Veniți de luați lumină!

    Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creştinismului. Prin Răstignire şi Înviere omul devine nu doar ceea ce era Adam înainte de cădere, ci devine fiu al lui Dumnezeu după har. Şi este foarte important să înţelegem că nu sub forma unui decret divin - hotărâre de tipul celor judecătoreşti din lumea noastră - care nu ar schimba nimic înăuntrul nostru, ci omul este restaurat ontologic - în adâncul fiinţei sale. 

Firea umană după înviere nu rămâne neschimbată, primind doar iertare, ca şi cum am lua o haină curată peste trupul murdar, ci prin harul botezului, prin întreita scufundare în apă noi murim acestei lumi cu Hristos şi înviem cu Hristos.     

    Botezul este chipul îngropării şi învierii. După înviere, omul este nou, este recreat, refăcut. Pentru că aşa cum Iisus Hristos a fost ridicat pe cruce pentru păcatele noastre, tot aşa S-a ridicat din morţi pentru viaţa tuturor. Iisus a pătimit nu doar ca Fiu al lui Dumnezeu, ci şi ca Fiu al omului. Şi nu doar un Om a pătimit şi înviat, ci întreaga fire umană pe care Iisus Hristos şi-a asumat-o prin întruparea Sa. În cântările Învierii ni se spune cum trebuie să fim: „Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem, fraţilor, şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru înviere şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Aş atrage atenţia aici asupra sintagmei „să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru înviere”, să ne gândim la aceste cuvinte cu mare atenţie, să ne gândim că nu avem voie nici să urâm, nici să nu iertăm.

“ Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit.”

COSMIN RUS

Sâmbăta Mare

    Ultima zi a Săptămânii Patimilor, cunoscută drept Sâmbata Mare, este ziua în care creştinii ortodocşi prăznuiesc îngroparea trupească a Mântuitorului Iisus Hristos şi pogorârea în iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viaţa veşnică. Sâmbăta cea mare este deci ziua tăcerii adânci dinaintea Învierii, în care Hristos sfărâmă moartea în iad şi cheamă la înviere întreaga umanitate. În Sâmbăta Mare, gospodinele fac ultimele pregătiri pentru masa de Paşti. Vopsesc ouăle, în cazul în care nu au făcut acest lucru în Joia Mare, pregătesc cozonacii şi pasca, drobul şi friptura de miel. Deretică prin casă şi pregătesc pentru întreaga familie hainele curate pe care le vor îmbrăca la slujba de Înviere. Seara lumea porneşte în linişte spre biserică, pe drum se vorbeşte în şoaptă, iar la slujba de Înviere toată lumea stă şi ascultă cu mare evlavie. La miezul nopții, preotul cheamă credincioșii să ia lumină, spunând: “veniți sa luați Lumină!”. Aceştia aprind lumânări şi transmit, mai departe, lumina, până când toată lumea are lumânările aprinse în mână. După ce iau lumina, oamenii merg în cimitir la căpătâiul morţilor familiei şi aprind şi acolo lumânări, ca şi cei trecuţi dincolo să ştie că a venit Învierea Domnului. Lor li se dă de pomană şi în ziua de Înviere, dar şi peste o săptămână, când e Paştele Morţilor. La plecarea spre casă, fiecare credincios este bine să ducă în căminul său lumânarea aprinsă la Înviere. Aceasta simbolizează Lumina Învierii Domnului Hristos. Se spune că sâmbătă seara se deschid cerurile, iar sufletele rudelor decedate vin la casa unde au locuit înainte de plecarea în eternitate.
COSMIN RUS

