CENACLUL LUMINĂ LINĂ!

CENACLUL LUMINĂ LINĂ MULȚUMEȘTE FRUMOS TUTUROR CELOR CARE VIZITEAZĂ ȘI EMPATIZEAZĂ CU STAREA DE SPIRIT A ACESTUI BLOG!

vineri, 27 ianuarie 2017

La doar trei zile după GALA 400, Părintele Cătălin face o analiză a celei mai frumoase speranțe: Cenaclul Lumină Lină!

La Iași, popas în drum spre concert...
După Gala 400 ne rămân în urmă amintirile și se deschid frumos porțile viitorului...
...
Priviți, vă rog frumos mai atent spre acest grup de oameni. O prietenie interesantă îi ține laolaltă. Și nu este acea prieteni sentimentalistă care o găsești în lume. Este ceva dincolo de cuvinte, și vă rog să nu faceți teste de analiză umană pentru niciunul din cei ce alcătuiesc corpul de elită al Cenaclului Lumină Lină. Vă asumați un risc hilar. Căci acești oameni sunt copiii Maicii Domnului. Cu bune, cu excelență, chiar și cu posibile slăbiciuni, ei au un destin aparte, acela de a fi oameni pentru oameni, și mai mult, acela de a fi oameni pentru Dumnezeu.
...
Vreți să înțelegeți ceva din povestea misiunii noastre. Veniți și faceți și voi asemenea! Apoi veți descifra secretul celor 400 de enigme spirituale, coduri de excelență ale poporului român.
...
În Cenaclul Lumină Lină vin și rămân doar cei cu psihicul tare. Într-o Românie bolnavă și labilă de fii bolnavi și labili, trebuie să ai CARACTER ca să mergi mai departe pe drumul virtuții Cenaclului Lumină Lină. Trebuie nu doar să fi talentat, deși și acesta este un criteriu aparte, dar mai este nevoie să ai și dragoste de acest nume: Cenaclul Lumină Lină!
Oamenii care mereu se plâng de ”problemele” vieții și de ”capriciile” semenilor nu vor putea niciodată să ducă mai departe o astfel de misiune. De aceea mulți încearcă, dar puțini reușesc. Repet, trebuie să iubești firma și drapelul. Să te gândești în fiecare dimineață la acest nume: CENACLUL LUMINĂ LINĂ și să pui suflet pentru el.
...
Cenaclul Lumină Lină nu este doar ”visul” sau ”proiectul” părintelui Cătălin. El a început, a continuat și menține o anumită line de iubire. Cenaclul, după familie, ar putea să fie cel mai important proiect al tău. Să-l hrănești, să-l dezmierzi, să-l îmbraci în haine noi, să-l duci la școală, să-i oferi afecțiune și să nu-l lași să pice în deșertăciuni. Dacă mai începi și alte proiecte, alături de acesta, cu siguranță că nu vei avea putere să faci față lucrurilor. Sau pe unul îl vei
Cenaclul în ședință la Iași, înainte de concert.
neglija sau pe altul îl vei considera neimportant. Concentrarea ta trebuie să fie intensă și chiar ”pătimașă” vis-a-vis de acest proiect. Să arzi de dorul lui. Căci, iată, Iașiul ne-a confirmat pe deplin faptul că suntem un proiect serios, o candelă care veghează la căpătâiul muribund al neamului românesc. Deci veghea poate trezi revoluție, iar Cenaclul Lumină Lină este o revoluție în sine.
...
Scriu aceste rânduri departe de casă. Din Padova, unde am venit cu treabă. Dar, nu puteam lăsa deoparte cenaclul. Am rupt din timpul problemelor firești zece minute ca să mă gândesc la cenaclul nostru. Ca dovadă că atunci când vrei poți găsi și timp și energii, și putere de a  fi lângă sentimentele tale.
...
Un sfat pentru cei ce citesc aceste rânduri și fac parte din destinul nostru misionar. Un sfat de iubire. Poate că citind, veți considera că doar eu pot gândi așa, că pot scrie mereu astfel despre cenaclu, că am acest”vis” în forma aceasta, astfel încât mai tot timpul să mă dedic acestui proiect. NU! Să nu vă înșele inima gândul negativ că voi nu ați putea fi la fel. Puteți face mult mai multe lucruri decât am făcut eu. Nu vă lăsați induși în eroare, de o voce interioară care să vă spună: ”Ei, doar Părintele poate face așa ceva, noi nu avem acest dar!”. ... Să nu vă amăgească cel rău, anihilându-vă puterile. Sunteți niște oameni extrem de capabili și puternici. Puteți face multe pentru acest neam și mai ales pentru proiectul nostru. Iar pasiune aveți, Salvă lui Dumnezeu! Deci, curaj și numai înainte!
...

