INFO CENACLUL LUMINĂ LINĂ

Toți cei interesați de organizarea concertelor noastre sunt rugați să ne contacteze la numărul de telefon 0748219300 Deasemenea, vă rugăm să popularizați cât mai des pe paginile dumneavoastră de socializare informațiile despre concertele noastre și articole din acest blog. Vă mulțumim!

sâmbătă, 27 august 2016

POPAS ÎN LOCALUL SALVEI DEȘARTE SAU PRIVELIȘTE ÎN OGLINDA ROMÂNEASCĂ

Imagini pentru cina cea de taina
(FRAGMENT BUN DE CITIT SÂMBĂTĂ SEARA)
Dacă în România, ceva îți produce repulsie cu adevărat, apoi acest lucru este desigur comportamentul unor semeni, ospătari sau clienți ai restaurantelor noastre. Și nu contează că sunt moderne, tradiționale sau specifice unora anumite culturi culinare. Peste tot însă, mai ales în ultima vreme, se resimte aerul de mitocănie. Și dacă ”ospătarul” este ” un nesimțit” că nu-ți acordă pretinsul ”respect”,încă de la intrarea până la ieșirea din local, apoi grosolănia vizitatorilor este cu adevărat mult mai mare. Și iată de ce:
Imagini pentru clienții și ospătarii
Românul vrea să fie respectat. Slava sa deșartă îi oferă adeseori fumuri de ”demnitar” oriunde s-ar afla pe pământul patriei, lucru ce trebuie să recunosc că nu prea petrece atunci când e află într- țară civilizată. Ceva de genul ”tu ști cine sunt eu, băi” pare să-l însoțească pe clientul român încă de la intrarea în restaurant. Și de aici începe circul, de la fața de masă pe care veșnic o consideră ”nespălată”, la nemulțumirea cu care așteaptă bătând ritmat  și foarte nervos, cu degetul pe telefonul IPHONE , așteptând pe ”smecherul ăla de ospătar care ”se face că nu ne vede” și așa mai departe...

În sfârșit dacă ospătarul ”în cele din urmă” sosește, și ți se adresează poate  mai mult sau mai puțin politicos, românul nu suportă nici fața acestuia, dar oftând își începe ”lecția de demnitate” și bineînțeles tutuiala: ”Ce ai să ne dai?” După care, evident că primind meniul, încep să încrunte din sprâncene,studiindu-l pe îndelete, cu ochelarii pe nas, mai ceva ca studenții de la Oxford care citesc în original ENCICLOPEDIA BRITANICĂ A MARILOR INVENȚII MONDIALE...
Imagini pentru meniul zilei
Românul însă este expert în toate. Inclusiv în ”meniuri de restaurante”, pe care le știe pe de rost, și pe care le consideră ”sărăntoace” și ”lipsite de cultură culinară” Românu are ”pretenții” și este ”educat”. Ceva de genul: ” Măi eu sunt o doamnă!” sau ”Măi eu am fost toată viața un domn și vreau să fiu respectat!”... Apoi începe partea a doua a comediei: ” Auzi (tutuiala continuă, evident unul e barosan, iar celălalt slugă) de asta ai!” Ospătarul privește atent în meniu, se apleacă puțin în lateral, încearcă să vadă ceea ce indică cu atâta forță degetul clientului și apoi se înroșește răspunzând că nu. De acum indignarea ”barosanului” sau a ”mitocanei client” atinge cote agravante. Dialogul, pardon monologul continuă. Cu aer superior, satisfăcut că a mai găsit o ”eroare în sistemul capitalist” clientul adaugă: ”Știam eu... Da, de ce mai scrieți, măi, dacă tot nu aveți. Am zis că vin aici ultima dată și mi-am încălcat promisiunea. Dă-mi de asta sau nici de asta nu ai?” Ospătarul pare acum de-a dreptul încurcat: ”Mă duc să văd la bucătărie”...

