CENACLUL LUMINĂ LINĂ!

CENACLUL LUMINĂ LINĂ MULȚUMEȘTE FRUMOS TUTUROR CELOR CARE VIZITEAZĂ ȘI EMPATIZEAZĂ CU STAREA DE SPIRIT A ACESTUI BLOG!

joi, 30 aprilie 2015

DESPRE CENACLUL MEU ȘI UN POEM SCRIS ACUM...PENTRU ȚARĂ!



Când i-am spus prima oară Domnului Hristos că e nevoie de Cenaclul Lumină Lină mă simțeam stingher. Vorbeam ca un rob în fața Icoanei și mă uitam la Cea care-l ținea în brațele sale, doar-doar mă va înțelege dânsa mult mai bine. Și cum Maica Domnului părea să încuviințeze emulația mea am simțit că trebuie să plec la drum...
... De atunci drumurile nu mi s-au mai scurtat. Aproape șase ani. Pentru unii prea lungi drumuri, pentru alții prea frumoase, dar pentru mine maxime și importante... de fapt, pe drumuri de cenaclu nu am căutat omul și nici pe Dumnezeu... Eu m-am mișcat prin inima lui ca să-l văd mai frumos și mai demn. Și l-am găsit așa cum l-am căutat... Frumos, demn, curat și român...
Cenaclul Lumină Lină a fost înțeles în fel și chip. Unii nu-l cunosc nici măcar acum așa cum este. Mergem prin țară și cântăm în locuri în care oamenii nu știu nimic de noi, deși noi avem impresia că ei cunosc foarte multe despre trecutul nostru... Și de fiecare dată suntem surprinși că ei sunt surprinși... Psihologia oamenilor care ne văd prima dată este stupefacția și entuziasmul... Ne cer  să revenim, ne cer prietenie, iar apoi totul rămâne o frumoasă amintire...
Într-un veac în care criteriile de bucurie s-au schimbat și ele se numesc plăceri, Cenaclul
Lumină Lină reușește să schimbe ordinea axiologică a sufletelor... El destabilizează obișnuințele și aduce pentru moment delirul de iubire. Îi vezi pe oameni la concerte că numai sunt ei...adică închiși în suflet, iubitori de patimi și judecându-și aspru semenii... Îi vezi iubind țara și declarând dragoste totală lui Dumnezeu... Și, chiar dacă această luminare ține doar câteva zile ( mulți prieteni ne-au uitat după zile, săptămâni și luni de la întâlnirea noastră), totuși noi avem bucuria de a aduce îngerii ortodoxiei și harul lui Hristos măcar pentru o vreme în inima lor... Acesta e folosul nostru... De aceea noi iubim și cântăm... De aceea nu ne-am oprit niciodată din drum...

Mi-e totuși greu să vă povestesc toate stările mele de spirit pe care le-am avut de la întemeierea acestei instituții de dar. Cred că peste ani, oamenii în amintire și Dumnezeu în paradis vor pune cel mai mult eticheta umilelor noastre fapte... Până atunci, NOI, cântăm...

Pentru Tine Țară

Vai Țara mea iubită, Ardealul meu de sânge,
Tu, Sfântă Românie, măicuța mea de har,
Un ochi zâmbește în mine, un altul încă plânge,
Doresc să-ți fiu soldatul de dragoste și dar.

Nu înțeleg suspinul, nu știu de ce românii,
Sunt uneori prea tandrii, iar alteori prea grei,
De ce uităm virtutea, de ce iubim stăpânii,
De ce lăsăm ofrande spre alții dumnezeii.

Mi-am dus sleit bocancul, pe drumuri fără nume,
Am plâns cu lacrimi calde, pe crucile din deal,
Și cum trecea o umbră, un vis din astă lume,
I-am spus: Tu ești iubirea, divinul meu Ardeal!

