Drumul de la Sibiu la Făgăraș, poate fi numit un drum al
dorului. Depinde însă în ce condiție umană îl străbați.. În aceea de simplu
cetățean al unei țări îmburghezite de modernități păcătoase, sau în condiția
pelerinului care la fiecare metru pătrat îl binecuvintează pe Dumnezeu. Ei
bine, așa a pornit de dimineață microbuzul cu Cenaclul Lumină Lină, ducând pe
perimetrul celor aproape 80 de kilometrii dulcea iubire de Biserică și neam. La
dreapta stăteau munții, încă pictați cu zăpadă ancestrală, iar la dreapta
câmpul rostuit de palmele truditoare ale țăranilor români.
În microbuz tăcere, vorbe șoptite și lecturarea primului
număr al ziarului Cenaclul Lumină Lină, număr apărut cu osteneala fiecărui
membru al acestui grup misionar, dar mai ales datorită îngăduinței curate a
bunului Dumnezeu. La volanul microbuzului Adrian, iar în față o țintă unică și
limpezită de o grea istorie: Făgărașul...
Așa au început să curgă și cuvintele poetului, inspirație a
drumului sau a Duhului, care suflă și MĂRTURISEȘTE:
De ți-ai pierdut vreo
clipă demnitatea,
Țăran de-ai fi sau om de la oraș,
Cu cerul regăsește-ți unitatea,
Trecând puțin prin blândul Făgăraș.
De lăcrimezi, căci nu mai ai repere,
Ca miorița plânsă pe imaș,
Hai să cunoști cuvânt de înviere,
În caldul și lucidul Făgăraș.
Și când în țară va porni delirul,
Când cei din urmă va fugi ca laș,
Să nu gândești că aici este pustiul,
Vei mai găsi români, la Făgăraș.
Și acest ținut înseamnă
loc idilic,
Un testament ce curge în urmaș,
Prin care Dumnezeu coboară zilnic,
Căci are un dor, pe nume Făgăraș.
Așa vorbea monahul lângă munte,
Arsenie, punându-se chezaș,
Să facem cruci, și către rai o punte,
La margine de drum, ca-n Făgăraș.
Iar astăzi când e țara grav bolnavă,
Și infractorii au făcut-o gaj,
S-o curățăm de hoți și de otravă,
Cu rugăciuni, din sfântul Făgăraș.
Să spunem că românul nu va piere,
Iar demnitatea are un sălaș,
Și-n clopot ce rostește-a înviere,
Treziți-vă români, la Făgăraș!
 |
| LUMEA AFARĂ DIN BISERICĂ |
Liturghia de dimineață și pricesnele cântate la sfârșitul
desfășurării ei, au fost punctul de plecare al unui mare concert. Sute și sute
de oameni au venit încă de dimineață și au parafrazat cu lacrimile și
entuziasmul lor coregrafia de suflet al concertului făgărășan. Au fost
credincioși de toate categoriile, se vede că frumos crescuți în focul
pravilelor duhovnicești ale poporului român, dar mai ales bine îndrumați de
Părintele Lungoci Ioan... Cu plecăciune să spunem aici faptul că părintele a
fost o gazdă desăvârșită, un om de mare simțire românească, un adevărat
preot...
La ora 17 a început un concert absolut memorabil. Români
adevărați, făgărășenii au știut să valorifice pe deplin emoția cântecelor
cenaclului, cântând absolut magnific pe parcursul a două ore, cele mai frumoase
piese ale noastre. Nu vă puteți închipui cum sute de români s-au înghesuit
într-o superbă biserică, și alte sute și sute au stat afară încercând să
surprindă frânturi din ceea ce se petrecea în concert. Așa ceva se vede și se
aude foarte rar. În sine, oamenii au fost divini. S-au manifestat într-un mod
unic. Au fost sensibili peste măsură la cântecele patriotice și au chemat parcă
pe sfinți să coboare aici pe pământ și să simtă cum vibrează secția terestră a
paradisului...
La ora când scriu aceste rânduri, chiar din biserică, în
Făgăraș, sute de oameni sunt încă aici, iar colegii noștri încă cântă... Pentru
Maica Domnului... Pentru România... Pentru Rai...
