CENACLUL LUMINĂ LINĂ!

CENACLUL LUMINĂ LINĂ MULȚUMEȘTE FRUMOS TUTUROR CELOR CARE VIZITEAZĂ ȘI EMPATIZEAZĂ CU STAREA DE SPIRIT A ACESTUI BLOG!

joi, 29 ianuarie 2015

FRUMOASA ARMĂ A IUBIRII - de la Părintele Cătălin

SCRISOARE PENTRU VOI DIN SIBIU

Dragii mei
   La Sibiu astăzi a fost soare. O rază blândă s-a ostenit să-mi lumineze gândul amintirilor cuminți și m-am revăzut alături de voi pe drumurile blânde ale țării. Cu Cenaclul Lumină Lină și cu voi toți cei care v-ați ostenit să zidiți binele și frumosul în oameni.

Dragii mei
   Vă mai aduceți aminte cum am scris cu cerneala cântecelor patriotice pagini de iubire pentru neam. Cum scriam ROMÂNIA, ARDEAL, MOLDOVA ȘI ȚARA ROMÂNEASCĂ...
Eu unul nu am uitat și de aceea nu v-am uitat. Pentru că neamul îl port în piept și nu în colțul prăfuit la unei biblioteci. Cu neamul adorm și mă trezesc în vis crezându-mă în cer. Și neamul îmi ține de casă, de foame, de sete, de iubire și uneori chiar și de rai. Iar fără de neam cine sunt eu? Cine suntem noi? Pentru ce am mai cânta, pentru ce am mai spera, pentru ce ne-am mai aduna unii cu alții?

Dragii mei

    Faceți cumva și nu vă uitați unii pe alții. Voi sunteți misionari nu doar ai unui circuit de valori creștine, căci în creștinism sunt forme și forme de splendori mărturisitoare, unele mai frumoase decât altele, ci sunteți flăcări ai bunului simț omenesc. Iar omenia v-a făcut să fiți lângă mine, și atât de calzi lângă Iisus Hristos.

Dragii mei

   Mi-e dor de un cenaclu în Ardeal, iar ziua de duminică când mergem la Bogatu o aștept precum au așteptat neamurile pe Mesia. Pentru că, de acolo renasc și reînvăț totul. Mai ales dragostea față de Maica Domnului, cea fără de care, vă spun sincer, nu aș fi fost nimic. Cea care vă iubește și pe voi atât de mult, și vă roagă prin mine să o cântați mereu. De aceea, să mergem cu drag la locul concertelor și să nu ne oprim niciodată din mers. Căci mergem pentru EA. Iar dacă obosiți, rugați-o să nu vă ia lupta și deci să vă dea puteri ca să continuați. 
Maica Domnului merită totul. Merită să lupți, să ierți, și să te zbați pentru ea. Unii o cinstesc prin Icoane. Alții o laudă prin acatiste și imne de iubire. Imnul nostru însă este osteneala de a aprinde lumini line cu cenaclul nostru frumos. Și Maicii Domnului îi place mult acest lucru.

Dragii mei

   La Sibiu se lasă seara și mă pregătesc de vecernie, căci mâine e sărbătoare. Scriu cu gândul că veți citi aceste îndemnuri, așa cum citeați cândva scrisorile de iubire și că le veți spune și altora (poate celor care nu citesc blogul) să se uite pe această pagină, căci Părintele Cătălin le-a transmis un cuvânt de suflet. Vă rog înștiințați pe cât mai mulți și dacă se poate, cereți-le să fie frumoși. Noi avem multă pace de dăruit. Noi suntem așa de minunați laolaltă și visul nostru a devenit realitate. Suntem pui de români și simțim că viața ne este împlinită. Motivația noastră este dorul și puterea de a pansa sute și mii de răni. Să mergem deci la luptă. Cu armele iubirii și cu steagul bucuriei de a fi creștini.


   La Sibiu se lasă seara și clopotul bate a speranțe. Spune-ți o rugăciune și pentru mine. Eu vă pomenesc neîncetat.

