Dragii mei...
Știu că așteptați o cronică a evenimentelor din Basarabia... Cum a fost, cum ne-am simțit, cum am trăit întâlnirea cu românii de acolo și mai ales ce a rămas în urma noastră... Timp de câteva zile o să încerc un JURNAL... Nu este ușor de scris, de developat retroactiv, mai ales că îmi simt atât de neputincioase gândurile și cuvintele... Dar am să încerc să nu ascund adevărul acestor zile minunate... Și vă rog să aveți răbdarea ca zi de zi să citiți acest jurnal... Veți simți exact ceea ce și noi am trăit acolo. Adică totul... Iubire, pace, durere, neliniște, liniște și o mare speranță de a fi cu toții odată și odată una... Noi românii... Deci:
Drum spre Basarabia... Mașinile se țin lanț una după
alta..1,2,3,4,5,6 mașini și un cenaclul unic.... Trecem prin Mediaș,
Sighișoara, cotim spre Mureș, apoi Reghin... Moldova... Popas la Petru Vodă. Îi
zăresc deja în curtea mănăstirii pe Nelu Ivan, pe doamna Mirela, pe Bebe,
Claudia. Intrăm în Biserică și ne închinăm la moaștele mucenicilor de la Aiud. Peste
tot se simte duhul părintelui Iustin și amintirile mele cu dânsul îmi năpădesc
sufletul. Mi-aduc aminte de noaptea aceea de mai când am făcut împreună Sfântul
Maslu. Și liturghia, stăteam jos pe covor, unul lângă altul și citeam sute de pomelnice.
Și dânsul mă privea atent, apoi îmi mai spunea câte o vorbă de încurajare...
Mergem la Secu, Sihăstria și intrăm în biserică. Apoi mi se întâmplă o minune, căci unul din părinți îmi atrage atenția să merg spre o
anumită icoană. Și îmi spune, că aceasta este cea FĂCĂTOARE DE MINUNI... Mă
emoționez,mă pierd în lacrimi și apoi îi mulțumesc lui Dumnezeu...
...
Părintele Doru și Părintele Mărcuș sunt cu mine în
mașină.Cântăm zeci de pricesne. Niciodată nu am crezut că o să fiu cu amândoi
în aceeași mașină. Iar Părintele Doru Gheaja este o istorie a cântecului
patriotic și un adevărat părinte al bucuriei de a fi... Lăsăm sute de
kilometrii în urmă...Emoții... Mi-e greu să cred că suntem pe drumul către
Chișinău... De când visam așa ceva și iată că în sfârșit gândurile devin
îngeri...
...
Iau pulsul colegilor. Sunt febrili. Liniștiți, calzi,
veseli, frumoși și la fel de emoționați. Le simt ”neliniștea”. La Neamț, la
mânăstire, facem supoziții cum va fi la vamă,ce trebuie să cântăm în Basarabia.
Vin și primele ispite, gânduri de autocenzură a repertoriului nostru, ne vedem
înconjurați de muscali, de ipotetici adversari, de vameși intransigenți... Dar
încerc să îi liniștesc pe colegi și le spun că totul va fi bine, că doar cu noi
este chiar Maica Domnului...
Nu pot adormi. Nici eu,nici Nelu Ivan. Ne strângem într-o
cameră cu părintele Doru și începem să cântăm... O oră, poate chiar mai mult,
cine mai știe... Basarabia ne răsună în gând și în inimă... Facem planuri de
concert, propunem teme și ne luăm curajul de a nu ne mai îndoi de propriul
nostru repertoriu. Și bine facem...
...
Mă gândesc la Prut... La blestemul vămilor care ne împart în ”două țări”.... Părintele Doru mă privește atent și parcă știe de ce mă frământ. Îmi povestește de greutățile prin care a trecut î anii prigoanei comuniste, de marile concerte cu Cenaclul Flacăra, de curajul nebun pe care îl avea Adrian Păunescu, de țară, de cântece, de toate... Îl ascult uimit și mă gândesc că iată și noi avem șansa de a trăi o experiență unică. Și îmi răscolesc sufletul în căutarea demnității naționale... da, mă simt mândru că am ajuns cu cenaclul meu aici, în acest punct culminat la misiunii sale...
...
Noaptea se lasă peste noi. Ochii ni se strâng în inimă.
Adormim greu. Ne rugăm la Dumnezeu să treacă cât mai repede emoțiile... Și
îngerii Domnului ne liniștesc poverile... Este pace... Suntem încă în
România... Mâine vom trece Prutul...
VA URMA