Tradiții românești în Vinerea Mare

    Unii creştini ţin post negru deoarece în aceasta zi a pătimit şi a fost răstignit Iisus Hristos. Ceremonia principală din aceasta zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar şi aşezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Credinţa spune că trebuie să mergem la biserică pentru a participa la slujbă pentru a trece, simbolic, pe sub acesta. În Vinerea Mare, în tradiţia populară sunt interzise mâncărurile la cuptor, iar dimineaţa, chiar înainte de răsăritul soarelui, se zice că e bine să alergăm desculţi prin rouă sau ape curgătoare pentru a fi sănătoşi tot anul. În bisericile din întreaga ţară, încă de aseară au început slujbe dinaintea celei mai mari, cea a Învierii. În joia mare s-au ţinut deniile, adică citirea celor 12 evanghelii. 
    Tot în ziua dinaintea Vinerii Mari, credincioşii şi-au adus aminte şi de cei trecuţi în nefiinţă. Când se întorc de la biserică aprind focul în curte şi se bate toaca. În această perioada, până la Învierea Domnului, credinţa şi obiceiurile românilor se întâlnesc. Credincioşii merg la Biserică pentru a se spovedi şi pentru a primi Sfânta Împărtăşanie. Din bătrâni, sunt respectate cateva tradiții care sunt acceptate și de Biserica Ortodoxa. Ouale nu se vopsesc în Vinerea Mare. Gospodinele sunt sfătuite să vopsească ouale fie în Joia Mare, fie sâmbăta, înaintea Paştelui, în niciun caz în Vinerea Mare. În această zi, nu ar trebui să se facă nimic. De asemenea, este bine ca ouăle să fie vopsite în roșu deoarece această culoare este sângele Mântuitorului. 
    În Vinerea Mare, credincioşii ţin Post Negru pentru iertarea păcătelor şi pentru a avea spor şi sănătate. Un alt obicei din Vinerea Mare este legat de pomenirea celor morţi. În popor se spune că este bine să se aprindă o lumanare la mormânt sau în curtea casei pentru că, în ultima zi de pomenire a morţilor din Postul Mare, cei plecaţi se întorc acasă. În Duminica Paştelui, credincioşii se spală cu apă in care au pus un ou roşu si un bănuţ de argint.

PĂRINTELE CĂTĂLIN: ”NOI NU VOM MURI DEGEABA!”

COSMIN RUS ÎN DIALOG DE VINEREA MARE CU PĂRINTELE CĂTĂLIN

La demisolul Bisericii de pe Dealului stăm de vorbă cu Părintele Cătălin. Un semiîntuneric dă o nuanță de mister discuției șie atâta liniște. Orele trec și prohodul se apropie. Părintele e ca de obicei preocupat de ceva, mereu cu inima în mai multe părți. Facem o înregistrare pentru emisiunea de vineri 6 mai când va fi Izvorul Tămăduirii. Apoi declanșez o întrebare:

-          -Lumea nu L-a cunocut pe Hristos?

-          -Mă tem dragă Cosmin că și astăzi nu-L cunoaștem. Venim deseară la Prohod, da, dar oare nu o facem doar dintr-un pur sentimentalism. Din respectul pentru tradiții etc. Eu, de când sunt preot mă chinui să mă iau la trântă cu inerția lumii. Nu avem chip de îndrăgostiți. Nu așa arată iubitorii de Hristos. Abia, abia ajung la Sfânta Biserică...

-          -Creștinismul e în cădere?

-          -Nu, noi suntem incredibil de ciudați. Păi, dragă creștinule, stai și tu măcar o dată în oglindă, și pune-ți problema cine sunt eu. Ce caut eu aici în toată povestea asta cu Patimile Mântuitorului. -Ce am eu cu Iisus de împărțit.

-          -Iubirea?

-          -Acesta e idealul. Vedeți, atât de mult le spun oamenilor, măi fraților nu e bine cum ne îmbrăcăm, cum dăm banii pe haine, pe telefoane scumpe. Copiii de la mine de la biserică au început să vină în ținută decentă, dar părinții ce fac, strică totul... Le cumpără telefoane scumpe... Buf! E ca o lovitură de trăsnet.  Inconștiință sau mândrie, orgolii, slavă deșartă! Ce să faci tu cu IPHONE  6 ? De ce nu dai jumate din banii aceia la săraci... Iarăși ratăm creștinismul...

-          -Ați început să le spuneți aceasta?

-          -Păi eu trag de ei de nu mai știu cum. Acum le spun să fie eroi, să fie smeriți, vorbesc deschis în biserică, nu mă feresc, așa ca la cenaclu și pac îmi vine câte o ”răsplată”.

-          -La cenaclul de la A.S.T.R.A. ultima dată când v-am ascultat ați fost foarte tranșant față de problemele cu homosexualitatea, masoneria, steagul Europei. Am avut un sentiment de mândrie națională extraordinar de frumos.

-          -Ști de ce?

-          -Nu, părinte!

