MARGINALII LA CONCERTUL 341 DE LA MOȘNA
Principiile nu au splendoare. Pe Munții Carpați zăpada vine și apoi se topește. Florile de colț sunt culese și apoi altele sunt așteptate să răsară. Doar membrii Cenaclului Lumină Lină simt nevoia să fie aproape la bine și la greu...
Oare de când și-a gândit Teodor, în așa fel propria sa nuntă? Cât oare i-au trebuit, lui și
Adinei, ca să-și convingă inima, părinții, socrii, nașii, nuntașii, că o nuntă fără
colegii săi nu este o nuntă întreagă, frumoasă și completă? Că în viața de toate zilele, deși caracterul este o floare tot mai rară, nu ajunge să ai numai bani sau jertfa de sine, ci mai trebuie să fi și OM... Cum a putut oare acest copil frumos ca la numai câteva luni
de existență în Cenaclul Lumină Lină să fie atât de apropiat de cei cu care a
bătut mai puțini kilometrii pe drumurile patriei, să zicem în raport cu alți prieteni-colegi,
dar să își dorească atât de mult să fie om, să se bucure alături de noi și să
ne invite la nunta sa. așa cum și-ar chema sufletul al rugăciune sau gândul la iubire. Ca să cântăm, să concertăm, să fim aproape de el... Da, de el, pentru că el ne dorea cu ardoare ca să fim alături de el...
Ar fi putut muta nunta la sute de kilometrii ca noi să nu
ajungem. Ar fi putut invoca scuze, că nu putem noi sta la o astfel de nuntă, că poate e prea lumească, că poate e prea canonică, că nu are rost să amestecăm unele lucruri, sau că pur și simplu bugetul unui astfel de ospăț nu include mai multe tacâmuri... Ar fi putut să spună că deși ne iubește, Cenaclul are alt rol în viața
sa, unul profesional și poate cel mult artistic. Ar fi putut să ne spună că aleasa inimii nu-i
împărtășește dorința de a fi alături de colegi ( lucru imposibil de altfel
pentru o fată atât de corectă, bună la suflet și pe deasupra sincer credincioasă), că și așa stă prea mult cu noi pe drumurile dintre concerte, că poate că măcar acum nu este cazul să mai cântăm cântece patriotice, între două dansuri de nuntă, că lumea are acolo alt rol, alt scop și altă destinație prin acest festin. 
Ar fi putut să ne pretindă ca altor nuntași o cinste în bani și
să nu îngenuncheze din adâncul ființei sale atunci când noi i-am dăruit acel set unic de
veșminte preoțești. Ar fi putut să fie ursuz, închis în sine, supărat pe
evenimentele mai puțin vesele din trecut, să ia nunta doar ca o obligație, ca un obstacol peste care ar vrea să treacă cât mai repede, discret și fără prea mult zgomot...
Dar, nu... Teodor ne-a arătat dragoste și respect. Nu s-a
ascuns după false prejudecăți și, ceea ce este cel mai lăudabil, este că a
recunoscut în noi, colegii din Cenaclul Lumină Lină, poate pe adevărații prieteni care cu adevărat au fost în mereu alături de el... Și ne-am dat seama că
omul e OM mai ales când în astfel de momente unice ale vieții știe să rămână OM ȘI ATENT cu cei ce-și împarte zilnic pâinea, sau că o astfel de atitudine ca a lui înseamnă o șansă responsabilă pentru viitorul bisericii și al
neamului. Vorbe mari? Nu, ci aplauze firești pentru un tânăr cumsecade, într-o lume în care nu ne mai
încăpem de egoism, de fățărnicie, de dorință de dreptate. Autoritar și în viața de toate zilele, stăpân pe
sine însuși, cald până la extremă, natural și bun la suflet, Teodor ne-a dat posibilitatea ca la sa să fim
lângă dânsul și să realizăm un excepțional concert. Și nu greșit...
La final, aș reține o vorbă
a Părintelui Iosif Toma, care în duhul blândeții ne-a declarat:
-Părinte Cătălin, nici nu mai știu dacă am fost chemat la
această nuntă, dar vreau să vin. Împreună cu Părintele Petru. La astfel de
oameni, cum sunt cei doi miri, e bine să mergi și să fi mereu alături de ei. De
la o astfel de nuntă nu poți lipsi....
