi sfinţia sa vine cu noi... Ca un membru vechi şi fidel al Cenaclului Lumină Lină. El însuşi maramureşean. Autenitc, din Băseşti. Plecăm sâmbătă la unu. De pe Dealului. La Mediaş urcă cei de acolo. Apoi masa la Reghin, iar seara, pe la yece, ajungem la Borşa. Va fi frumos... Vine cenaclul... Lumină Lină...

Părintele

SIBIUL DE ALTĂDATĂ ÎN AMINITIRILE COPILĂRIEI PĂRINTELUI CĂTĂLIN

Îmi aduc aminte că nu era duminică în care să lipsesc de la Sfânta Liturghie. Copil fiind mă duceam cu bucurie la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Și mai rețin faptul, incredibil pentru ziua de azi, că în fiecare duminică era soare. Un soare blajin de dimineață și puternic la orele amiezii, când ne întorceam cu familia acasă...

Același traseu...ca un ritual de statornicie în credință... Strada 1 Mai – Strada Octombrie Roșu – Piața Mare – Strada Avram Iancu. Atât la ducere, cât și la întoarcere mergeam cu toții, eu și familia, foarte liniștiți. Poate mai îngândurați înainte de slujbă, pentru că simțeam că trebuie să ne întâlnim cu Dumnezeu și nu o putem face chiar oricum. La intrarea în Catedrala îmi bătea întotdeauna cu putere inima. Eram sfios, dar sigur pe ceea ce aveam de făcut. Mă îndreptam spre locul unde se așezau copiii la slujbă, un fel de podium octogonal, aflat chiar în fața centrului soleei. De pe acel podium se citea de cele mai multe ori Sfânta Evanghelie și se rostea de către preot Crezul. Noi copiii, invadam și la propriu și la figurat acest locușor, care părea predestinat pentru a ne găzdui exuberanța infantilă. Nu stăteam în afara bisericii, nu ne plimbam pe ușă afară, nu ne jucam în timpul rugăciunilor. Eram acolo, poate mai puțin implicați afectiv decât adulții, dar atenți la tot ceea ce se întâmpla în Sfântul Altar.

La Catedrală slujeau mulți preoți, marea majoritate cadre didactice ale Institutului de Teologie, somități ale cuvântului doctrinar ortodox, ierarhi, călugări etc. Momentul de vârf era venirea la catedrală a Mitropolitului. L-am văzut de multe ori pe I.P.S. Nicolae Mladin. Avea fața blândă, umană și liniștită. Erau ultimii ani de păstorire ai arhieriei sale. Predica mai rar, dar era prezent. Iar la sfârșitul slujbei, lumea îi deschidea un culoar spre ieșire, pe care dânsul pășea rar, oferind cu generozitate Sfânta Cruce spre a fi sărutată de fiecare credincios. Gestul trezea emoție și sporea popularitatea chiriarhului în rândul enoriașilor săi. La fel avea să facă și Î.P.S. Antonie Plămădeală, urmașul Mitropolitul Mladin, omul minunat, care a punctat cu foarte multă vivacitate culturală și catehetică istoria anilor optzeci ai Sibiului duhovnicesc.

Drumul de la biserică acasă se făcea cu pași vioi, pofta de mâncare era mare, iar bucățelele de anaforă, împărțite cu foarte mare grijă de crîsnicii catedralei, nu reușeau să liniștească febra stomacului. Urma masa, cu rugăciunea rostită apăsat de tata, cu solemnitatea noastră de moment, urmată de freamătul juvenil al gesturilor noastră vesele și nestăpânite, și apoi meniul care era îngurgitat cu bucurie. Niciodată nu ne plângeam de nimic, nu făceam mofturi la mâncare și pe cât posibil nu lăsam mai nimic în farfurie. Erau anii vestitei crize economice, datorită faptului că președintele Nicolae Ceaușescu dorea să stingă datoriile României către țările occidentale. Dar masa era bogată. Felul întâi, ciorbe mai întotdeauna sau supă cu tăieței de casă, făcuți sâmbăta de către mama și bunică, urmate de de bogatul fel doi, pui, piure de cartofi, salată de crudități și evident prăjiturile de la final. La facerea tăiețeilor participam și noi copiii. Mi-aduc aminte că, sâmbăta pe la amiază, îi franjuram cu mare atenție, spre a nu fi nici mai mari și nici mai mici, iar pentru a da o mână de ajutor și la facerea prăjiturilor, avem responsabilitatea de curăța nuca și de a o fărâma pe cârpător. Era frumos, era plăcut, era o mare bucurie să faci ceva, să te 

simți responsabil de un bun din care aproapele tău se va bucura...

Programele la televizor de duminică erau foarte scurte. Două ore la amiază, acel  “Album Duminical”, care urma emisiunilor  “Viața Satului” și “Lumea Copiilor”, astfel că la ora 16 eram deja ațipiți, într-un blând și odihnitor somn de amiază. Cred de altfel că nici nu se putea concepe duminica fără o oră de odihnă, timp în care se reumpleau bateriile energetice ale trupului și sufletului uman.

La ora 17 ne pregăteam spre a merge din nou la Catedrală. Nu se concepea duminică seara fără vecernie. Acolo cântau studenții la teologie. Câteva sute de studenți, toți îmbrăcați la costum și cravată, umpleau partea dreaptă a bisericii. Erau frumoși, înălțători și vocile lor divine. Abia îți puteai face loc în Catedrală printre ei. Intram sfioși și ne simțeam picioarele tremurânde datorită solemnității momentului. Când în timpul slujbei se cânta din sute de piepturi Imnul Lumină Lină, nu mai puteam parcă nici să respir. Era o splendoare estetică, plină de evlavie autentică, care-I făcea invidioși până și pe îngeri. Voci de aur, glasuri dăruite de Dumnezeu, se lua parcă la întrecere din jurul stranei cantorilor, făcându-ne pe noi credincioșii de rând, să ne simțim minunat și fericiți. Așa se încheia ziua de duminică, cu venirea de la biserică și somnul curat și plin de pace sufletească.