-          -Pentru că eu vreau să ne depășim lașitatea. Ne ascundem după pretexte. În cenaclu am rămas cu o mână de oameni frumoși, dar noi nu suntem lașii acestui popor. Noi nu vom muri degeaba, într-un pat banal. Hai, să nu crezi că suntem tari. Avem mental, dar numai mental impresia că o să picăm într-o zi. Dar totul e în minte, acolo se naște războiul diavolului cu noi. ”Hai măi ce te tot duci cu cenaclul, mai stai acasă ca oamenii ”botezați”, că o să mori pe drum!” Uite așa ne toacă ăla rău. Ca și pe Hristos pe Cruce.

-         -Cum adică?

-          -Păi nu șțiți că omenește a avut o slăbiciune. ”Părinte, fă să treacă paharul acesta dela Mine!”, așa vorbea omul din El. Dar apoi a revenit: ” Dar nu cum voiesc Eu, ci cum Tu dorești!”... Uite aici e Taina creștinătății. Renașterea din cenușă, o dată. Și doi, împăcarea cu orice soartă. Mori, lasă să mori pe drum, dar nu ca un netrebnic.  Și așa îl învingi pe diavol.

-          -Crucea, azi prohodul, ce va fi?

-          -Voi plânge cu enoriașii mei. Voi cânta prohodul și voi aștepta Învierea. E cea mai teribilă zi din istorie. Vinerea Mare! De aici a fost spânzurat diavolul. Și de aceea creștinismul va birui. Într-o zi o să fim mai puternici. Cu o condiție, să ne rugăm mai mult, că prea se joacă cel rău cu mințile noastre. Haideți la luptă că doar nu suntem lași. Fruntea sus, idealul crucii și a jertfei să ne fie totul. Și să iubim din suflet. Din suflet, auzi?

Dragi prieteni, nu v-am uitat

    Nu sunt absent, dar de multe ori parcă vreau să vorbesc prin tăcere. Colegii mei din cenaclul Lumină Lină sunt un fel de familie, o familie frumoasă alături de care nimic nu pare imposibil de atins. Chiar aseară vorbeam cu Nelu Ivan la telefon și simțeam că are atâta grijă de mine, chiar dacă și el resimțea oboseala ultimului turneu. Dar dragostea pentru mine, și bucuria de a fi mereu împreună au învins. Delicat în vorbe mi-a spus și de loialitatea colegilor din echipa cenaclului, și eu oarecum simțindu-mă vinovat de faptul că i-am pus prea mult pe drumuri le-am spus că mi-e greu să stau fără ei. Dar Nelu Ivan m-a pansat ușor pe dor și mi-a spus că mergem cu drag înainte. Și Cenaclul va merge întotdeauna numai și numai înainte. Pentru ortodoxie, pentru țară, pentru Maica Domnului și pentru voi dragii nostri prieteni. Pentru voi existăm, pentru voi cântăm, vouă vă oferim în dar inimile noastre pline de dor.

Concert Hărman

Concert Hărman

    De fapt suntem un grup puternic. Așa am fost tot timpul. Avem potențial unic de a da viață la sute de oameni, la mii de oameni. Noi uneori nu mai recepționăm acest lucru, pentru că turneele se succed cu repeziciune, dar sunt adevărate bombe care redeșteaptă românismul. Uneori părem obosiți, dar tot Dumnezeu are grijă de noi. Și uităm toată oboseala atunci când ne primiți în mijlocul vostru și ne înconjurați cu toată dragostea voastră. Am mai spus-o și cu alte prilejuri, nu vedeți că de fapt avem o vlagă incredibilă. Acum parcă picăm de oboseală, acum ne ridicăm și ne luptăm cu stelele. Incredibil ce face Hristos cu noi. Luni, marți, după concerte parcă ne vine să fim veterani, de joi începe harul să lucreze. Ne sunăm, ne căutăm unii pe alții, cântăm prin casă, pregătim în minte viitoarele concerte, efectiv eu cred că e ceva ce nu se poate înțelege. Suntem luați pe sus de har. Zburăm, și totuși avem în spate o vârstă,niște rosturi... dar te poți pune cu chemarea divină... Nu!

Concert Hoghilac

Concert Hoghilac

    La Hoghilag a fost bine. La Hărman destul de delicat concertul, nu erau apele noastre, așa cum ne comportăm noi în biserică, iar la Mediaș frumos. Trei zile pline, trei zile grele, trei experiențe de viață pline de învățături. Un turneu pe care aș vrea să-l am mai mult în arhiva amintirilor umane. Dar nu poate fi totul superb, excelent și nemaipomenit... Până una alta Cenaclul există și mai mult decât atât, există o echipă adevărată. Peste ani vă veți da seama că nu am exagerat cu nimic...

