poem scris în cinstea Maicii Domnului de sfânta sărbătoare a IZVORULUI TĂMĂDUIRII
Ninge cu flori, poartă de rai,
Prinde-te braț de-o aripă de înger,
Sfinte vecernii cântă la nai,
Vreau să iubesc și aș vrea ca să sânger.
Doamne, ce blândă, Doamne, ce dor,
Iată-o cum vine, să-mi pună inelul,
Maică Măicuță, rană în fior,
Străpuns în inimi și-n ochi este Mielul.
Vai, a iubire, timp e acum,
Nu mai fac stelele nunți carpatine,
Adun cenușa caldă din drum,
Mă-întorc în ceruri, mă întorc la Tine.
De ce am oase, de ce nu zbor?
Of, de-ar veni toți heruvimii,
Să-mi pun cununa de alb fior,
Să mă însoțească toți serafimii.
Iubesc potirul, luna de har,
Când vinul-sânge așteptă semne,
Faceți un foc, să-mi fie dar,
Altar de milă, fără de lemne.
Curaj iubire, curaj divin,
Doar Tu, Fecioară mă iei cu Tine,
Adorm pe pieptu-ți, simplu și lin,
Câtă splendoare, cât e de bine!