Vă binecuvintez


Părintele Cătălin

miercuri, 28 ianuarie 2015

NELU IVAN COMPUNE DOUĂ MELODII ÎNCHINATE MAICII DOMNULUI

Două melodii minunate au fost compuse de NELU IVAN, pentru Maica Domnului. Versurile aparțin Părintelui Cătălin Dumitrean. Aceste piese vin să îmbogățească tezaurul de mărturisire creștină a Cenaclului Lumină Lină.
Merită ascultate și trăite cu inima. Vă recomandăm să folosiți căștile pentru o audiție mai bună, dar mai ales să vă bucurați pentru aceste producții care sunt 100% inspirate de Dumnezeu...



BUCURĂ-TE, OMULE!


AXION

marți, 27 ianuarie 2015

AVEM PROBLEME TEHNICE

Ne cerem scuze,prietenilor nostri dragi, ca nu putem posta mai des pe blog, datorita problemelor tehnice pe care le avem. Laptopul Parintelui Catalin a fost virusat prin ultimile aparitii pe Facebook, cele de acum doua saptamani. In urma inchiderii paginii de Facebook, desi am indemnat pe adevaratii prieteni sa ramana langa noi pe pagina de blog, se pare ca 95%, adica peste 2000 de prieteni ne-au parasit... Dar viata merge mai departe... Cu ei sau fara ei Cenaclul Lumina Lina va umple tot la fel de mult bisericile si salile de concerte... Sper ca in cateva zile sa reparam laptopul principal si sa postam obisnuitele materiale. Daca cineva insa are cevs interesant de postat, va rog sa ma contactati si astfel sa asiguram o continuitate blogului, pentru a nu-i pierde si pe alti prieteni adevarati... Cer scuze pentru diacritice, dar am scris direct de pe telefon

duminică, 25 ianuarie 2015

DE CE AVEM FRICĂ?

   Am avut de multe ori această întrebare și prea puține răspunsuri credibile. Dar în sfârșit, citindu-l pe Sfântul Ioan Scărarul am înțeles de ce îmi este uneori frică. Și sfântul spune așa:
SUFLETUL MÂNDRU CARE SE BIZUIE NUMAI PE SINE ÎNSUȘI ESTE SCLAVUL FRICII,  EL SE TEME ȘI FUGE LA CEL MAI MIC ZGOMOT ȘI LA UMBRE...

   Așadar, tot mândria personală e vina tuturor relelor. Și a poftelor și a slavei deșarte. Căci un om ce caută gloria și împlinirea personalității, riscă totul. Și cum viața noastră începe întotdeauna sub semnul dorinței de a fi CINEVA, slava deșartă se așează ca un pui de șarpe, exact în adâncul inimii. Anii trec, iar șarpele crește în lungime, în viclenie și în zbucium. E flămând, e dornic de performanțe, de realizări, de achiziții materiale, de scaune înalte și de recunoaștere din partea lumii a valorii sale...

    Așa începe frica... Cu cât crești în ochii oamenilor, te temi de alți oameni. Cu cât primești un dar, ți-e frică ca altcineva să nu ți-l fure. Cu cât acumulezi averi, excluzi orice părtășie cu milostenia... Așa era și Zaheu vameșul... Evident, mai înainte de a se sui în sicomor... Plin de slavă deșartă și de frică...

     Și tot Scărarul, ne spune undeva: 
CÂND CINEVA CADE DIN MĂSURA CHIBZUIELII, DEVINE ATÂT DE FRICOS, CÂT ȘI ÎNDRĂZNEȚ ( a se citi: tupeist) CĂCI SUFLETUL SĂU ESTE SLĂBIT. OMUL CÂND PIERDE ECHILIBRUL INTERIOR, NU SE MAI CUNOAȘTE PE SINE ȘI CADE ASTFEL ÎN EXTREME...

De aici, trageți dumneavoastră concluziile...

Părintele C.

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

O SÂMBĂTĂ FRUMOASĂ...


Cenaclul Lumină Lină s-a reunit din nou. Am fost cu toții: Nelu Ivan, Romică, Andrei, Alexandru, Sorin Popa, Ștefan Ion, Vali Rațiu, Florin Loloiu și Andreea. Am cântat cântece noi, am compus pe loc o piesă frumoasă NUMAI EA,  am reformulat de la un capăt la altul tot repertoriul nostru tradițional. 