Concert Mediaș

Concert Mediaș

CUM O SLUJEȘTE DIAVOLUL RUJULUI PE FEMEIA MONDENĂ (II)

RUJUL ȘI EXCITAȚIA CENTRILOR NERVOȘI   
   Rujul, o altă înșelare diavolească este semn de trufie și un afront adus postului. Femeile care se rujează, în naivitatea lor, se socotesc mai frumoase și mai luminoase, dar acest lucru nu este posibil decât în mintea unui bărbat bolnav, sau a unei lumi care slujește păcatului. un creștin adevărat disprețuiește rujul și femeia rujată, socotind-o victimă a lucrării dracilor. Diavolii intră în creierul femeii și îi șoptesc să se rujeze, pentru a fi identificate de oameni că sunt frumoase. Ajuns în creier, după ce străbate cutia craniană, diavolul se face una cu creierul și începe să vorbească ”în taină” femeii: ”Rujează-te! Fi frumoasă ca alte femei!” În acel moment femeia simte o ușoară stare de excitație nervoasă, la fel cum o simte și în momentul în care se fardează. Ceva nu e în regulă în corpul ei, dar ea săraca nu știe de unde îi vine această stare. O consideră simplă emoție și atâta tot.
  
 La fel și bărbatul care privește spre femeia rujată. El nu mai este sedus de naturalețe, pentru că diavolul care intrase în femeie  intră acum și în el. Mai întâi în creier, apoi în mădularele sale. În momentul acela și el resimte o stare ușoară de emoționalitate, pe care o consideră firească, când de fapt în trupul său tocmai a pătruns diavolul. Starea  aceasta de emoție se face tot mai puternică pe măsură ce mintea gândește că această admirație ar ține de latura estetică a vieții. Adică, omul chiar e în stare să jure în acel moment că se află în fața unei făpturi înfrumusețate, când de fapt și el, dar și femeia, nu sunt nimic altceva decât victimele înșelăciunii celui necurat. De aici, încep păcatele și toate celelalte consecințe care decug din practicarea lor.

PĂRINTELE ARGATU: RUJUL PÂNGĂREȘTE ICOANELE!

 IATĂ CE NE SPUNE MARELE DUHOVNIC ILARION ARGATU:
Nu pot lua Sfânta  Împărtăşanie  femeile  cu  ruj  pe buze. Rujul fiind fabricat din grăsimi animale, rămâne pe linguriţa de împărtăşanie, se introduce în Sfântul Potir şi se amestecă cu Sfânta Împărtăşanie, fiind această o greşeală de moarte, făcându-te vinovat de Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos şi se scârbeşte de el Duhul Sfânt din Sfânta Împărtăşanie. Ţinuta aceasta îl jigneşte pe Dumnezeu care te-a creat şi ţi-a dat frumuseţe fizică, de care tu te faci nemulţumită. Pângărirea pe care o fac femeile fardate şi cu ruj pe buze se extinde batjocorind toată Biserica, lăsând rujul de pe buze pe icoane, pe Sfânta Evanghelie, pe Sfânta Cruce, pe care le sărută. De geaba săruţi şi te închini la Sfintele Icoane cu rujul pe buze, pentru că nu laşi pe ele „căldura buzelor tale, iubindu-L pe Dumnezeu” ci laşi grăsimea de pe buze, murdărind icoana. Femeia care se rujează pe buze, nu poate posti curat, pentru că de fiecare dată când mănâncă sau bea ceva, odată cu mâncarea de post ia şi rujul, acesta fiind din grăsimi animale cu el pângăreşte postul pe care-l face, se înfruptă. Faptul că se rujează în post nu este semn de smerenie, ci de trufie, deci nu face un post smerit.

DRACII CEREAU CA FEMEIA SĂ SE MACHEZE, DAR FEMEILE DIN ANTICHITATE SE RUJEAU ȘI SE FARDAU PENTRU CĂ NU-L CUNOȘTEAU PE ADEVĂRATUL DUMNEZEU!

