joi, 29 septembrie 2016

Sâmbătă și duminică turneu în Bistrița, iar luni 17 octombrie seară lirică la Cluj!

Șirioara, Brad, Cluj, borne de oprire spre Basarabia!
MÂINE 30 OCTOMBRIE LA SIBIU!
Imagini pentru CĂMINUL DE PE COȘBUC
Cenaclul Lumină Lină nu are timp de odihnă și cred că nici nu ne stă bine așteptând să se aprindă astfel dorurile mărturisitoare. Mâine, 30 octombrie avem următorul program:
ora 10 : Rugăciune și program de pricesne la Căminul pentru persoane vârstnice de pe Strada George Coșbuc. 
Echipa va fi formată din: Părintele Cătălin, Florin Loloiu, Mihai Doda, Ștefan Ion, Andreea Tecar;

ora 20.00:
 PRIVEGHERE LA BISERICA SFÂNTUL IOAN IACOB, SEARĂ DE RUGĂCIUNE PENTRU CENACLUL LUMINĂ LINĂ

Imagini pentru CENACLUL LA ȘIRIOARA1-2 OCTOMBRIE TURNEU în BISTRIȚA
Deplasarea se face la invitația Părintelui Radu și a doamnei preotese Ana, unii din cei mai fideli prieteni ai părintelui Cătălin și ai Cenaclului. Vor fi recitaluri intense și pline de evlavie. Vom poposi în următoarele comunități:
SÂMBĂTĂ 1 OCTOMBRIE ORA 18 ÎN BISERICA DIN ȘIRIOARA

DUMINICĂ ORA 10.30 LA CHIOCHIȘ IAR LA ORA 15 LA MANIC

9 OCTOMBRIE LA BRAD ȘI GHIRBOM -ALBA

Imagini pentru CATEDRALA DIN BRADORAȘUL BRAD: CATEDRALĂ ORA 11

GHIRBOM-ALBA ORA 16.30
PARTICIPĂ LA ACESTE DOUĂ CONCERTE ȘI PĂRINTELE DORUL GHEAJA

MĂLĂNGRAV ÎN 16 OCTOMBRIE
Un concert de suflet va și în 16 octombrie la Mălăngrav, de la ora 16 la biserica din sat.

CLUJ-NAPOCA SALA DE CONCERTE A CAZINOULUI 
Imagini pentru CASINO CLUJ
În superba sală a Cazionului din Cluj, ne vom întâlni la un spectacol de muzică folk și romanțe. Va fi o provocare deosebită și nădăjduim să realizăm o seară de neuitat. Merită să veniți și să trăiți emoții de toamnă și suflet românesc.

duminică, 25 septembrie 2016

CÂNTEC ÎN RITM ANCESTRAL ÎN ORAȘUL VICTORIA

Soare, ardeleni frumoși, o biserică deosebită și doi preoți ospitalieri au fost datele preliminare cu care a debutat concertul de astăzi al Cenaclului Lumină Lină.
Încerc să scriu o cronică. Poate e bine să citiți și să vă dați seama că acest cenaclu e atât de frumos, cum numai el știe să fie. Și e frumos pentru că Dumnezeu îl face frumos. Fără câțiva membrii, totuși grupul a strălucit și în orașul Victoria. Și aceasta datorită unui secret pe care nu știu dacă e bine să vi-l spun, dar când mă uit în ochii colegilor și le văd abnegația din concert am impresia că trăiesc vremuri de demult. Totuși, să mă ierte colegii, dar nu înțeleg cum de est e posibil să fim mereu la datorie. Of, Doamne, ce minunat!

Imagini pentru biserica oraşul victoriaImagini pentru preot  orasul victoriaȘi acum despre concertul de astăzi. Viu, cald și o participare emoționantă a celor aproape trei sute de oameni. La început mai puțini, apoi numărul s-a dublat și uite așa am ajuns să simțim din nou fericirea marilor concerte.

Au fost la datorie: Nelu Ivan, Ștefan Ion, Mihai Doda, Sorin Popa, Andreea și Vlad Părău. Și au pus suflet, fapt remarcat de publicul care ne-a susținut la refrene și la aprofundarea unor teme majore așa cum este cea a ortodoxiei și a patriotismului. Părintele Octavian ne-a dăruit la sfârșit, printr-un fiu duhovnicesc un dar deosebit, o demonstrație de ”bătaie la toacă”, reamintindu-ne că aici, la Orașul Victoria, an de an există un minunat festival de toacă. Și ne-am simțit extraordinar. Închei cronică și păstrez amintirea unui frumos concert. Și nu uit, nu pot să uit, Doamne ferește, pe oamenii aceia, care la sfârșitul spectacolului plecau spre casă și se opreau la poarta bisericii ca să ne mulțumească. Oare există ceva mia frumos în lume? Poate că da, dar și aceste gesturi ne dă sentimentul că nu ne-am irosit viața... Slavă Ție Doamne!

sâmbătă, 24 septembrie 2016

COMUNICAT: VINERI 30 SEPTEMBRIE ZI DE POST ȘI RUGĂCIUNE PENTRU CENACLUL LUMINĂ LINĂ!