Mi-e dor de Maramureș, de țara neîntinată,
De Clujul bucuriei, drapat în mii de flori,
De Mureș unde simplu e dragostea curată,
De Alba, Mecca noastră, cu cele trei culori,

Și nu mă pot așterne ca sfinxul în viscere,
Nu pot opri destinul de a fi un cântec plin,
Iubirea mea de țară, mi-e inimă și-mi cere,
Să duc la toți românii, cuvânt demn și lin.

Poftiți și voi la praznic, nu mai opriți iubirea,
Prea mult am fost tăcere, și val rănit de val,
Ridică-te române, trezește-ți azi simțirea,
Mi-e dor de tine Țară și Te iubesc Ardeal!

luni, 27 aprilie 2015

ÎNDRĂGOSTIT DE ARDEAL!- mărturii sincere ale Părintelui Cătălin

Dacă n-aș cânta Ardealul nu m-aș putea mântui. Eu nu sunt precum pustnicii Patericului, care pleacă din lumea cea dragă, spre a găsi smaralde de iubire în pietrele Egiptului. Nu, să fie clar, eu nu am vocația liniștirii prin lacrimi, ci doar mă folosesc de lacrimi, spre a-mi curăța mai bine ochii
de zgura problemelor trecătoare...

Eu am vocația Ardealului și dorul României Mari. Mă voi mântui doar dacă voi face toate clopotele Ardealului să bată neîncetat, sau din oră în oră pentru a liniști inima românului. În Ardeal iubești frumos. Voi, când auziți acest cuvânt poate că vă gândiți doar la acel sentiment uman și muritor, căci fiecare, nu-i așa se gândește la ceea ce are de trăit. Eu însă când vorbesc de iubire vorbesc de mântuire și odihnă. Vorbesc de Maica Domnului și de toți copiii frumoși care, privindu-se în ochi, și spunându-și vorbe calde, mai au pulsația nevinovăției...

Ardealul e starea mea morală cu care mă gândesc la țară. E nefericirea mea, căci îl văd aruncat acum într-un imperiu european, din care nu are decât de pierdut...  Dar e și fericirea mea... Căci Ardealul m-a învățat să fug din fața clevetitorilor și a fariseilor contemporani. Ardealul meu nu a glumit niciodată cu vorbele. În Ardeal am învățat să muncesc ca să fiu eu însumi și să-i ajut și pe alții. În Ardeal îngerii se mută ușor de la o casă la alta, de la un sat la altul, și duc vești de bucurie celor dragi. În Ardeal, Maica Domnului și-a pus năframă de româncă și cântă pe deal pricesne, la umbra unei cruci sfioase... În Ardeal... Da, în Ardeal...


Cer milă, splendoare, și ochii în lacrimi,
Cer zâmbet, minuni și o cruce pe deal,
Iubesc bucuria de a nu fi în patimi,
Ce bine-i aici, pe la noi, în Ardeal.

Un vin rubiniu, s-a topit în potire,
Sunt valuri ce cad peste singurul mal,
Speranțe de rai, ce poftesc mântuire,
Icoane ce plâng, pe la noi, în Ardeal.

Și-aș vrea ca să zbor, și să fiu ca un iureș,
Sfios într-o coamă cernită de cal,
Și așa aș simți, dinspre Olt către Mureș,
Că visul e blând, pe la noi, în Ardeal.

Și cerul se lasă smerit în trăire,
Iar dorul de sfinți mi-este centru vital,
Dă-m Doamne, te rog, cea mai caldă iubire,
Dar numai, aici, pe la noi, în Ardeal.

Și acum, mă desfac în o mie de fluturi,
În ochii Măicuței am tot cerul fatal,
Și Doamne, o mână de lacrimi să-ți scuturi,
Pe creștetul meu, dar aici, în Ardeal.









duminică, 26 aprilie 2015

LA CODLEA CENACLUL A LUAT LOCUL SERELOR DE IUBIRE!