Chipul care trebuie urmat d eo femeie creștină este cel al Maicii Domnului. Dar din păcate, dracii fac astăzi mult mai îndrăgit modelul chipului femeii ce se închina acum câteva mii de ani la idoli. Sulemenirile au fost răspândite în lume mai ales de egipteni, pentru că în țara lor zeii, adică dracii, vorbeau și cereau că femeia să se macheze...
  Dorinta celor mai multe femei si fete din ziua de astazi de a placea si de a incanta prin alte mijloace decat cele firesti au criticat-o toti Sfintii Parinti. Si nu numai ei, ci chiar si inteleptii greci si latini din antichitate. Acestia, desi erau pagani si nu-L cunosteau pe Dumnezeu, aveau totusi sadite in sufletele lor constiinta morala – pe care o avem cu totii, insa prea multi dintre noi am inabusit-o, i-am sugrumat glasul, facandu-l sa se auda tot mai slab, pana cand am ajuns sa nu mai auzim deloc acest glas al constiintei…
Astfel, de exemplu marele filosof latin Seneca o lauda pe o anume Helvia ca nu a ravnit „imbracamintea confectionata doar pentru a arata goliciunea” – iata cat de modern in gandire poate fi acest invatat care a trait acum 2000 de ani!

UNDE SCRIE ÎN BIBLIE?

Mai sunt și oameni care sincer își pun problema mântuirii, dar pe undeva ar vrea să rămână și lumești. Și atunci, bieții de ei, se reped pe preot și îl întreabă: ”Bine, bine, dar unde scrie în Biblie despre ținuta femeii, despre cum trebuie să umblăm, despr efust eși pantaloni?” Desigur că în Biblie se atrage atenția asupra acestor aspecte păcătoase din ținuta de astăzi a femeii, deși dacă stăm să ne gândim în urmă cu două mii de ani, când s-au scris cărțile Noului Testament cine oare putea îndrăzni a crede că vor veni timpuri când nu vei mai putea scoate femeia din pantaloni și când bărbații se vor epila și machia... dar diavolul și-a făcut treaba și a întors mințile oamenilor, adică a adus nebunie pe suflete, astfel că nebunia pare astăzi normalitate...
De asemenea, Sfanta Scriptura condamna acest pacat in pasaje care pe alocuri sunt adevarate invective, folosind „fraze tari” si expresii adeseori socante. Un astfel de fragment, devenit clasic, putem intalni in cartea profetului Isaia, in portretul pe care acesta il face „fiicelor Sionului” care, „pentru ca sunt mandre si umbla tantose si cu priviri galese si cu pasi alintati si zanganind lantujele de la picioarele lor“, Domnul le va pedepsi dezvelindu-le goliciunea, dandu-le „in loc de miresme, putreziciune, in loc de cosite impletite, chelie…” Desi pasajul se refera mai ales la lux si impodobiri, observam ca pedeapsa acestor femei de a fi dezgolite in fata tuturor este in zilele noastre un lucru pe care ele insele il cauta, din care isi fac un motiv de trufie in loc de plangere, de slava desarta in loc de rusine…

FEMEIA CARE UMBLĂ INDECENT ESTE UCIGAȘĂ!

Sfantul Ioan Gura de Aur scria de ase­menea despre femeile si fetele ce se impodobeau sau umblau prin oras imbracate indecent. Parintele afirma ca acestea sunt cu mult mai pacatoase decat femeile desfranate, deoarece acestea din urma isi practica meseria lor imorala in case si in locuri ascunse, in vreme ce acele femei care umbla imbracate indecent isi arata imoralitatea in public. Sfantul Ioan le aseamana cu ucigasii, care omoara barbatii atat trupeste, cat si sufleteste.

CE I-A SPUS SFÂNTUL AMBROZIE UNEI FEMEI MONDENE
   O astfel de femeie a vazut odata sfantul Ambrozie venind fara rusine la sfanta Biserica, fara sa-i pese catusi de putin de raul pe care il producea celor care, chiar si fara voie, o vedeau.

