miercuri, 20 ianuarie 2016

„Liniștea, primul pas spre prosperitate”

Cenaclul Lumină Lină ne invită în această seară la o conferință de actualitate, ce va fi urmată de un spectacol susținut de membrii cenaclului. Atelierul intitulat „Liniștea, primul pas spre prosperitate”, va fi susținut de jurnalistul Dinu Criste. Cea de-a doua parte a întâlnirii este dedicată muzicii, invitat special fiind preotul Doru Gheaja, fost membru al Cenaclului „Flacăra. Părintele Cătălin - „Între câteva drumuri misionare, Cenaclul Lumină Lină se întoarce, joi, la Sibiu, unde la propunerea jurnalistului-preot Dinu Criste, invităm pe concetățenii noștri la o discuție despre modul în care ne putem liniști sufletul și despre adevărata pace interioară. Este un răspuns creștin-ortodox la marile înșelări spirituale care ne vin astăzi prin diferite religii de împrumut.De asemenea, nu va lipsi un concert excepțional cu Cenaclul Lumină Lină, cu participarea excepțională a preotului Doru Gheaja, autorul cântecelor: „Tu Ardeal”, „Așa-i românul” și „Colo-n Munții Țebei. Evenimentul va avea loc astăzi de la ora 18.00, la Biblioteca ASTRA, corp B, etajul 5, iar intrarea este liberă.