Imagini pentru ceartă la terasăÎn fine, în cele din urmă plin de nervi, cu paharul de băutură fină în mână, clientul român face filozofie asupra vieții, asupra sistemului viciat, asupra politicienilor care încurajează astfel de hoții la drumul mare, asupra occidentului, acolo unde ”eu am fost de multe ori, am mâncat la mari restaurante, și am fost respectat de ospătari, care imediat de cum mau văzut au venit la masă și m-au tratat ca pe un lord”... Dar acum, obligat de ”capriciile istoriei” să-și ducă veacul ”prin această țară de doi bani”, mai trebuie să suporte și vecinătatea mesenilor, cu care ești ”obligat” să împarți localul: ”niște mitocani, nu auzi cât de tare vorbesc, cum râd și beau prostii”. Pentru că, românul, bietul de el, a uitat de unde a venit, de satul său natal, de bunul simț al țăranului de altădată și mai ales de cum arăta el mai înainte de ”revoluțiunea din 89”. Dar, între timp, nu-i așa ne-am emancipat. Am devenit ”șmecheri” și ”capitaliști”. Suntem și noi ”cineva”... Am fost pe ”afară” și am văzut cum se mănâncă spaghetele cu lingurița și furculița în aceeași mână. Și ne-am umplut de slavă deșartă, devenind histrionici, vroind să atragem atenția cine suntem noi, ce ”educațiune” specială avem, ce ”doamne” și ce ”domni” am ajuns...