„Privindu-ti hainele – i se adreseaza sfantul Ambrozie – si felul in care arati, oricine ar crede ca te grabesti la joc ori la teatru. […] Pleaca si plange-ti pacatele si desfraul tau, nu mai veni aici sa-ti bati joc de Dumnezeu, de sfanta Biserica, si prin nerusinatul tau suflet sa duci in pieire si in iad si alte suflete nevinovate…” (Calea sufletelor in vesnicie, Editura Lumina din Lumina, 1992, vol. II, p. 573).
Sper sa nu se inteleaga din acestea ca sfantul Ambrozie ar fi dat-o afara din biserica, refuzandu-i o posibila pocainta. Nicidecum! Dimpotriva, sfantul Ambrozie tocmai aceasta i-a spus: sa plece sa isi planga pacatele, pentru a reveni in Biserica cu un alt chip, atat interior cat si exterior, cu alte ganduri si dorinte…

VA URMA

CUM S-A ÎMPRIETENIT FEMEIA CU DIAVOLUL (I)

Suntem oare cu toții sinceri atunci când spunem că îl iubim pe Hristos? Și oare, ce este mai de preț lucru acela pe care îl spunem că îl săvârșim sau chiar ceea ce facem? Căci minciuna a pătruns astăzi până în măduva femeii, care într-un fel se comportă în fața lui Hristos și în alt fel în fața lumii. Femeia se plămădește în minciuna mândriei și se schimbă la față precum cameleonul, și tot dânsa este aceea care acuză lumea de infamie și discriminare. Evident că nu generalizăm, dar puține femei mai sunt astăzi cu adevărat evlavioase. Măștile au devenit lucru de actualitatea și sunt socotite chiar virtute. 

Antichitatea a inventat vopsele de față, sau un fel ciudat de a-i spune lui Dumnezeu: ”Tu, n-ai știut cum să-l faci pe om!” Iată noi punem negreală peste ochi, gene și sprâncene și-ți colorăm creația cu otrăvuri. Iar această otrăvire o numim frumusețe, căci Tu, nu ai știut că pui negrul pe fața oamenilor!” 

Dracii au fost primii care au inventat vopselele de față, apoi au spus oamenilor că așa este estetic, că numai așa ne punem în evidență trupul. De atunci trupul se află în prim plan și nicidecum sufletul. Și așa de mult ne-am obișnuit cu păcatul, că socotim virtutea drept slăbiciune și lipsă de frumusețe. Femeia atunci când stă în fața oglinzii, și din ce în ce mai mult și bărbatul, nu se mai vede decât pe sine și imaginea pe care și-o propune lumii. Pe polița din toaleta femeii este plină de lucruri trecătoare, bani aruncați pentru a plăcea lumii și nu lu Dumnezeu. Se cheltuie averi pe farduri, creme și sunt mii de saloane estetice în fiecare oraș. În acest timp, săracii stau la porțile caselor, dorm pe bănci în jurul blocurilor și uneori chiar în canale. Iar de toți aceștia noi vom da cu toții socoteală mare în ziua judecății. Milioanele investite în estetică vor fi milioanele de batjocuri ale dracilor în ghena focului veșnic. 

Vă întrebați de ce vor fi satisfăcuți dracii la vederea sulemenirii și a purtării femeii în straie de bărbat? Vă răspund simplu: pentru că voi ați nesocotit creația lui Dumnezeu. Una a spus Dumnezeu, altceva a făcut omul! Într-un fel a dat culoare buzelor  și ochilor Dumnezeu, în alt fel a făcut omul. Omul a retușat cu mândrie opera dumnezeiască. iar diavolul a fost pe deplin satisfăcut... 

DE CE ATRAG FEMEILE MACHIATE CURVIA ATENȚIEI BĂRBATULUI?

Sfinții Părinți spun că în ruj și în vopselele de ochi este un drac al deochiului. Evident că vopseaua este stridentă și ca orice vopsea care schimbă natura lucrurilor crează la început o atenție oarecare. imediat cum ochiul s-a uitat spre vopseaua din jurul ochilor, dracul vopselei sare pe bărbat și îi instigă mădularele. dedate păcatului. Diavolul intră în minte, apoi în epidermă, în sânge și dezlănțuie scurgerea umorilor din trup. 
Dar, paradoxul abia acum începe. În loc ca femeile creștine trăitoare să înceapă o luptă hotărâtă contra acestei sminteli, să fie primele beligerante contra a ceea ce le strică viața și rânduielile fericirii, ele, cad la rândul lor în fața diavolului și își doresc să fie asemenea femeilor îndrăcite de farduri. Ele nu văd că fondul problemei e demonizarea, ci cred că bărbatul s-a uitat la frumusețe văzând spoiala de pe ochii femeilor purtătoare de curvie. Așa că își doresc să fie ca ele și să devină ”atrăgătoare”, de fapt declanșatoare de curvie. 

