INFO CENACLUL LUMINĂ LINĂ

Toți cei interesați de organizarea concertelor noastre sunt rugați să ne contacteze la numărul de telefon 0748219300 Deasemenea, vă rugăm să popularizați cât mai des pe paginile dumneavoastră de socializare informațiile despre concertele noastre și articole din acest blog. Vă mulțumim!

joi, 17 august 2017

DE LA SAT A ÎNCEPUT IUBIREA...ȘI VEȘNICIA....

Există la ora actuală o sete mare între membrii cenaclului de a ne reîntoarce cât mai repede la concertele din mediul rural, acolo unde s-a născut veșnicia și unde totul e mirific. Părând naivi, țăranii au construit de fapt o lume nouă, și se vede treaba că și cei mai ”urbanizați”  corifei ai modernismului tind după o zi la sat, după o cană de lapte proaspăt sau după o liturghie trăită într-o bisericuță veche de lemn. Mă adaug acestor sfinte doruri și eu, preotul care scriu versuri absolut ocazional, lepădându-mă de trufia reușitei artistice și mulțumind lui Dumnezeu că în vers îl găsim pe Hristos. Și cât de dor îmi este de vechea casă a bunicii, de cana cu busuioc de la ”camera din nente” acolo unde icoanele dădeau semne că e pace pe pământ și bună înțelegere între oameni... dar hai mai bine să ne închinăm în fața frumosului și să mulțumim cerului că încă există creație pe pământ... Șie și cu chipul unor țărani...
LUMINI

Naivii țărani ce au fost pe la noi,
Lăsat-au o lege ce vise implică,
Ca timpul să împartă frumosul în doi,
Și cerul să plângă culori pe o sticlă..

De aici s-a născut veșnicia și aștept,
Că totuși iubiri mai găsim de poveste,
Și-un verde pe ramă și un dor înțelept,
De parcă sosește Iisus într-o veste.

El- pare un mire, Ea este un mir,
Ce curge pe crucea ce-și caută capăt,
Prea dulcea idee că viața e fir,
Și nu sfârșește pe-al viselor treacăt.

Priviți cum e cerul, albastru cu alb,
Hotar de răbdare, familie sfântă,
Că însăși credința se împarte la cald,
Atunci când lumina în doi se mai cântă.

Și nu știe lumea cât e de frumos,
Să fim iertători chiar atunci când ne doare,
Mai drag să ne fie oftatul duios,
Și acest univers, de tablou ca un soare.

Iubiți, nu e timp de pierdut pe pământ,
Smeriții țărani când intrau într-o ramă,
Știau să împartă nădejdi în descânt,
Ei, cei ce nu aveau niciodată vreo teamă.

Mă uit la artistul ce mut a născut,
O lume de har și un mit nepereche,
E dragostea vie, precum un sărut,

Priviți! Va rămâne această pereche!