Ne revedem duminica viitoare la Blaj! Voi veni din Italia ca să regăsesc ”mica Romă”. Și vin pentru că fără de Cenaclul Lumină Lină nu se poate...  

miercuri, 25 ianuarie 2017

IAȘI 23 IANUARIE 2017. Locul: Aula Bibliotecii Centrale Universitare. Spectatori: circa 500. Atmosfera: Absolut senzațională. Publicul ieșean a depășit toate așteptările noastre, cald, afectuos și plin de vigoare naționalistă. Organizarea: Ireproșabilă. peste tot ce am avut până acum. De la doamna Elisabeta Luncanu până la colegii Sorin Chivulescu, Părintele Dumitru Păduraru și Bogdan Țifrea, totul a fost o revărsare de ospitalitate și mult bun simț. Noutăți: Copiii de la Școala Ion Creangă , promovați prin abnegația Părintelui Prodan, dar mai ales Grupurile vocal-instrumentale ”Sfântul Mina” și ”Nectarios” care au însuflețit atmosfera concertului. Notă specială: Echipa T.V.Trinitas a domnului Iulian Bobârnea a filmat integral spectacolul Galei 400, urmând ca duminică la ora 14 să fie difuzată prima parte.

Ce dor ne-a fost de Iași! Și Doamne ce frumos a fost, căci parcă nici acum nu ne vine să credem cât de repede a trecut Gala 400. Marți dimineața după concert, în semn de prietenie și de admirație ne-a vizitat Părintele Consilier Nicodim de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, cel care privise cu o seară înainte spectacolul cu ochi de copil, adică plin de bucurie și iubire. Și această privire a rămas un etalon pentru toți cei care își vor reaminti peste ani și ani de zile de acest unic concert. 

Doamna Luncanu și Societatea Femeilor Ortodoxe au fost primele care au propus această seară magică. Și visul faptă s-a făcut.....
Au intrat apoi ”pe fir” colegii noștri de la Iași, de fapt prietenii cei mai buni ai Cenaclului Lumină Lină, adică Părintele Gică Păduraru, Părintele Bogdan, domnul Sorin și totul a început să se lege. Drumuri, telefoane, afișe, anunțuri media, frământări, soluții, iarăși frământări, zile de agitație până când, iată rezultatul, adică un mare concert.

Concertul în sine a fost superb. Toate marile noastre piese naționale s-au cântat cu forță și iubire de neam. Toți colegii au pus suflet și speranță de rod binecuvântat. Ce să mai spunem, dar parcă a fost un vis divin. Și orele au trecut frumos, înălțător și ancestral. Foc din flacăra Duhului Sfânt a curs peste oameni și peste toate idealurile de mai bine ale poporului român.

Mă opresc intenționat asupra intervențiilor muzicale ale Părintelui Doru Gheaja, atât de respectat și de iubit la Iași cum am văzut de fapt și în alte locuri. Parcă îl văd coborând de pe scenă între spectatori și provocându-i la cântec. Un tablou plin de feerie și strălucire. Pentru că, Părintele Doru este unic și ne rămâne nouă ca un mod de virtute și dăruire creștină. Iar oamenii au cântat, au stat mai mult în picioare aplaudând, bisând, ovaționând mesajul plin de frumos al cenaclului.
Frumoasă și implicarea echipei T.V. Trinitas. Domnul Iulian s-a ținut de cuvânt și a adus carul de reportaj de la București, pentru a înregistra această gală. Și, l-a sfârșitul
concertului, reporterii tv s-au declarat mai mult decât mulțumiți, chiar surprinși de măreția spectacolului și de entuziasmul publicului. În rest, totul a fost extraordinar. Nelu Ivan, Romică, Sorin, Părintele Alexandru, Andrei, Ștefan, Vlăduț, Ovidiu, Andreea, oameni pe care îi cunoașteți că se străduiesc să țină sus flamura misiunii noastre. A fost GALA 400. Și a fost cel mai frumos concert văzut vreodată... Mulțumim Macii Domnului pentru toate...  

marți, 24 ianuarie 2017

LA IAȘI AM INTRAT ÎN ISTORIE! CEL MAI FRUMOS CONCERT DIN TOATE CELE POSIBILE!