...Am intrat în casă obosit... Și fericit... ca de obicei, mă așteptau cuminți icoanele... Le-am povestit de drumul cel frumos la Codlea și de concertul excepțional realizat azi de creștinii din această frumoasă cetate ardeleană. Parcă am fost din nou la Târgu-Mureș, oraș de care mă leagă amintirile unei seri memorabile... La început am evitat să vă scriu aceste rânduri. Am zis în gând: Lasă că oricum oamenii nu mai citesc de pe blog... mai ales articole ... Sunt lungi și limitele lecturii sunt din ce în ce mai reduse astăzi... Oamenii trăiesc doar din titluri. Pentru că, titlurile sunt mai întotdeauna senzaționale... Scrisul obosește... Dar, iată că totuși risc și scriu... ca o descărcare de oboseală...
Codlea a fost cetatea refacerii noastre morale. Aveam nevoie de un asemenea concert și de un astfel de public...Chiar și de un astfel de păstor, pardon, păstori cum sunt cei din familia Cioacă. preoți adevărați, tată și fiu... Evlavioși...

Părintele Ioan plângea la sfârșitul concertului și îmi zicea că a văzut multe lucruri mari în viață, dar așa ceva minunat niciodată. Of...ce superb... Căci nu sunt doar vorbe, ci sinceritatea unui părinte, care a avut curajul să ne spună că nu știa înainte de concert mai nimic despre noi... Și l-am crezut, pentru că așa e mereu... La început, oamenii ne cheamă, ne privesc cu rezerve și abia apoi vine surpriza... De fapt la ora 11, înainte de a cânta O SFÂNT IZVOR le-am spus că îi așteaptă lucruri neverosimile și divine. Și toți credincioșii se uitau mirați spre mine... Dar, ceea ce a urmat a confirmat că niciodată nu m-am jucat cu vorbele...
Să remarcăm și debutul hotărât al tânărului Vasile Pinte, cu un cântec sensibil: Nu-i numai Iuda vinovat.

Și a fost un concert divin... Și o zi superbă... Cu soare superb, cu oameni superbi, cu emoții superbe...
În Codlea, casă de ospeție și privilegiu pentru Cenaclul Lumină Lină... Vom reveni... Merită!

vineri, 24 aprilie 2015

UN CUVÂNT DE PACE DE LA PĂRINTELE CĂTĂLIN



Sunt ani de când scriu pe blog... Altădată aș fi suferit dacă nu scriam și dacă nu găseam un dialog zilnic cu publicul cititor... Între timp poeziile închinate Maicii Domnului mi-au schimbat destul de mult așteptările... Nu mai privesc emailul dumitreancatalin@yahoo.com ca pe o cumpănă a așteptării... Și știți de ce? Pentru că, Dumnezeu mi-a dat mult... Mi-a dat sute de concerte cu Cenaclul... Mi-a dat sute și sute de oameni cu care vorbesc săptămânal la biserică și în biroul meu de spovedit... Mai ales vinerea seara și sâmbăta dimineața... Mi-a dat un grup de colegi cenacliști pasionați de misiunea lor... Mi-a dat mii de oameni cu care vorbesc despre neam și Biserică, în timpul concertelor...  Mi-a dat și emisiunile de la Radio Trinitas....Mi-a dat rugăciunea... Mi-a dat  sensibilitatea de a putea ierta și iubi...

E adevărat oamenii mai scriu pe email. Citesc și uneori mai și răspund. Dar în tot ceea ce fac încerc să păstrez duhul speranței... Și a bucuriei de a fi creștini și români ortodocși...
Azi dimineață, de exemplu, mă gândeam cât de minunată e Maica Domnului. Puțin gripat de oscilația timpului de afară, am stat la pat și nu-mi venea să cred că sunt stăpânit de o mare bucurie. Parcă tot raiul era lângă inima mea... Sfinții, îngerașii care ne îmbrățișează la vreme grea, și toate puterile cerești. Nu mă mai frământam de nimic. Și ce aș fi putut face altceva decât să spun: Mulțumesc Măicuță!
Închei cuvântul, ca să prelungesc bucuria interioară. Mă grăbesc să simt ziua așa cum e ea, frumoasă, senină și dulce... Mi-e gândul la credincioșii mei... Mi-e dor de concerte... Dar numai mâine nu-i poimâine și vine concertul de la Codlea... Înainte!