miercuri, 16 august 2017

COMUNICAT IMPORTANT

Născut din dorința Maicii Domnului ca pe pământul românesc să se întâmple ceva frumos, cenaclul Lumină Lină are bucuria de a anunța pe toți membrii și simpatizanții săi, că plin de duhul iubirii de țară, începând cu 10 septembrie va reîncepe seria concertelor de suflet, misionare și pline de dramatism național. Astfel, după 422 de bătălii pe altarele patriei ne reîntoarcem la forma noastră firească de misiune smerită și vom desfășura concerte pline de iubire și închinate exclusiv dragostei față de Maica Domnului. Astfel:
1. În ziua de 10 septembrie ne reîntâlnim la LUPU-BLAJ, ORA 17- unde vom desfășura primul mare concert misionar de toamnă.
2. Până în ziua de 10 septembrie ne vom pregăti sufletește cu rugăciuni, cu piese de referință, urmând ca fiecare membru care dorește să continue activitatea în cenaclu să confirme părintelui Cătălin disponibilitatea și dorința liberă de a face misiune.
3. Ca să rămânem la stadiul de smerenie vom selecta cu mare grijă concertele și vom pune ca prioritare concertele desfășurate în comune, sate și parohii cu nevoi misionare urgente.
4. Va fi format un comitet de organizare, un purtător de cuvânt și un responsabil cu organizarea mediatică a concertelor. 
5. Vom face selecții continue pentru a identifica posibile voci care să se adauge nucleului de bază al cenaclului.
6. Vor merge mai departe doar cei care sunt dispuși efectiv la misiune, fără nicio pretenție pecuniară, cu disponibilități de jertfă reală și cu ținută morală 100% creștinească în timpul deplasărilor. 
7. Deja au fost prevăzute concerte cu caracter efectiv misionar în mediu rural, la Rădăuți-la centrul social creștin-ortodox, dar vom avea concerte efective și în spitale și orfelinate din țară.
8. Deplasările cenaclului vor fi făcute doar de acei membri care apreciază vizitele în mânăstiri, în biserici și care simt în suflet nevoia de Sfânta Liturghie, de rugăciune , de post. Vom renunța la serviciile celor care se plâng de ”deplasări lungi” și ”istovitoare”, dar care își contrazic spusele prin alte atitudini de viață necreștină.
9. Părintele Doru Gheaja, Nelu Ivan, și mulți alții rămân modele și elemente de referință în viața cenaclului, oameni adevărați pe care se bazează însăși Maica Domnului care dorește și ocrotește existența acestui cenaclul.
10. Deși, în ultima vreme, milităm tot mai mult pentru o formă organizată a cenaclului (asociație etc), considerând că ea este binevenită oricând, totuși suntem siguri că nu acest lucru va ajuta întru totul în succesul misiunii noastre. Avem forme de adevăr care sunt prioritare: dragostea de neam, entuziasmul creștin, educați bunului simț, jertfa de sine, neinteresul pecuniar și iubirea efectivă pentru Cenaclul Lumină Lină.
11. La ora actuală cenaclul are oameni deosebiți și sunt sigur că va avea în următoarele luni concerte minunate, îngăduite de Dumnezeu și pline de iubire!

Coordonatorul Cenaclului Lumină Lină, va lua în următoarele zile legătura cu toți membrii Cenaclului și va aduce precizări importante privind viitorul nostru. Dat fiind faptul că, în următoarele 14 zile, Părintele Cătălin va trebui să plece din țară din pricini binecuvântate pentru sănătatea sa, rugăm ca toți membrii cenaclului să se roage seară de seară pentru succesul viitoarelor  noastre acțiuni. Rugăm pe toți colegii să confirme în scris pe telefonul Părintelui Cătălin că au primit acest mesaj și sunt gata de a fi prezenți în rugăciuni și la viitoarele concerte.

- FAGURE DE ROMNIATE! -

COMUNA MAIERU 


               Cenaclul Lumina Lină, condus de inimosul părinte Cătălin Dumitrean,  aflat la  a câta plecare pe drumurile țării, la invitația părintelui paroh Cismaș Dan, sâmbătă 12. 08 . 2017, a luat drumul județului  Bistriței Năsăud, mai precis  spre frumoasa localitate Maieru, una dintre cele mai reprezentative localități din județul țării, unde acest cenaclu sibian bine știut și iubit de români,  a susținut un concert de pricesne și cântece patriotice în cadrul căruia părintele Doru Gheaja cu a lui înălțătoare voce vibrantă plină de măreție, a adus acel imbold de mândrie națională prin cântecele sale legate de istoria milenară a poporului român.  Pe drum am fost oaspeții părintelui paroh  Radu Petri Viorel din localitatea Șirioara,  cel care cu bucurie și  îmbrățișarea-i frățească alături de buna lui soție Ana, Maria – Petri,  fie și pentru scurt timp ne-au fost gazde primitoare, ospătându-ne din belșug cu o foarte bună și gustoasă mâncare de post, fiind în preajma marii sărbători zilei dedicate Preacuratei și plinitoare de rugăciune Sfintei Marii. După care în fuga mașinilor avându-l ghid  pe însuși părintele preot acestei localități am luat drumul Mănăstirii Rarău, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” unde am primit binecuvântarea venerabilului  părinte arhimandrit Veniamin, închinându-ne la icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, icoană despre care se știe, a fost dăruită la sfințirea schitului acestei mănăstiri, de voievodul Moldovei, Petru Rareș în anul 1541.. 

