”UNCHIUL” MEU...I.P.S. IUSTINIAN S-A MUTAT LA MAICA DOMNULUI

În dimineața aceasta m-am trezit cu lacrimi. Aflasem încă de ieri de moartea I.P.S. Iustinian al Maramureșului dar parcă nu-mi venea să cred că inevitabilul totuși s-a petrecut. Și am început să mă frământ dacă voi ajunge sau nu la prohodirea sa.

Îi spuneam ”unchiul”, nume dat de mătușa mea, doctorița Stănilă din Cluj,  care în vara anului 1989, l-a căutat insistent, la reședința sa, vorbindu-i cu entuziasm despre de ”nepotul” ei din Sibiu, care are aptitudini certe pentru preoție și care ”trebuie”neapărat ca să intre la Seminarul Teologic din Cluj, spre a deveni preot. Și I.P.S Iustinian, pe atunci episcop-vicar la Cluj,a admis că așa va fi, că mă va ajuta să intru pe acest drum binecuvântat și că, dacă voi avea harul lui Hristos voi ajunge negreșit păstor de suflete. 

Apoi, l-am avut și l-am cunoscut ca pe un cald și duios părinte de suflet. În ceasuri grele, la Cluj, plin de singurătate, fiind seminarist și având nevoie de un cuvânt mângâietor, mergeam cu colegii la el, mai ales atunci când îl vedeam ieșind seara, la plimbare prin curtea seminarului. Iar dânsul ne întâmpina cu zâmbet: ”Iar ați venit la mine ”frățiorii” mei dragi!” Și noi lăcrimam și îi puneam zeci de întrebări complicate: ”Cum să ne rugăm?”, ”Cum să ne mântuim?”, ”Cum să ne spovedim?” etc...

Anii au trecut și am auzit despre el că este sfânt. Un episcop despre care nu se vorbea des la televizor, mai ales că știrile despre sfințenie nu atrag.. Dar Maramureșul îl socotea SFÂNT! Dacă nu mă credeți, mergeți în orice sat din MARAMUREȘ, intrați într-o veche casă românească și întrebați cine a fost vlădicul Iustinian! Veți afla ADEVĂRUL...

PĂRINTELE CĂTĂLIN

10 SFATURI CELEBRE ALE I.P.S. IUSTINIAN

1. Rugăciunea are darul de a face să picure în suflet neîncetatul izvor al bucuriei. Sufletul din care nu se înalţă spre Cer glas de rugăciune este asemenea unei case pustii, plină de păienjeniş, locuită numai de păsările întunericului. Un suflet care nu se ştie ruga, nu va şti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogăţiile pământului. Rugăciunea adevărată este trudă sfântă.

2. Când ești mâhnit, când ești necăjit, când ai ispite, nu te tulbura. Du-te la fratele tău și intră în vorbă cu el: „Ce faci, frate?”. Fără să-i spui că ai venit fiindcă ești tare neliniștit. Discută banalități. Tristețea se poate risipi și primești putere din puterea lui.

3. Trebuie să ne păstrăm și să ne cultivăm dorul de Dumnezeu, dorul de Maica Domnului, dorul de sfinți. Să căutăm să anulăm barierele care ne răcesc sufletește, care ne împietresc, prin care uităm de Dumnezeu.

4. Când un om reușește să iubească, în adevăratul înțeles al cuvântului, se îndumnezeiește, devine asemenea cu Dumnezeu.

5. Prin răbdare ajungi să‑l iubești pe fratele tău, să‑l ierți pe fratele tău, să‑l respecți pe fratele tău, să vezi că‑i mai bun decât tine, să vezi că‑i mai frumos decât tine, să vezi că‑i mai harnic decât tine. Prin răbdare le vezi pe toate acestea. Abia atunci te ridici.

6. Cea mai puternică rugăciune este pomenirea numelui lui Iisus Hristos. Cu răbdare și practică, rugăciunea lui Iisus ajunge să facă parte din viața noastră, la fel ca aerul pe care-l respirăm.

7. Când Iisus este cunoscut şi ascultat cu adevărat, atunci se face pace şi în suflet, şi în familie, şi în ţară, şi în lume.

8. Omul, abuzând de libertatea pe care a primit-o de la Dumnezeu, a căzut din starea lui cea dintâi şi, din stăpân a devenit rob, rob al instinctelor; toate s-au întunecat înlăuntrul lui, iar odată cu căderea lui s-a tulburat toată creaţia.

9. Stresul se creează din grija exagerată. Din grijă şi iar din grijă. Toate relele vin din această exagerată grijă…

10. Voi sta la poarta Raiului şi voi aştepta să sosiţi cu toţii acolo!