marți, 24 martie 2015

LA ICOANA BUNEIVESTIRI- poem scris în 24 martie, ora 20-


Poate că uneori e greu să înțelegem că Ea este totul. Șansa muritorilor de rând. Glasul raiului și clopotul de chemare spre minuni... Ea, Maica Domnului... Acum, în seara Buneivestiri mi-e parcă dor, de Maica Domnului.... Aș vrea să vorbesc cu ea... Mai mult... Ca un fiu către Maica sa... știind că dânsa înțelege totul... Inima... Lumina lină...

De Bunavestire parcă se deschide raiul. Sunt uimit de ceea ce s-a petrecut atunci în chilia Mariei din Nazaret. Cum a grăit Arhanghelul Gavriil. Cum a răspuns fecioara, cu ce cuvinte, cu ce suflet, cu ce ascultare... incredibil. Fără nici o slavă deșartă, fără patimă, fără întrebări... Fie!-doar atât Fie!

La ICOANA BUNEIVESTIRI

Mi-ai lăsat crinul în palmă,
Și l-am pus pe ochi ușor,
Când cu vocea ta calmă,
Inimă, mi-ai zis cu dor.

O, ce veste, Tu, Icoană,
Să-mi vorbești mie acum,
Șoapte să aud din rană,
Hai, să mergem pe acest drum.

Îți răspund, e prea devreme,
Să pornim noi doi spre rai,
Maică tu ai altă vreme,
Dar îmi zici, din nou: Hai, Hai!

Ce destin, ce vis în fire,
Să mă prind de mâna ta,
Să-ți simt partea de iubire,
Și să-ți pot mai mult cânta.

Da, te simt, lumină dulce,
Născătoare, suflet lin,
Și cărarea noastră duce,
Către un popas divin.

Și, acum , că este seară,
Radiind, ca un fior,
Mă topesc precum o ceară,

Și-ți sărut chipul cu dor.