        Un loc binecuvântat de o frumusețe aparte în care viețuiesc câțiva prea-cucernici călugări în a căror rugăciuni sunt adunate multe cereri de trebuință ale mirenilor ce se nevoiesc să ajungă pe acele binecuvântate meleaguri. După binecuvântarea primită am luat drumul comunei Maieru, unde cu multă dragoste am fost întâmpinați de mai tânărul părinte paroh Dan Cismaș, cel care prin râvnă, perseverență  și hărnicie, ajutat de harnicii locuitori acestei frumoase comune, fiindu-i aproape domnul Primar Vasile Borș, alături de consilierii locali, mulți oameni de bine și cu dare de mână, au purces la  ridicarea Centrului cultural – catehetic având în componența-i o sală multifuncțională, la mansarda clădirii 20 de locuri de cazare,  cât și o bogată  bibliotecă parohială, socotită  filială a bibliotecii județene, instituție  care  răspunde prin complexitatea activităților cultural - recreative nevoilor comunității. Așa cum îi place să spună tânărul părinte Dan Cismaș,  de pământ de prin părțile Sighișoarei,”pe lângă ce am realizat până în prezent, cu ajutorul Lui Dumnezeu, de la 1 septembrie deschidem o grădiniță cu program,  prelungit,  de asemenea în comuna Maieru ne mândrim cu un Cămin de bătrâni, unde, cu multă dragoste sunt îngrijiți 26 de vârstnici” În sistemul de învățământ  din comuna  Maieru, potrivit părintelui Dan Cismaș, sunt cuprinși peste 1400 de copii, de la grupa mică de grădiniță  până la clasa XII-a de liceu inclusiv. Chiar în aceste zile  la Maieru se află într-un schimb de experiență 30 de copii veniți din sora noastră Basarabia, din zona Chișinăului,  raionul Strășeni - Republica Moldova, o bucurie  pentru copiii moldoveni, înconjurați cu  multă dragoste de cei din Maieru, pe lângă părintele Dan Cismaș s-a implicat direct și nemijlocit  Vasile Borș - Primarul acestei comune, oameni prețuiți de întreaga comunitate. 



              După sfânta slujbă a avut loc un bine primit program artistic în care pricesnele, poezia, cântecele patriotice s-au împletit într-o armonie totală cu glasurile membrilor cenaclului Lumină Lină, și ai celor prezenți, finalul înălțător, patriotic, de mândrie națională revenindu-i părintelui Doru Gheaja. Urmând așa cum îi șede bine și firesc unui cenaclu   a cărei iubire îi este menirea, sa să pornească la drum într-o nouă și nouă plecare, spre cine știe  ce localitate din țară, ducând odată cu el, acel dor mistuitor, acea dragostea nepieritoare  dătătoare de înălțare spirituală  în care iubirea de neam și de țară fac parte din însăși a tot ce existăm ca mândru și nesugrumat popor, pământ  sfânt strămoșesc, știut Grădina Maicii Domnului binecuvântare                        
                                                                                                                                        Vasile Luca


luni, 14 august 2017

LA O ZI DUPĂ MAIERU...