Întâlnirea a fost caldă și emoționantă. Ea a început la ora 11 și a durat ore întregi. Timp în care am făcut și ședință, am discutat despre proiectele următoare, am hotărât pe unde să mergem, cum să ne ducem misiunea mai departe și mai ales cum să fim buni creștini. Adevărul este că ne-a fost dor la unii de ceilalți, iar Romică, ca de obicei, a animat spiritul întâlnirii prin vorbe de duh.
Toți colegii s-au simțit bine, iar cântecele noi pregătite, cu regia de concert la fel de inedită ne-a dat parcă aripi. O sâmbătă de neuitat și o promisiune cordială pentru un viitor frumos. Cenaclul trăiește frumos și are parte de suflete alese. De mâine într-o săptămână începe treaba. Doamne ajută!

joi, 22 ianuarie 2015

AMINITIRI DIN VREMEA SMERENIEI 15-18 IANUARIE 2015

    

   
   A fost ca o poveste... Icoana...crinii... lumea plină de emulație... Și mai ales micuța Stradă Dealului din Sibiu, care de câțiva ani încoace, în luna ianuarie aduce întreaga suflare ortodoxă la Icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea... Credincioșii au auzit că vine din nou Icoana și au venit... Au lipsit doar unii... Și poate alții... Dar așa se întâmplă, cât iubirea are preț...
Maica Domnului i-a chemat însă pe cei smeriți la smerita smerenie în biserică. Să vină și să se smerească. În semn de înțelepciune. Să stea acolo, lângă Părintele Colțea sau lângă Părintele Adrian, Să fie veseli, comunicativi și plini de har... Și cei ce au venit, așa au plecat... Cu har, cu mult har... Și cu smerenie.

   De fapt, sărbătoarea venirii Icoanei de la Mihai Vodă este sărbătoarea smereniei. Iar Sfântul Ioan Scărarul spune că din ascultare se naște smerenia... Și așa este... Smeriți sunt cei ce rezistă pe câmpul de bătălie, acolo unde este cea mai mare bătălie cu diavolul și cu propriile patimi. Smeriți sunt cei care, așa cum spune Valeriu Gafencu caută iubirea cu smerenie... Nu iubirea de dragul iubirii și a dorinței de a fi iubit, ci de dragul de a fi umilit... Supus și umilit... Desfigurat, batjocorit, călcat în picioare... iar tu să stai în fața vrăjmașului și să-l binecuvintezi.
   

   Noi însă suntem slabi... Și de aceea ne bucurăm că ne mai ajută Măicuța să facem ceva lucruri bune și adevărate...
    Ortodoxia fără umilință este teatru comic... Măști care zâmbesc ca să nu plângă de ciudă... Oameni care se prefac că au chip de îngeri, ca să nu scoată sabia prin față... Ortodoxia fără smerenie nu există, așa cum ortodoxia nu poate exista fără de Maica Domnului. De aceea Maica Domnului e totul... Adică viața noastră ortodoxă... Smerenia...
Părintele 

miercuri, 21 ianuarie 2015

CENACLUL SE REUNEȘTE SÂMBĂTĂ LA ORA 11

Stăm frumos împreună. Și dornici de noi misiuni. Și dorul e mare... De cântec, de public, de oamenii care ne așteaptă...
Telefoanele coordonatorului Cenaclului sună mereu: Alo! Când puteți veni și pe la noi?... întrebare deja clasică, dar ce frumoasă...

Răspunsurile sunt raționale: - Să vedem când... Să discutăm cu colegii!... - și spun asta pentru că cenaclul încearcă să fie o mare familie... Cu bine, cu grele, cu principii, cu dorințe, cu tot ce poate fi binecuvântat...
Aseară am vorbit între noi... La telefon... Cu Nelu Ivan, cu Romică, cu Alexandru, cu domnu Sorin... Vorbisem deja cu Andrei și Ștefan... Azi cu Vali Rațiu și bineînțeles că și ceilalți au convorbit unii cu alții...
Deci, ne vedem sâmbătă pe Dealului...la Sibiu... Prima mare repetiție a anului... cu piese noi..cu puțină socializare și comuniune... O repetiție, un pahar de apă proaspătă și alte lucruri frumoase... Doamne ajută!
Părintele Cătălin