joi, 23 aprilie 2015

DUMINICĂ LA CODLEA- CONCERTUL 297

Imagini pentru biserica din codlea înălţarea DomnuluiDuminică ajungem și la Codlea. La Biserica Înălțării Domnului, unde slujește cu mult devotament Părintele Cioacă Ion. o parohie frumoasă și bine îngrijită duhovnicește de păstorul său. Membrii cenaclului, după concertul de la Cisnădie, parcă doresc să reintre în febra marilor concerte. Cu un public cald și plin de iubire de neam. Noi sperăm să vină cât mai mulți credincioși, ca să putem reface atmosfera de la Făgăraș sau de la Tohanu. Ar fi superb.
Venim cu aproape toată echipa noastră. Colegii abia așteaptă să se vadă și să fie din nou una. Știm ce avem de făcut și simțim că încă e mare nevoie de Cenaclul Lumină Lină, într-o Românie râvnită de atâtea alte popoare. Vrem să reinventăm adevăratul patriotism și dragostea curată față de Biserica lui Hristos. Nu spunem vorbe mari, doar facem... Și iată-ne din nou la drum...

miercuri, 22 aprilie 2015

CONCERTUL DE LA CISNĂDIE SAU DE LA CRISPARE LA ENTUZIASM...


Concertul de la Cisnădie nu a rămas fără o cronică de blog, așa cum vă obișnuisem cu fiecare apariție a Cenaclului Lumină Lină. Dar, o oarecare crispare a pus stăpânire pe inima redactorului, mai ales că, sincer să fiu, mă așteptam la o afluență mai mare de public în acest oraș. Mi s-a părut slab interesul față de un asemenea moment, și aceasta nu cred că se datorează organizatorilor, ci faptului că plasat într-o duminică proximă după Înviere, lumea părea obosită și sleită de entuziasm.

Preoții au fost ospitalieri, ne-au chemat și ne-au primit cu bucurie. La ora 15 am ajuns la Biserică și singuri ne-am pregătit concertul,. Am pus boxe, scaune în dispozitiv, microfoane și am așteptat lumea. La ora 17 fix, concertul a pornit cu un minunat recital al copiilor din clasa pregătitoare de la Școala 3. Clasa minunatei Adelina Ucă, mezină în Cenaclul Lumină Lină. A fost frumos și emoționant. Cântece de înviere și aplauze furtunoase din partea publicului. Lumea a continuat să vină, astfel că la ora 17.30 cenaclul a început să pornească motoarele, spun eu la jumătate din capacitate... Încet, încet însă ne-am mai dezlănțuit, odată cu dezmorțirea publicului... Resemnarea s-a transformat în artă și în dăruire efectivă. Slăbiți după trei săptămâni de pauză, membrii cenaclului au prins aripi și au revenit la forma care i-a consacrat. Evident, prin și cu ajutorul Duhului Sfânt...

Personal, în calitate de conducător al concertului, am făcut tot ce am putut pentru a da viață concertului. M-am bucurat că după aproximativ o oră, în sfârșit toată lumea era prizată. Cântecele patriotice au dat foc valențelor sufletești ale românilor și am putut să ducem la bun sfârșit un concert greu, repet, început în condiții destul de descurajante. Osteneala cenacliștilor a fost răsplătită cu lacrimi, cuvinte de apreciere sincere venite din public și cu bunătatea unor oameni excelenți, care ne-au cerut să revenim.

Duminică ne așteaptă Codlea. O experiență nouă. Avem emoții, dar sperăm să fie bine. Oricum, mulțumim Cisnădie!

vineri, 17 aprilie 2015

INFINIT DE IUBIRE

poem scris în cinstea Maicii Domnului de sfânta sărbătoare a IZVORULUI TĂMĂDUIRII




Ninge cu flori, poartă de rai,
Prinde-te braț de-o aripă de înger,
Sfinte vecernii cântă la nai,
Vreau să iubesc și aș vrea ca să sânger.