  A fost frumos la Maieru Bistria, cu toate că Cenaclul a trebuit să ruleze cu 50% din capacitățile sale tehnice. Amiază, regretul că nu am mai  putut face inițial o bună prezentare cenaclului, lumea nu prea știa la început multe despre noi, zeci de oameni, poate chiar mai mulți au plecat acasă după slujbă pentru că spectacolul nu a putut avea loc în biserică n fine... Nu e de vină nimeni, a fost și așa un spectacol reușit, dar cel mai bine e să ne desfășurăm seara concertele. Așa că mâine veți citi totuși o cronică de suflet superbă scrisă de domnul Vasile Luca. 

joi, 10 august 2017

GÂNDURI DIN SUFLETUL PĂRINTELUI CĂTĂLIN

   Părintele Alin din Oslo- Norvegia mi-a spus astăzi foarte franc: ”Părinte citim blogul mereu, dar se vede că nu ați mai scris dumneavoastră, nu mai e același stil, articolele sunt mai lapidare, deși semnați Dumitrean Cătălin”. Și cuvintele părintelui m-au pus pe gânduri mai ales că de un timp de vreme am impresia că am lăsat cenaclul puțin mai deoparte, deși trebuie să
recunosc că cenaclul e mai mult decât o pasiune, e o stare de spirit, o misiune, așa cum e preoția, cum e însăși chemarea mea de sacerdot.. Nu cred că m-am schimbat, dar e foarte drept că unele frământări legate de sănătate, mi-au lăsat ”intervențiile” mediatice pe locul al doilea. Publicul meu s-a obișnuit să funcționez ca un ofițer de serviciu, ca un ziarist care trebuie să scoată ”la cald” imediat după un concert cronica spectacolului, ca lumea să citească ”imediat” ce a mai fost pe acolo, ce s-a mai 
întâmplat la Cluj, la Sighișoara, la Blaj, la Senereuș, la Mediaș. Ori toate lucrurile acestea sunt aproape inumane. Nu poți să ieși din concert, să cauți poze, să scrii cronica rapid și pe drumul spre casă să tipărești on-line deja ziarul virtual. E prea mult...
...
Am încercat o vreme să apelez la facerea de ”cronici” prin anumiți suporteri, colegi de la Trinitas, ziariști dar am rămas fără prea multe realizări. Pe plaiul MIORIȚEI trebuie ”să tragi” de fiecare ca să obții ceva realizări. Hai să nu scriu dezamăgit, dar e clar că trebuie să ai voință, talent și caracter pentru a face așa ceva. 
...
  E adevărat că cenaclul are nevoie de mai multă atenția din partea propriilor colaboratori. Ideea că ești ”artist” s-a cam așezat pe multe minți. Am colegi care nu mi-au dat un telefon de zile întregi. Ori totuși te întrebi ”ce-i mâna pe ie în luptă?”... Chiar trebuie să te sune ”părintele” ca să te întrebe dacă te mai interesează ”chestia” asta cu Cenaclul Lumină Lină? Mai ale acum când cenaclul a devenit un nume și are un renume? Hm... Dar să trecem mai departe, unora le stă bine în ”banca lor”. Rândul din din stânga ca să zic așa , ultimul bancă, de unde se poate bine copia... Viața, idealurile, vorbele, totul... Că doar noi suntem generația lui ”copy” și ”paste”...
da Nici nu știți cât de greu este să strângi laolaltă un grup, mai ales când unii chiar se cred ”artiști” și indispensabili. Dar nu dau un semn de viață, în schimb așteaptă să fie chemați, să participăm la marile evenimente ale vieții lor. 
Nici nu știți cât de greu a fost să mă umilesc ca să accept lipsa de ”pasiune” pentru cenaclu, a unor oameni de care mi-aduc aminte cât am mai tras să-i fac ”misionari”, i-am mai și ajutat pe unde am putut prin viață, i-am lăudat să nu se simtă nedreptățiți, am făcut orice numai ca să facă misiune. Și vă rog frumos să nu credeți că toată lumea e astăzi ”nebună” după misiune creștină. ”Nebunie” au cei care în ultimii ani nu m-au refuzat niciodată, sau nu și-au condiționat prezența la concerte de ”ture de serviciu” sau de ”liniștea casnicilor”. ”Nebunie” au cei care au spus mereu PREZENT și pe care i-am primit lângă Hristos ca pe proprii lui frați. Nu dau nume, dar luați ultimile 100 de cronici ale concertelor și vedeți cine a fost mai mult pe acolo...