DRAGI PRIETENI
La Iași, în ziua de 23 Ianuarie 2017 Cenaclul Lumină Lină a scris o reală pagină de istorie. Abia acum am revenit la Sibiu, suntem obosiți după aceste zile superbe, dar mâine 25 Ianuarie ne dorim să aveți o cronică completă și fotografii inedite din cel mai frumos concert al cenaclului nostru. Și, să nu uitați, duminică, la ora 14, la T.V.Trinitas veți vedea filmarea primei părți a spectacolului nostru.! Vă mulțumim frumos!

miercuri, 18 ianuarie 2017

GALA 400! INFORMAȚII UTILE PENTRU MEMBRII ȘI SIMPATIZANȚII CENACLULUI!


GALA 400!
Când spui Gala 400 și mai adaugi numele de Iași, ai în față o realitate spectrală incredibil de frumoasă și sugestivă, pe care Cenaclul Lumină Lină o va oferi luni 23 Ianuarie la Iași. Vă oferim la modul cel mai concret câteva date legate de ambianța pregătitoare a acestui unic concert, pentru a intra mai lesne în sufletele celor care pregătesc acest minunat eveniment. Așadar:
1. Cenaclul Lumină Lină va pleca la Iași duminică 22 Ianuarie. Vor fi cinci autoturisme, dar și microbuzul cu aparatura din dotare. 
2. Mașina condusă de Nicu Nemeș va fi la ora 13 la Alba Iulia la Părintele Doru Gheaja, iar la ora 14 la Mediaș la familia Ivan. Celelalte mașini vor pleca la ora 11 din Sibiu, de pe strada Dealului. Joncțiunea tuturor autoturismelor se va face pe traseu, deoarece membrii cenaclului vor poposi și la câteva mânăstiri, conform obiceiului sacru de a face pelerinaje de rugăciuni pentru bunul mers al misiunii creștine. 
Imagini pentru așezămantul sfantul nicolae iași3. La ora 20 este prevăzută sosirea la Iași unde va avea loc cina și o ședință tehnică de stabilire a cântecelor concertului de a doua zi. Cazarea se face la Așezământul Misionar ”Sfântul Nicolae” -loc tradițional de odihnă pentru cenaclul nostru.
4. Concertul este organizat de Societatea Femeilor ortodoxe-Iași, Radio-Televiziunea Trinitas și de Mitropolia Moldovei și Bucovinei.
5. Concertul va fi înregistrat de Televiziunea Trinitas, prin domnul Iulian Bobârnea și echipa sa.
Imagini pentru aula bibliotecii centrale mihai eminescu iaşi6. Sala de desfășurare a concertului este una deosebită, se numește Aula Mihai Eminescu a Bibliotecii Centrale Universitare.
7. Concertul va dura circa 3 ore, invitați speciali fiind Grupul vocal-instrumental ”Nektarios”
8. Concertul poartă emblematic numele de GALA 400, dar în realitate este cel cu numărul 404 din istoria existenței Cenaclului Lumină Lină.
9.  Membrii Cenaclului Lumină Lină care vor evolua pe scenă sunt: Părintele Doru Gheaja, Părintele Alexandru Dănilă, Ioan Ivan, Sorin Popa, Romică Harșanyi, Andrei Lazăr, Ștefan Ion, Vlad Părău și Andreea Tecar. La aceștia se adaugă
evident și personalul auxiliar, foarte important în iconomia bunei reușite a evenimentului.
Preot Dumitru PăduraruIng. Ștefan Chivulescu10. Pentru bunul mers al sejurului Cenaclului Lumină Lină apreciem implicarea deosebită a domnului director tehnic Sorin Chivulescu, care va ajuta și la sonorizarea acestui concert. 
11. Să menționăm că, un rol important a avut ca de obicei și Domnul Director General Ciprian Olinici, cel care a impulsionat cu fapte concrete organizarea acestei gale. Tot aici să-l amintim și pe unicul și minunatul Părinte Dumitru Păduraru, omul care iubește mult cenaclul, aș putea spune chiar un impresar de conștiință al grupului nostru.
Imagini pentru iasi aula eminescu biblioteca centrală
12. Spectacolul începe la ora 18, dar pregătirile pentru concert vor începe cu cel puțin două ore înainte, la sală. Intrarea publicului în sală se va face de la ora 17, pe bază de invitații, dar oricine dorește poate să intre la acest concert. Repet, intrarea este liberă.
13. În 24 Ianuarie, dimineața Cenaclul va face o mică plimbare prin oraș, pentru a intra în atmosfera acestei zile de sărbătoare, iar cel târziu la ora 10 va porni înapoi spre casă.

