Nimic nu e mai frumos decât atunci când suntem cu toții împreună. E primul sentiment uman și ceresc cu care mă pun în legătură cu voi. La această oră aceste cuvinte nu spun mare lucru, dar mâine sau peste ani, ele vor însemna un barometru de iubire, aducându-vă aminte cât de mult v-am purtat dorurile.
Mâine plecăm la Hărman. Fără Părintele Doru, învoit din motive independente de voința sa, dar cu o echipă competitivă și gata de jertfă. Vom fi împreună din nou. Cu AOD-UL sau Microbuzul Oastei Domnului, care ne-a dus mulți ani pe drumurile grele ale
misiunii noastre. A îmbătrânit mașina, am întinerit noi... Mihai, Romică, Nelu Ivan, Sorin Popa, Florin Loloiu, Andreea- iată echipa gata de sacrificiu. Plus colegii din infrastructură și tânărul Gabriel-aspirant la integrare în echipa noastră, pe instrumentul cu clape...
Așa de emoționante sunt serile dinaintea plecării că nici nu știu ce să mai scriu. Rar îmi pierd cuvintele, dar acum parcă nu le găsesc. Sunt sigur că va fi bine... Și existăm. Așa cum suntem noi... Cu Maica Domnului în suflet... Înainte!