Imagini pentru acoperământul maicii domnului
Dragi prieteni!
   Pe drumul biruințelor noastre, fiind conștient că fiecare luptă are și partea sa de luptă, de speranță și de sacrificiu, dar mai ales înțelegând că în ultima vreme se simte o oarecare stare de incertitudine la nivelul națiunii române, fapt ce se răsfrânge în fiecare domeniu al societății, dar și în menținerea ritmului entuziasmul acțiunilor noastre misionar-creștine, în calitate de membru fondator, organizator și coordonator al acțiunilor Cenaclul Lumină Lină, responsabil fiind în fața Bunului Dumnezeu de viitorul și ducerea la bun sfârșit a misiunii noastre, proclam:

ZIUA DE VINERI 30 SEPTEMBRIE ZI DE POST ȘI RUGĂCIUNE PENTRU BIRUINȚELE VIITOARE ALE CENACLULUI LUMINĂ LINĂ!

ÎN SEARA ZILEI DE VIERI 30 SEPTEMBRIE, CÂND PRACTIC DIN PUNCT DE VEDERE LITURGIC SERBĂM ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI VĂ ROG FRUMOS SĂ NE RUGĂM ÎMPREUNĂ INDIFERENT DE LOCUL ȘI STAREA SUFLETEASCĂ ÎN CARE NE AFLĂM!
Vineri 30 septembrie la ora 20  va fi o rugăciune comună a tuturor preoților, credincioșilor, prietenilor, suprterilor, rudeniilor și membrilor Cenaclului Lumină Lină din întreaga Românie și din diaspora noastră etnică
ASTFEL:
 Se va citi Paraclisul Maicii Domnului sau minim o catismă din Psaltirea lui David.
La ora 20.00, oriunde te afli în România sau în străinătate, te voi opri din treburile cotidiene și te vei ruga pentru cenaclul tău. Vei aprinde o lumânare, vei îngenunchea după putință și te vei ruga din suflet preț de câteva minute și chiar mai mult timp. 
Ce vei cere:
1. Cenaclul Lumină Lină să-și continue cu același avânt misiunea național-creștină.
2. Membrii Cenaclului Lumină Lină să fie întăriți în misiunea lor și să rămână fideli acestui ideal. Să nu fie momiți de nicio altă ispitire omenească și să nu se dezechilibreze în fața vânturilor dușmane. Cei ce au slăbit prietenia cu noi să fie din nou insuflați de lucrarea Duhului Sfânt și să știe că acest cenaclu a fost dorit și este iubit de Maica Domnului.

3. Cenaclul Lumină Lină să poată dă identifice noi oameni talentați, echilibrați sufletește și dornici să se alăture grupului de veterani care deja există. Acești oameni să nu fie tentați să cânte doar spre laudă de sine, spre câștig materialnic sau aplauze lumești, ci spre slava lui Dumnezeu.

4. Membrii Cenaclului Lumină Lină SĂ NE RUGĂM ca să fie consecvenți în misiunea lor. Să se ajute între dânșii ca niște frați, să-și recunoască un destin misionar comun și să fie cu adevărat o mare familie. Să nu socotească nici multe și nici grele concertele și drumurile lor misionare. Să fie conștienți că Dumnezeu în mărinimia sa a binecuvântat și a îndrumat fiecare manifestare a noastră, că totul are un sens și pentru neam și pentru viața noastră particulară. Nici obligațiile de viață, nici cele de servici, nici cele de vârstă să nu le considerăm un impediment în calea biruințelor noastre, ci dimpotrivă să ne arătăm oameni ai Învierii, tineri la suflet și plini de curajul iubirii pentru neam.

5. Să cerem salvarea morală a acestui neam.

5. Să ne rugăm ca tinerii noștri să redobândească dragoste pentru Sfânta Biserică, pentru limba română și pentru cântecele noastre naționale.

7. Să ne apărăm de cei care sunt cuprinși de vidul invidiei și al amăgirilor diavolești, și de toți cei care ne sfătuiesc greșit că prin cântecel noastre noi nu suntem de folos Bisericii și națiunii noastre. Dimpotrivă, să cerem ca acele bucurii pe car ele-am văzut în ochii oamenilor să le înmulțim de mii și mii de ori.

8.SIBIENII ȘI TOȚI CEI CE DORESC SE VOR ÎNTÂLNI LA RUGĂCIUNE COMUNĂ, VINERI ORA 20 LA BISERICA SFÂNTUL IOAN IACOB DE PE STRADA DEALULUI. ACOLO VA AVEA LOC RUGĂCIUNEA COMUNĂ!

RUGĂM SĂ CONFIRMAȚI LA NUMERELE DE TELEFON ALE MEMBRILOR CENACLULUI LUMINĂ LINĂ SAU PE  ADRESA DE FACEBOOK SAU LA EMAILUL: cenaclullumina@gmail.com
 faptul că vă alăturați acestui demers. Cenaclul merită această jertfă. Acum să vă vedem dragostea și solidaritatea pe care ați susținut-o mereu!

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!

PĂRITNELE CĂTĂLIN DUMITREAN

p.s. VĂ RUGĂM DISTRIBUIȚI ACEST MESAJ