Doamne, ce blândă, Doamne, ce dor,
Iată-o cum vine, să-mi pună inelul,
Maică Măicuță, rană în fior,
Străpuns în inimi și-n ochi este Mielul.

Vai, a iubire, timp e acum,
Nu mai fac stelele nunți carpatine,
Adun cenușa caldă din drum,
Mă-întorc în ceruri, mă întorc la Tine.

De ce am oase, de ce nu zbor?
Of, de-ar veni toți heruvimii,
Să-mi pun cununa de alb fior,
Să mă însoțească toți serafimii.

Iubesc potirul, luna de har,
Când vinul-sânge așteptă semne,
Faceți un foc, să-mi fie dar,
Altar de milă, fără de lemne.

Curaj iubire, curaj divin,
Doar Tu, Fecioară mă iei cu Tine,
Adorm pe pieptu-ți, simplu și lin,
Câtă splendoare, cât e de bine!

miercuri, 15 aprilie 2015

Revenim. Mi-era dor de o nouă revenire. Mai ales că cenaclul Lumină Lină, e mai mult decât un grup mărturisitor, e o stare de spirit incandescentă.
Vorbeam cu Romică, prin telefon despre concertele noastre viitoare. Amândoi afirmam același adevăr, că e greu când nu suntem cu toții împreună. La fel, tot prin telefon, cu Nelu Ivan, am convorbit despre ziua de sâmbătă, când ne vom regăsi cu toții la botezul Ilincăi, micuțul vlăstar al familiei Dănilă. Ce fericiți sunt acum Alexandru și Roxana... Alexandru alături de care cânt de mai bine de trei ani... Ce frumos!
Duminică ora 17 vom fi la Cisnădie. Pot veni și prietenii cenaclului, dacă vor și le e dor de noi. Ce mai contează un litru, doi de motorină. Când apare cenaclul la orizont e rost de fericire și de patriotism. Mai ales că ne apropiem de borna 3oo... 300 de concerte... Incredibil, acum vreo șase ani... Șase ani... În condiții austere, într-o Românie în care încep multe proiecte și se sfârșesc repede toate, Cenaclul a avut darul continuității... Nu, nu ambiția continuității... Darul continuității... Ambițios am fost făcut eu, și sunt... Dar dacă  nu avem dar de sus nu făceam nimic... Iată că a cânta în cenaclu, a fi spectatorul cenaclului și a sprijini cenaclul e un dar divin... Adică, e un dar al Maicii Domnului...
Gata cu vorbele... Am promis să spun cât mai puține: 
FAPTELE:

DUMINICĂ ORA 17 CISNĂDIE- BISERICA ORTODOXĂ (de la ieșirea spre Cisnădioara)

26 APRILIE- CODLEA- BISERICA ORTODOXĂ -ORA 11
9-10 mai-Turneu BISTRIȚA
21 MAI -SUCEAVA

sâmbătă, 11 aprilie 2015

HRISTOS A ÎNVIAT! sau lecția pierderii prietenilor....


Altădată aș fi scris mai mult. De o vreme mă tem de cuvinte, pentru că încep să înțeleg că uneori cuvintele mai mult despart. Poate că și Toma dacă ar fi tăcut, ar fi fost mult mai câștigat. De la îndoiala sa, noi îl numim necredincios, deși el a rămas un mare credincios. Un martir, un sfânt...

Hristos începe să mă învețe să tac. Cred că, mai ales pentru aceasta a ÎNVIAT... Ca să nu mai vorbim atât de mult, ca să nu mai scriem atât de mult... Pe Internet...pe facebook, pe cărți... Am scris zeci de cărți, mii de articole, sute de mii de pagini, și la fiecare pagină scrisă am pierdut un prieten sau am iritat un suflet... Am fost judecat, bârfit, calomniat și în cele din urmă părăsit... Și așa am înțeles de ce a fost părăsit și Iisus de ucenici. Vorbise prea mult... Dăduse prea multe adevăruri... Și ucenicii nu au mai suportat...