...
Scriu greu, dar scriu cu măsură. Nu mai am metaforă, poemele sunt mai puține, da nu înseamnă că nu consum o viață superbă. Am bucuriile mele și simt invidia multora. Deși în
România de azi e bine să nu se scrie nimic despre tine, să nu apari deloc pe ”sticlă” sau oriunde. Atunci devii ”loc de dat cu piatra” și ”obiect de șantaj”. Nimănui nu-i mai pasă că ai un suflet, un ideal, un prezent și un viitor. Funcționezi-vorba lui Andrei Pleșu- doar ca un ”ghișeu”, care  e”musai” să fie deschis la orice oră. iar când îl închizi auzi nemulțumiri, înjurături etc...
...
  Nu pot forța oamenii să intre în cenaclul Lumină Lină, cum nu pot forța sufletele să se mântuiască, să postească, să se roage, să vină la Biserică. Românul e un om autarhic, dezordonat, fără ordine în viață și foarte stăpân pe orgoliul său. El ”știe” când să se roagă sau nu, când să postească sau nu, când să vină la Biserică sau nu. Unii români, deșii cu un picior în groapă, cu sentințe medicale deasupra capului, continuă să facă pe deștepții, să mănânce din greu, să bea , să fumeze, ca și cum ar fi tot ”feciori”. Aceasta e ”nebunie”... Deci, cum să vorbesc eu acestui popor? Ce să-i spun că e ”nebun” uneori de legat? Că mâine murim ca niște ”proști” și ce rămâne după noi? O predică bună la înmormântare, grătarele din zilele cu mese pline și câteva cuvinte de cumsecădenie a apropiaților. Oare pentru aceasta ne-am născut? Oare cu astfel de oameni de poate naște o armată de misionar de cenacliști? 
...
Ce-i pasă cenaclistului ”de rutină”? Vă spun că au fost mulți care au venit doar să se audă pe ei: Să-și facă numărul, să spună cuvinte mari și apoi să facă nazuri la mesele de după concerte, să mă tot bată la cap că nu au avut ”stativ” de inox la microfon sau că nu cântă mai multe piese
în concert?. Că iarăși spun ”românul” cum face ceva, are impresia că e Dumnezeu? Și mai e și fățarnic, în față nu-ți spune niciodată ”ce” și ”cum”, dar apoi merge ”acasă” și pe la cei cu care conviețuiește se plânge de toate frustrările. Că el e ”talentat”, că i se oferă prea puțin pe ”măsura talentului”, că ar trebui să cânte barem două sau trei piese pe concert. Și atunci, îmi și imaginez, cum sar casnicii, care abia așteaptă să- l scoată din ”echipă” și îi dau sfaturi să se retragă, să meargă în locuri ”mai liniștite”, unde talentul este mai apreciat, că până acum, vezi Doamne câte nu a făcut și dres și nimeni nu ”apreciază”....etc...Ori acesta e materialul biologic cu care putem schimba la față România? În niciun caz... praf și îngrășământ chimic cu care ne acrim mereu istoria noastră de oameni lași... De 2000 de ani... 
...
Slavă lui Dumnezeu de oamenii pe care îi am. Sunt deosebiți și ideali... Cu ei merg mai departe...
... 
Ce ar mai trebui să mai facă un cenaclist? Nu știu dar relația ideală intre cenacliști este cea pe care o dezvoltăm prin comunicare. Să ne sunăm comunicarea și învecinarea mai des așa cum face de exemplu domnul Nelu Ivan și Părintele Doru Gheaja. De exemplu Părintele Doru pare un liant superb între colegi. Ne sună mereu, ne întreabă de sănătate, ne dă mereu imbold, ne spune vorbe puternice.... Așa ar trebui să fie o relație colegială. La orice oră e prezent, e cordial, e cu  o vorbă bună...  Acest lucru unește, acest lucru dă consistență grupului și viitorului...
...
Duminică suntem din nou împreună. De abia aștept...

vineri, 4 august 2017

PĂRINTELE CĂTĂLIN: CUM NE CAUTĂ ”BĂTRÂNA” SLAVA DEȘARTĂ!