Femeile, nu toate, doar cele stăpânite de mândrie, fiind invidioase între ele, văzând așa zisul ”succes” adică ”sminteala dătătoare de draci” de la femeile rujate și spoite,  culmea că vor să facă tot la fel. Atunci ele trec peste Evanghelie, peste Hristos,peste chipul Maicii Domnului peste porunci, la fel cum Eva a trecut cu mare îndrăzneală peste porunca lui Dumnezeu, îndemnându-și bărbatul la călcare postului. Sunt pline de cerbicie și nu mai au limpezime în gândire. Durerea că nu sunt ”atractive”, vă rog să rețineți ghilimelele, le fac să se facă surori cu dracii. Este atât de mare invidia dintre femeile care atrag cu dracii pe bărbați și cele care vor să facă la fel, că nesăbuința este socotită cale și adevăr. Atunci femeia nu mai ține nicio rânduială, se schimbă la față și face loc dracilor. Dracii se urcă pe părul lor și le sărută fața spoită. Un sfânt din pustie a văzut cum dracii se rujau și ei la rândul lor, evident și cum miroseau cu mare satisfacție fardurile de pe masa unei prostituate. 

ȘI ACUM, DESPRE ȚINUTA FEMEII ÎN BISERICĂ

Dupa ce i-a invatat pe barbati cum sa se roage,Sfantul Apostol Pavel s-a adresat femeilor zicand:

 ,,Asemenea si femeile, in imbracaminte cuviincioasa, facandu-si lor podoaba din sfiala si din cumintenie, nu din par impletit si din aur, sau din margaritare, sau din vesminte de mult pret; ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei tematoare de Dumnezeu". 

Referindu-se la acest pasaj Sfantul loan Gura de Aur spune: 

"Hainele sa fie bine potrivite pe trup din toate partile, cu randuiala si nu cu mesterugiri spre a atrage curiozitatea. Aceea este podoaba adevarata, pe cand aceasta este o podoaba falsa. Ce spui? Te apropii sa te rogi lui Dumnezeu, si te infasori cu aurarii si cu impletituri si carlionti in par? Nu cumva ai venit poate sa joci? Nu cumva poate sa iei parte la vreo nunta? Nu cumva sa iei parte la vreo parada? Acolo-si au locul aurariile, impletiturile si carliontii, acolo luxul, iar aici nu este nevoie de nimic din acestea".

FEMEIA RIDICOLĂ

 Sfantul Ioan arata ca o femeie astfel imbracata si impodobita este ridicola, venind in biserica si rugandu-se pentru iertare de pacate. EI intreba: 

"Ai venit ca sa te rogi lui Dumnezeu pentru pacate, sa-L rogi pentru acelea cu care L-ai maniat, sa-I ceri iertare, sa-L faci cu indurare pentru tine. Si atunci de ce te impopotonezi? Momitariile acestea nu sunt ale unei femei ce se roaga. Cum vei putea ofta, cum vei putea plange, cum vei putea sa te rogi cu staruinta fiind impopotonata cu astfel de momitarii? De vei plange, lacrimile tale vor provoca rasul celor ce il vad, fiindca cea care lacrimeaza nu trebuie sa fie impopotonata in aurarii. Este o adevarata scena teatrala si ipocrizie, ca din acelasi cuget de unde ambitia ta a zamislit acel lux de pe tine, sa versi lacrimi. Arunca la o parte acea ipocrizie, fiindca Dumnezeu nu poate fi amagit! Asemenea papusarii sunt ale mimicilor, si ale celor din orchestra, ale celor de pe scena teatrului; unei femei cu randuiala insa, nu se potrivesc."

RUGĂCIUNEA ACASĂ ȘI ÎN BISERICĂ, NUMAI CU CAPUL ACOPERIT!

Sfantul Apostol Pavel porunceste femeilor sa se roage cu capul acoperit, asa dupa cum s-a aratat mai inainte. El spune:

 "Orice femeie care se roaga sau prooroceste, cu capul neacoperit, isi necinsteste capul; caci tot una este ca si cum ar fi rasa. Caci daca o femeie nu-si pune val pe cap, atunci sa se si tunda. Iar daca este lucru de rusine pentru femeie ca sa se tunda ori sa se rada, sa-si puna val". Cu alte cuvinte: "Acoperamantul capului si parul lung este una si aceeasi, precum cea rasa pe cap este una cu cea care are capul descoperit si dezvelit".

VA URMA