Petru l-a părăsit, blestemându-se... Pentru ce? Nici el nu știa exact, așa cum foarte mulți nu știu cu adevărat pentru ce-și părăsesc învățătorul. Doar Iuda știa! Iuda l-a acuzat că s-a abătut de la propria învățătură, că nu mai e atent cu slujirea sa către săraci. Că acceptă mirul desfrânatelor. Și că nu mai e cel care a fost. Că se ocupă de socializare... Și că, ar fi cazul să-i servească o lecție... Moartea... Vânzarea... Fuga la alții... Trădarea... 



Bietul Iuda... El nu știa că Iisus nu are nevoie de el, ci el însuși are nevoie de Iisus. Dar Iisus nu putea să-l mai ajute. Ce să-i mai spună? Îi spusese cândva totul, acum el trebuia să moară... Și Iuda l-a vândut, pierzându-se apoi în noapte...


Încep să găsesc tăcerea. Și prietenii adevărați, pe cei care tac și iubesc. Pe cei ce nu au mai fost de mult pe aici. Ci au stat cuminți pe urma pașilor mei. Cu propria lor bunătate.... Și de aceea, eu îi recunosc ușor pe ei... Of, ce frumoase Sfinte Paști! Adevărat a Înviat! Ajunge...
Părintele Cătălin Dumitrean 

miercuri, 8 aprilie 2015

MIERCURI: IARTĂ-MĂ PĂRINTE COLȚEA!



Tu spui lucruri mari. Eu nu le înțeleg. Uneori chiar am tăcut din irațiune. Azi, mi-ai vorbit de splendoarea morții și de slava mea deșartă. Fără ca să faci trimitere la mine. Și era miercuri...
Când te-am purtat la chilia Părintelui Nicodim Bujor, un fior de iubire mă făcea fericit. Acolo mi-aș fi dorit să mor și eu. La ușa aceea lângă care stăm în fotografie. Eu, cu fața mea orgolioasă, iar sfinția ta, ca un detectiv pe cale să dezgropi pe toți sfinții pământului...
Părinte Gheorghe ești plin de iubire. Și ierți, pe cei ce doar vorbesc de iertare... Pe mine, pe alții, pe toți... De aceea lângă tine sfinții își fac colibă. Căci sfinția ta, mereu le dai câte un lemn de foc și câte o pâine pe masă. De fapt, așa cum mi-ai spus, legile sunt scuza noastră că nu am putut iubi mai mult. 
Iar Dumnezeu umblă ca un nebun după noi. Din iubire... Doar din iubire... 
Te iubesc părinte Gheorghe! Tu poți înțelege că nu mint! 

părintele cătălin
dumitreancatalin@yahoo.com

luni, 6 aprilie 2015

MARȚI: PĂRINTELE NICODIM BUJOR, sau slăbiciunea Sfântului Calinic!

-Dacă aveți vreodată ceva de cerut, chemați-l pe Sfântul Calinic, pentru că are o slăbiciune pentru mine!
Așa mi-a spus Părintele Nicodim Bujor într-o zi fericită, de Sfinții 40 de mucenici, a anului 2011. Mă gândeam de multe ori ce să îi cer pentru mine, și har Domnului că aveam foarte multe lucruri de cerut. Și nu spun pentru ca să dea bine scrisul meu, dar vindecarea de păcate ar fi cel mai mare dar pe care l-aș primi. Și, această eliberare ar fi numai și numai consecința rugăciunilor Părintelui Nicodim. Care acum este în rai.
-          -Odată ne vom întâlni acolo!
-          -Unde acolo?- am întrebat înfiorat.
-          -În Rai!
-          -Da- am oftat. Să vă audă Dumnezeu Părinte!
-          -Nu vă temeți- a continuat Părintele Nicodim. Un singur lucru să știți. Că toate problemele de algebră duhovnicească le rezolvăm cu Maica Domnului. Auziți:  Cu Maica Domnului.
-          -Dar părinte, e cazul să mă rog ceva mai special? Ce să citesc?
Părintele Nicodim a întors ochii spre fereastră și parcă pierdut a spus:
--Tatăl Nostru!
- -Numai atât? – am încercat să arunc o vorbă seacă.
- -Da!- mi-a răspuns