Imagini pentru CANONIZAREA SF IOAN IACOBAni de zile nu am știut ce anume mai special să iau din viața Sfântului Ioan Iacob Românul. Și am trăit un paradox ciudat, căci participând la zidirea unei biserici în Sibiu și a unei mânăstiri la Rășinari cu hramul sfântului, mi-a fost tare greu să mă regăsesc în  smerenia sa. Am văzut la sfânt multe calități, virtutea postului, virtutea scrierii de versuri, virtutea naționalismului, dar de smerenia sa parcă nu avem prea mult, timp, prea mult fior, prea mulți ochi.
M-am gândit mult ce anume să vă scriu, mai ales că nu sunt acum la hram și poate ar fi nevoie de o părere legată de cel care mi-a fost îndrumător pe multe cărări ale vieții. Și parcă o voce din interior mă împinge să scriu despre smerenie. Mai ales că la ora la care scriu consilierii bisericii mele sunt ”agitați” ca hramul să iasă bine fără mine, deși hramul aparține sfântului, căci și ”Marta se îngrijea să facă ospăț mare” din care Domnul a servit câte ceva în cele din urmă...

Imagini pentru CANONIZAREA SF IOAN IACOBPoate pentru ei, poate pentru mine, poate pentru voi, dacă veți avea răbdare să citiți acest articol, s-ar putea să fie o temă care vă va schimba viața radical, chiar pornind de la ceea ce mă inspiră pronia divină să vă scriu aici. Și de la bun început, ca un duhovnic care a învățat câte ceva de la marii părinți duhovnicești, vă atrag atenția că ne paște pe toți o mare ispită diavolească și anume  aceea a supărării pe aproapele nostru. Suntem atât de plini de sine că nu mai încape Hristos în noi. Doar pe buzele noastre mieroase se mai așează numele Domnului, dar inima ne e plină de noi. De viața noastră, de cu ce ne vom lăuda astăzi la oameni, de cu ce ne vom îmbrăca, de cu ce ne vor lăuda alții, de ce mai punem în ambientul nostru ca ”să ne simțim bine”, de cu ce metode ”naturiste” sau ”relaxante” ne vom mai elibera de pretinsul stress de care zilnic facem atâta tapaj, de ce post mai ținem noi, de ce ”fapte” am mai făcut noi pentru Hristos, de ce mai avem nevoie pentru ”bătrâneți fericite” etc.

