La Seliștat am încercat să par liniștit, deși totul era tulburător de frumos în jurul meu. Și vă rog frumos să nu mă întrebați ce înseamnă pentru un preot ”a fi tulburat de frumos”. V-aș putea răspunde că doar de câteva ori în viață m-a năucit frumosul acestei lumi, în mod paradoxal, adică dăruindu-mi și liniște și neliniște. Iar satul acesta unic, loc de veșnicie blândă mi- spus povestea propriei sale suferinți. Căci iată-mă numărând casele pustii și vorba părintelui Doru Gheaja, în acest loc altădată vedeai spre seară fumurile cum ieșeau din hornul caselor ca într-o poveste de splendoare.Mi-e puțin greu să mă rup de liniștea de ieri și mi-e puțin rușine că nu mi-am ținut promisiunea publică de a posta pe internet ”până la opt seara” o fotografie cu fii divini ai satului românesc. Da, ei veniseră înapoi la vatro. Vreo 200 și au trăit o mare sărbătoare.
- De unde sunteți? - i-am întrebat. Și mi-au răspuns mirați:
- Păi, nu ne mai știți Părinte Cătălin? Din Sibiu, din Ileni, din Făgăraș, din Brașov... Cu toții am fost la concertele cenaclului dumneavoastră și venind pe drum ne rugam lui Dumnezeu să fie și cenaclul aici...
Cenaclul a fost, deși într-o formulă mai scurtă cu Părintele Doru Gheaja, cu Romică, cu Ștefan și cu Ghiță Grozea - faimosul taragotist ce cântă cu Nicolae Furdui Iancu... Și a iești un recital unic și încântător de frumos. Eu unul eram obosit. plecasem de dimineață din Sibiu, nu mă odihnisem foarte bine noaptea, dar am simțit la un moment dat că sunt transfigurat de ceva divin. Deși, am cântat într-o sală unde se serveau și bucate... Deși, lumea mai ieșea pe afară în căutarea duhurilor stricătoare de mântuire, deși un păhărel de vin se amesteca cu lacrima pricesnelor noastre. Și mi-a fost deodată așa de mare milă de români... Nefericiți, au sentimentul frustrării europene, și poate că tocmai de aceea se fac prieteni cu duhul patimii, crezând că așa sunt ”emancipați”... O boală prin care mulți au trecut și alții mai trec... Mi-a fost milă să văd mai ales femei ieșind cu poșeta în mână din sală, spre a merge la fumat, într-un autentic sens boschetăresc. Și să le văd masculinizate, de ideea că astfel își așează mai bine ”nervii” pe șeaua iluziilor de viață... Mi-a fost milă să văd pe acești extraordinari oameni că s-au mutat din acest sat de splendori, că vorba aceea ”ce mai era de făcut în el”, sau să înțeleg că niciun preot nu mai prea stă mai mult de ”cinci ani” într-o astfel de parohie... Că totul e în schimbare, că lumea vrea o altă lume și totul se întâmplă în timp real...Am cântat la Seliștat cuprins de nostalgia propriei mele copilării. Și m-am gândit că într-un astfel de sat nu mi-ar pare rău să mă ”pierd”de lume, cu vreo câțiva ani înainte de moarte. Că nu mi-ar lipsi nici pâinea ”de la oraș” și nici produsele de BILLA cu care ne astâmpărăm zi de zi foamea de viață. În fapt omul nu are nevoie decât de liniște și de iubire. De liniștea unui astfel de sat și de iubirea lui Dumnezeu... Ceea ce vine peste este numai și numai dar...
Și ca o mică concluzie, dacă într-o zi doriți să mă alungați din lumina voastră trimiteți-mă la Seliștat în exil, iar dacă altădată nu o să mă mai găsiți să mă căutați acolo... Undeva pe deal, lângă lemnul cald al unei blânde troițe...
PĂRINTELE CĂTĂLIN