Părintele Nicodim vorbea în funcție de fiecare context  duhovnicesc. Altădată m-a îndemnat să învăți pe dinafară Acatistul Buneivestiri. Mi-a spus lucruri incredibile:
-         - Sfântul Nicolae m-a salvat de la înec. Era copil am făcut baie și un vârtej m-a dus spre fund. Un om a sărit în apă, m-a apucat de mână și m-a scos la liman. L-am întrebat care-i este numele. A spus: Niculai! Și apoi s-a făcut nevăzut. Pur și simplu. Nu mai era nicăieri.
I-am  cerut să-mi spună cum intervin sfinții în viață. Mi-a răspuns:
-          -Eram în comă. La Spital, gata să plec spre cer. Dar a venit Sfântul Spiridon, m-a atins și iată-mă încă viu. Trăiesc.
-          -Dar Sfântului Calinic, de care spuneți că are o slăbiciune pentru sfinția voastră, i-a plăcut acatistul pe care i l-ați scris?
Părintele Nicodim m-a privit cu drag, a închis ușor ochii și mi-a șoptit:
--L-a citit aici, în genunchi, lângă pat. În lacrimi... Daaa...

Părintele Cătălin

LUNI: 600 de răni- prima meditație la Săptămâna Mare

Imagini pentru crucea DomnuluiImagini pentru giulgiul din torinoSe spune că rănile Mântuitorului au fost vreo 600.  Iar înălțimea sa a fost de 1,81 m. Așa mărturisesc cercetătorii Giulgiului de la Torino, răspunzând direct și indirect contra unor teze alarmist-demonică, provenită din lumea atee, conformă căreia Iisus Hristos nici nu ar fi murit până la urmă de moarte bună, ci doar ar fi fost într-o stare de comă, adică un fel letargie trupească, la jumătatea distanțe între moarte și inconștiență.
Iisus însă a murit după 6 ore, sfâșiat efectiv de aceste sute de răni.
O altă informație interesantă și poate neîntâmplătoare, demonstrată și ea, arată că de la Templu la Golgota sunt tot 600 de metri.
Imagini pentru crucea DomnuluiImagini pentru crucea DomnuluiAcum, la început de Săptămână Mare, mi-e milă de toți acești necredincioși și de cât de mult îi chinuie diavolul ca să se opună realismului crucii și de fapt mântuirii. Ce au ei oare cu Iisus Hristos? Ce au ei cu religia și cu dreptul omului la o viață mai superioară? De fapt, nu au nimic de câștigat... Ba da, ei cred că, lovind în Iisus Hristos o să-i suprime învățătura și adepții. Adică, ceva de genul, dacă demonstrăm că Iisus a fost un fals, s-a terminat cu morala creștină. Putem fuma, putem desfrâna în fel și chip, putem invidia, putem să nu ne iertăm vrăjmașul, putem să bem, să avem vile, mașini mari, copii cu tatuaje, libertate la farduri și droguri pe săturate.
Imagini pentru citate despre cruce
Dar Iisus se încăpățânează să existe. Și minunile plecate din credința în El sunt tot mai multe. Sfinții fac vindecări. Icoanele plâng. Duhovnicii sunt singurii oameni din lume care liniștesc sufletele cu adevărat, iar Biserica oferă cu iubire Euharistie, pocăință și Iubire...

Rănile Domnului au fost vreo 600... Multe... Prea multe... Moartea sa a fost reală... Dar nimeni nu a putu opri Învierea!