Imagini pentru SLAVA DESARTĂImagini pentru CANONIZAREA SF IOAN IACOBVă vorbeam de consilieri pentru că în decursul timpului, aproape două decenii de preoție am avut sute de consilieri.  Consilierii fiind acei oameni, care nu stau pe marginea drumului, ci vin la biserică se oferă pentru diferite servicii în slujba lui Hristos. Nu sunt patroni de crâșme sau directori, sau oameni cu bani, pentru că de obicei astfel de oameni sunt acum în altă parte, la mare, la munte, în fugă la bancă ca să plătească dări, pe șantiere de vile și nu au timp de ”nimicuri bisericești”... Dar consilierii bisericii sunt oameni de jertfă, dispuși să lase și cele de acasă pentru un scop divin. Toți harnici, toți eficienți, dar  au șie o ”boală”, adică cei mai mulți sunt foarte puțini smeriți. Și ca să vorbesc de cei ”ai mei”, mărturisesc că în general fiecare ”își dădea interesul” să  se facă folositor. Erau mulți bine intenționați, dar sub masca ”devotamentului” se ascundeau uneori chipuri de slavă deșartă. Unii aduceau materiale pentru biserică, alții puneau osul la construcții, alții se ocupau de curățenie, alții de săraci, alții de slujbe, dar foarte puțini de ei înșiși. Și mândria, din nefericire, creștea odată cu faptele lor. Mi-aduc aminte cum cineva, altfel foarte folositor la curățenie, s-a supărat chiar la primul Hram pentru că fusese uitat și nu primise invitație ”specială” la masă. Mândria lui era în suferință. Orgoliul își dăduse arama pe față și deja, pentru o simplă eroare, cauzată de faptul că în febra agitație de acolo nu te mai puteai gândi la toate amănuntele, omul se smintise. dar tocmai asta aștepta el, ca toți să se gândească la ”EL”, să nu fie uitat tocmai ”EL”, ca și cum masa ar fi fost premiul cel mare pentru faptele sale ”creștinești”... Ce a urmat e ”firesc” și ”clasic” oamenilor mândri. Bineînțeles că nu a mai suportat biserica, oamenii, credincioșii, preoții. Biserica era prea mică pentru el, oamenii erau ”falși”,, chipurile cu două sau trei fețe, consilierii erau toți niște ”profitori” din jurul părintelui, iar părintele el însuși ”cu ceva calități, dar naiv la capitolul alegere de oameni”. Ca și cum bunul simț, oamenii de calitate, virtuțile ar curge liber prin alte părți și valori s-ar găsi pe toate gardurile. Ori, Dumnezeu știe, că fiecare o avea calitățile și defectele sale, că părintele avea oamenii pe care-i trimisese Dumnezeu și pe care făceau fiecare ce puteau. Că alții de unde, că nu stau ”valorile” și ”sfinții” la selecție la ușa bisericii părintelui. Cu cine avea își făcea treaba și Dumnezeu, și ortodoxia și părintele...
 Da, părintele îi cunoștea pe fiecare. Și cu bune și cu rele. Dar poate că și aceasta este o jertfă să nu ai pe nimeni de pierdut, căci acolo unde încep ”selecțiile” pe ”zvonuri” venite de la unii sau de la alții, păstorul își dovedește slăbiciuni. Ori preotul, inspirat de Hristos, că doar nu o fi ”luminat la minte” doar când stă pe scaunul spovedaniei și dezleagă, acest preot știe cum să le așeze toate lucrurile ca să fie bine. Cu cumpătare, cu răbdare pentru fiecare, cu nădejde pentru orice om. Cu mândria oamenilor însă e greu de luptat; și uneori e aproape imposibil. ”Călcați pe coadă” oamenii devin mai urâți ca dracii. Scuipă cuvinte de foc, urăsc, țin minte răul și mai ales nu iartă în sufletul lor. Mitropolitul Antonie spunea că omul mândru, tot din mândrie, în anumite conjuncturi ca lumea să-și dea seama că e un ”bun creștin” iartă numai la suprafață. Dar nu și în inima lui, acolo unde ține minte răul. Pe cine a scos el de la inimă e bun scos și nici o șansă de iertare. Nici una...

Imagini pentru  DRACII SLAVA DESARTĂCu astfel de creștini este greu să aplici ortodoxia. E chiar imposibil. Creștinismul datorită mândriei se aplică doar cu jumătăți și sferturi de măsură. Scapi de patimi uneori, devii un bun postitor, te rogi lejer, dar mândria nu o poți scoate din tine. Pentru că tu, de fapt, te ascunzi după firma ”creștinismului”. E o firmă convenabilă, dă întotdeauna bine, te arată ca om cu moralitate, îți oferă un loc respectabil între semenii tăi. Dar de fapt, nu cucerești ceea ce este esențial, adică dragostea de Hristos. Creștinii din ziua de azi iubesc până la un punct și atât. Sunt mari teoreticieni și atât. Știu multe despre sfinți, despre rugăciune, despre Maica Domnului, dar nu știu să dea un ”Bună ziua!” celor care le-au greșit. De aici ne dăm seama că dreapta credință este pe ale de dispariție. Că agonizează prin noi înșine, că nu are cum Hristos crea o lume mai bună, cu cei care la prima ”frustrare” sar ca arși, urăsc, bârfesc și țin minte răul făcut de alții. Mi-e teamă ca generația noastră să nu fie ”groparul” ortodoxiei. Mi-e teamă că sfinți, ca Sfântul Ioan Iacob Românul sunt numai istorie, impresie și atâta tot...
Ca o dovadă că vreți să fiți altfel, vă rog să mergeți mai mult pe la slujbe. Rugați-vă acolo din inimă și ceea ce faceți, dacă faceți să faceți pentru Hristos. Pur și simplu zâmbiți, iertați-i pe toți, îmbrățișa-ți și pe cei ce nu vă suportă și fiți fericiți!

