miercuri, 7 septembrie 2016

CEI CE NU SE VĂD.... DAR CÂTĂ IUBIRE!

Imagini pentru PARINTELE TIFREA
PĂRINTELE ȚIFREA
Imagini pentru PARINTELE PĂDURARU
PĂRINTELE PĂDURARU
   Poate vă este greu să vă imaginați câte lucruri sfinte stau în spatele organizării unui concert. În orice caz, am sentimentul că suntem foarte iubiți, noi membrii cenaclului Lumină Lină, organism spiritual care se bucură de respect, de popularitate și de mare iubire. Vreau neapărat ca să știți că acest itinerariu în Moldova a fost facilitat de implicarea organizatorică a câtorva preoți minunați: Părintele Bogdan Țifrea, Părintele Păcuraru, părintele Apostol, domnul Chivulescu și mai ales prietenul absolut Ciprian Olinici. Zeci de telefoane cu temă organizatorică au premers drumului nostru. Închipuiți-vă aceste convorbiri, amănunte care par la prima vedere simple, dar foarte importante ca totul să iasă  bine, frământările celui ce vă scrie, ajutorul celor menționați mai sus, ei bine un concert simfonic de iubire și competență organizatorică....
   De fapt așa se desfășoară toate călătoriile noastre. Și de aceea ori unde mergem în urma noastră rămân speranțe, zâmbete, lacrimi de recunoștință și multă credință. Deci, mulțumire acestor oameni minunați... Moldovenii....

DRUM SPRE MOLDOVA

Toamna curge din sânge către cer și înapoi,
Aș porni și spre nord, sau spre sud, încotrova,
Dar precum o albină se întoarce spre roi,
De frumos vreau să plec către rai, spre Moldova.

Și de Sântă Mărie, fie ”Mică”, nu știu,
Parcă îngerii vin să mă întoarcă în fire,
Tot așa îmi doresc doar o floare să fiu,
Să-înfloresc în Moldova, ca un vis în iubire.

Frunze cad, frunze ard, ce miros de vecie,
Cerbii albi se întorc în a milei veșmânt,
Ce a fost doar a fost, ce va fi o să fie,
Dar tânjesc spre Moldova și ca un dor spre decânt.

Ardelean de neam blând, mă prefac în țărână,
Vreau să fiu doar pământ românesc, lut de cer,
Sau un simplu oier ce se roagă la stână,
Să pornesc spre Moldova ca un sfânt spre mister.

Și de acum, zic așa: Doamne ajută, spre bine!
Tu Moldovă primește-mi pasul meu frământat,
Și așa mi-aș dori, după dorul de tine,
Să mă întorc în Ardeal, mai milos, mai curat.