Imagini pentru ospatarulDialogul nu se oprește aici: ”Auzi, i-a adu-mi și chestie de asta, un dulce și mai pune și ceva de ”asta”, dar vezi să fie bine rumenită și salata să fie proaspătă”  Și salata ți este adusă imediat, dar de aici începe iarăși un alt ”război psihologic”. Glasul mitocanului se face de dat asta și mai sonor. De acum trebuie să știe toți vecinii de la mesele apropiate că tu ești un om care trebuie să fi ”bine servit” și treci printr-o cumpănă. Și începe un alt tir de verbe românești, evident dublate de un fond de și mai pronunțată tutuială autohtonă: ” Asta e salată, eu nu am cerut așa ceva. Și carnea nu e proaspătă. Să-i spui șefului tău, ca să nu  îi zic eu, că este cea mai proastă friptură pe care am mâncat-o. Tu ai mânca așa ceva acasă?” De acum trebuie să fi foarte atent la fața clientului. Dacă e femeie, soțul începe să o tempereze: ” Hai, draga mea nu te mai enerva, lasă acum cearta ne mai văd și alții. Mâncăm și plecăm!” Dar femeia parcă de abia așteaptă această lipsă de ”compasiune” din partea soțului. De acum ea devine pronunțat iritată și frământată de lipsa de demnitate a tovarășului de viață, despre care constată,că, ”ești prea pămpălău, dar lasă că eu nu mă las așa ușor. De data asta soțul sau partenerul devine victimă:  ”Și chiar, să ști nu mă așteptam ca tu să-mi spui una ca asta. Adică, ce-ai vrut să dovedești, că eu sunt o mahalagioaică. Că nu știu să mă comport în lume. Nu vezi cum sunt de desconsiderată și tu pui capac la toate. Pentru alții ai face orice ca să le cânți în strună.Mai bine te-ai duce și ai rezolva cu patronul altfel lucrurile.”  Teatrul este de acum total.În ochii femeii, care continuă să vorbească apăsat și tare, se văd amestecate valuri de dispreț și de durere față de soțul său, care nu vrea să înțeleagă depresia și ”dezonorare” prin care trece. Friptura și salata servite în felul acesta i-au anulat toată munca și ”respectul” ei de o viață. Iar soțul, care se gândește doar la ”imaginea” sa publică, la lucruri de ”doi bani”, nu e în stare tocmai în acest moment esențial la crizei familiare ca să facă ceva, ba mai mult îi mai atrage și atenția că greșește. Și astfel urmează ultima parte a ”seratei”, aceea în care femeia decide că lăsăm toate baltă, plătim și plecăm să eeglăm lucrurile ”acasă” sau prin ”tribunale”, dar: ”să nu te prind că-i lași ospătarului ceva. E cea mai mare nesimțire văzută vreodată!”
Imagini pentru la terasă pe centru sibiuÎN CONCLUZIE:
Mitocănia românească mi-a schimbat dorința de a mai sta la masă cu conaționalii. Mai ales cu cei din marile orașe. Acolo unde ”emancipații”, au deja pofte prea costisitoare și nasul prea fin. Românul și-a uitat rădăcinile și bunul simț, iar despre creștinismul care te îndeamnă la cumpătare, la bun simț, la smerenie chiar și atunci când ești înșelat, ei bine nici vorbă de așa ceva. Așa zisa ”demnitate”  de client este de fapt o înșelare diavolească, care merge mână în mână cu viclenia patronilor de localuri și a unor ospătari. Dar, dacă te-ai băgat în gura diavolului, mergând la cheltuieli de restaurant, în loc să te fi mulțumit cu o masă mai simplă pe oriunde altundeva, atunci ce mai aștepți. Căci vrăjmașul te înșală prin mândrie încă din momentul în care dorești să ”ieși în oraș”, până în ceasul în care începi să te autoevaluezi și să consideri că ești ”nedreptățit”, ”înșelat” și ”mințit”. De aici certuri, dureri, despărțire...
Am văzut multe cupluri pe care mândria i-a despărțit chiar dintr-o frumoase poveste de dragoste. Au plecat în oraș ”cu prietenii” la ”un suc” și au ajuns să se despartă în mod ciudat. Mai ales că în orice local stau duhuri diavolești, lăsate de clienți cu patimi și blesteme venite de la consumul de alcool, de tutun și de la cheltuiala unor bani mulți care s-ar cuveni să ajungă în altă parte. Iar sistemul este următorul. Intri cu soția în local, și după un timp unuia dintre parteneri, pe mintea căruia sar câțiva diavoli, începe să i se pară ca ”celălalt” nu îi mai dă atenție sau chiar flirtrează spre alte mese. Atunci dracii îți demonstrează cum pot conduce gândurile umane, cât de puternic pot fi, căci deodată îți vin instant idei că ”aproapele” tău este de fapt un ticălos, un curvar, un smecher sau chiar un diavol.
Imagini pentru ceartă la restaurantDracii mai fac ceva în timpul când oamenii iasă la un local sau într-un anturaj ”lumesc”. Ei bine, dacă unul din parteneri își contrazice ”jumătatea”, fie și numai cu un argument neimportant, ideea că ”a făcut-o” public înseamnă sămânță de scandal. Dracii stimulează pe centri nervoși ai corpului uman capacitatea de reacție, profită de vanitățile noastre și încep să vorbească prin ”noi”. Așa încep ceea ce numim noi ”faze penibile”, pe care le facem fără a mai ține cont de tot ceea ce pretindeam că suntem adică niște ”oameni educați”. În acel moment, sub jocul pervers al satanei, se duce pe apa sâmbetei tot creștinismul, toată ”civilizațiunea” și ne dăm arama pe față. Vorba maramureșeanului ”cine suntem și ce vrem”...

Mândria este stăpâna multor localuri și a marii majorități ai ceelr care le calcă pragul din dorință de ”relaxare” sau ”comuniune cu prietenii”. În fapt, totul este un spectacol tragic al condiției umane cuprinsă de duhurile slavei deșarte. Vrem să pozăm și să fim adulați. Vrem statui de recunoaștere a propriei ”valori” în gândurile altora. Epatăm până la penibil, din dorința de a fi considerați ”cineva”, adică oameni cu ”gusturi” și ”pretenții aristocrate”. Dar de fapt suntem niște înșelați. Trăim în minciună și ne bazăm pe o slavă lumească trecătoare. Iar diavolul ne conduce pe pășunile sale cu mare pricepere, căci în urma lui paștem noi ”credincioșii” fără putință de mântuire...

PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN
din cartea despre slava deșartă, care se scrie acum...