joi, 3 august 2017

MULT A IUBIT PĂRINTELE MODEST ŞI BISERICA DE PE STRADA DEALULUI CU HRAMUL SF. IOAN IACOB ROMÂNUL



Iată dragi prieteni, dragi cititori ai acestei pagini se apropie cu paşi repezi ziua Sf. Ioan
Iacob, care ne aşteaptă la închinare, ne priveşte cu drag din icoană, ne binecuvântează şi ne tămăduieşte.
Cu siguranţă  majoritatea ştiţi, dar se cuvine să amintim  şi pentru cei ce nu ştiu că Sf. Moaşte  ale Sfântului Ioan Iacob au fost descoperite întregi.
Cuviosul Ioan parcă dormea. Avea trupul întreg neatins de stricăciune, la fel și hainele și veșmintele cu care era îmbrăcat, toate erau așa cum au fost puse, parcă era pus în mormânt chiar atunci, fără nici o schimbare a înfățișării lui. Mâinile, picioarele, fața, schima, epitrahilul, încălțămintea, toate erau neatinse. În picioare avea niște bocanci care erau așa cum a fost încălțat atunci. Hainele nu erau atinse de fel și culoarea schimei și a epitrahilului era ca și nouă.
Când Sfântul Ioan Iacob era în viață veneau mulți beduini bolnavi, ori pelerini ce se îmbolnăveau în drum spre mănăstire și numai cât punea mâinile pe ei se ușurau de dureri și în scurt timp se vindecau. Despre acestea povesteau beduinii musulmani care l-au cunoscut și îl numeau doctorul mănăstirii.
Multe vindecări face Sfântul şi în zilele noastre, pentru cei ce vin şi se închină cu credinţă!
Pe când Sfântul Ioan Iacob era la peșteră, într-o noapte pe la miezul nopții, au venit niște evrei cu lanternele aprinse care căutau prin peșterile unde odinioară au trăit sute de pustnici. Aceștia răscoleau și săpau căutând obiecte vechi de patrimoniu.
Nu departe de chilia Sfântului Ioan Iacob era o peșteră în care erau așezate zeci de cranii și sute de oseminte ale Sfinților Părinți ce s-au săvârșit în peșteri. Când jefuitorii se apropiau de această peșteră, Sfântul Ioan Iacob le-a văzut lanternele și i-a auzit plănuind ceea ce intenționau ei să facă.
Atunci, Sfântul Ioan Iacob cu mâinile ridicate la Cer a strigat: Oare vei lăsa, Doamne, pe cei fără de lege să tulbure liniştea aleşilor  tăi?, şi mare minune s-a întâmplat căci pe loc s-a prăbuşit muntele astupând gaura de intrare a peşterii, iar jefuitorii au fugit îngroziţi, căzând în fundul prăpastiei, de unde, răniţi fiind, cu greu au ieşit şi de atunci nimeni nu a mai putut deranja liniştea acelor sfinţi. Aici s-a împlinit cuvântul Domnului că: Dacă veţi avea credinţă numai cât un bob de muşar veţi muta şi munţii.
Sursa: cuvântul - ortodox