duminică, 15 ianuarie 2017

MULȚUMIRI DE LA SIBIU MAICII DOMNULUI HODIGHITRIA ÎNDRUMĂTOAREA NOASTRĂ


Și a fost Icoana la Sibiu... Și a plecat... Iar în urmă rămân amintirile a patru zile de binecuvântare. Patru zile teribile și incredibil de frumoase. Cu icoane, cu mii de pelerini, cu rugăciuni intense, cu lacrimi, cu Cenaclul Lumină Lină într-un recital de excelență, cu Grupul Psaltic de la Mihai Vodă sublim, cu Părintele Adrian care ne-a ținut prelegeri de iubire și de evlavie practică... Totul numai și numai cu Maica Domnului...
Ați fost în aceste zile pe Dealului? Ați văzut oare ce a fost acolo? Și oare cum pot eu să mai scriu ceva? Ce să spun, măcar pentru cei ce sunt departe și ne citesc? Vă rog să mă credeți că de astă

dată nu-mi găsesc cuvintele. Sunt prea mici, prea simple, prea complicate. Realitatea a fost uluitor de frumoasă. Căci Maica Domnului era chiar acolo cu noi... În rest nu mai am ce adăuga. Mă bucur că doamna Monica Armenciu a scris câteva cuvinte pentru cititori. Citiți-le și veți înțelege mult mai bine cum s-au simțit românii la Sibiu, alături de Maica Domnului

Părintele Cătălin

   
 Mulţimi de puteri  îngereşti au coborat în Biserica Sf.Ioan Iacob Românul de pe strada Dealului din Sibiu, în aceste zile de sărbătoare 12-15 ianuarie 2017, spre a prăznui cu noi pe însăşi Maica Domnului Îndrumătoarea noastră Sfântă.
Cum aş putea reda în cuvinte harul de negrăit care îţi lumina chipul făcându-l strălucitor  când se înălţau imne de slavă închinate ţie Măicuţa noastră prin glasul sfinţitor al preoţilor noştrii dragi: Părintele Adrian Beldian, Părintele Petru Vamvulescu, Părintele Cătălin Dumitrean, Părintele Iosif Toma, Părintele Ioan, Părintele Antonio şi al tuturor celor care au slujit şi au cântat pricesne, închinate ţie nadejdea creştinilor:
O Măicuţă Sfântă, cu drag am venit,/În locul acesta de noi mult iubit./Am venit, Măicuţă, să ne mai vedem,/Să ne spunem dorul care-l mai avem./Noi cu toţi din suflet te rugăm aşa,/ Scapă-ne, Măicuţă, de ispita grea.”
O, tămăduitoarea bolnavilor, limanul celor înviforaţi, blânda noastră sprijinitoare şi grabnică ajutătoare a celor ce te cheamă şi de această dată ai făcut minuni în Biserica noastră; două cazuri de tămăduire, mărturisite părintelui Cătălin până acum… dar cu siguranţă vor mai urma.
Din pricina neputinţei de a aduce  mulţumiri după cuviinţă tuturor ostenitorilor şi din teama de a nu greşi omiţând ceva din măreţia şi splendoarea acestor zile de rugăciune fierbinte, oare să tăcem?
  Nu, nu vom putea uita câte scântei divine străluceau ascultând Cenaclul Lumină Lină, ca un alai de Îngeri Corul Psaltic de la Mănăstirea Mihai Vodă din Bucureşti au însufleţit cântările închinate Maicii Domnului.Ce atmosferă înălţătoare, duhovnicească, tămăduitoare sufletului!
Sute de credincioşi veneau continuu la închinare, toţi fiind înconjuraţi cu iubire, sub îndrumarea Sfinţilor Părinţi, spre a-i aduce laudă şi cinstire celei din care s-a întrupat Izvorul vieţii.
Şi acum la despărţire, aducem muţumire încredinţaţi fiind, că Tu Măicuţa noastră Sfântă nu încetezi să  ne îndrumi spre adevărata lumină, fiind pentru noi o binecuvântare fără de sfarşit.



Mulţumim Maica Domnului! Mulţumim Părinte Adrian! Mulţumim Părinte Cătălin!