duminică, 1 noiembrie 2015

POEM PENTRU CEI DUȘI- de Părintele Cătălin

Imagini pentru luminație in cimitire
Se face ger prin lacrimi și morminte,
Copiii s-au pierdut prin negre zări,
Mormane de cenușă și oseminte,
O altă Atlantidă între mări.

Ce mai faci mamă, tata cum se simte,
Eu am murit în focul cel mai greu,
Și-acum e frig, după ce-a fost fierbinte,
Și-aș vrea să dau de Bunul Dumnezeu.

Banal e totul, trupul nu m-ascultă,
O clipă de plăcere, și absurd,
Un club, ca închisoarea cea mai cruntă,
Și-un înger negru, mut, rănit și surd.

De-acum se întoarce noaptea în cimitire,
Strigoii stau în veghe lângă cruci,
Singurătăți vor plânge a neiubire,
Un fel de drum se frânge la răscruci.

Suntem prea triști, și nu avem dinarul,
Să cumpărăm o zi din viitor,
De-atâția ani ne pierdem visul, harul,
Încărunțim spunând la toate: dor!

Adio, viață, luptă, inerție,
Se împarte totul, fără de Hristos,
A fost să fie, ce s-a vrut să fie,

Și ce folos, la toate, ce folos...

PREDICA PĂRINTELUI CĂTĂLIN 
 BISERICA „SFÂNTUL IOAN IACOB ROMÂNUL”
SIBIU - 1 NOIEMBRIE 2015