luni, 20 februarie 2017

APROAPE DE CÂMPIA LIBERTĂȚII!

BLAJ. Locul: Biserica. Spectatori: circa 200. Atmosfera: Din nou un public exemplar, plin de dinamică națională și sensibil la fiecare cântec al nostru. Organizarea: Fără cusur și aceasta numai și numai datorită faptului că Părintele Seiceanu a făcut eforturi deosebite pentru ca Cenaclul să fie bine primit și să se realizeze un spectacol minunat.

   Nu am avut niciodată un dor mai mare ca acela de a fi prezent cu Cenaclul Lumină Lină la Blaj, mai ales că de mai bine de șapte ani jumătate, adică de când există acest cenaclu, toate încercările de a ajunge aici s-au lovit de piedici, de neputințe, de lipsă de interes. Dar, iată că a ”fost-a OM trimis de Dumnezeu”, adică vrednicul Părinte Vasile Seiceanu, cel care și-a asumat responsabilitatea ”lansării” Cenaclului Lumină Lină pe spațiul sfânt al Blajului, iar duminică cu mic cu mare, blăjenii au fost martorii unui concert ideal.
  
   Noi am venit cu inimă bună, și am intrat în concert cu cele mai populare pricesne: AM VENIT  MĂICUȚĂ, AM CERUT MAICII O FLOARE sau LA TINE VIN MĂICUȚĂ. Și publicul ne-a simțit vâlvătaia și a reacționat întocmai. Deci, nu am avut nevoie de prea mult timp pentru a ne face simțite intențiile și misiunea ce o avem de dus mai departe. Părintele Vasile părea și dânsul uimit de tot ceea ce se petrece și oamenii lăcrimau, cântau, se ridicau în picioare, gesturi unice și incredibil de frumoase.
   
   Nelu Ivan a stabilit din mers ordinea cântecelor și bine a făcut așa cum le-a organizat, simțind setea spectatorilor de a cânta împreună cu noi. Se simte de la o vreme o fericită empatie între cenacliști și public, mai ales că mulți dintre colegi,altfel cu calități artistice evidente, renunță la străluciri personale în favoarea grupului și a publicului, deși, nu-i mai puțin adevărat că și cântecele solistice sunt cu totul și cu totul deosebite. Și, să nu uităm, de lansarea piesei LA CRUCEA DIN DEALUL IUBIRII- cu un trio interpretativ de mare sensibilitate: Părintele Cătălin, Nelu Ivan și Romică. La capitolul noutăți să notăm și felul excelent în care Sorin Popa a interpretat priceasna: AM TOT DREPTUL SĂ FIU AL TĂU.
  În rest, echipa clasică a cenaclului, cu Andrei, cu Ștefan Ion, Andreea și din nou cu emoționantul Ovidiu Contiș, care iarăși a făcut un efort de peste 200 de kilometrii pentru a fi prezent din Bistrița la Blaj. Felicitări și la mai multe astfel de jertfe.


   
   Evident că piesele patriotice și recitalul părintelui Doru Gheaja au încălzit la maxim publicul spectator. Și Părintele Doru, ”fratele nostru mai mare”, a dat inimă spectacolului cu vocea, cu amintirile sale, dar mai ales cu acest prezent al al său, care este pilduitor și întăritor pentru toți membrii cenaclului. În poveștile sale de aur, a reaminti faptul că în anul 1978 a fost prezent chiar în acest loc, cu vrednicul de pomenire Episcopul Emilian Birdaș, la punerea pietrei de temelie a acestei biserici. Iar unul dintre creștini, a fugit imediat acasă, în vecini, și a adus două fotografii din acea zi, moment unic și emoționant. Recitalul părintelui a fost plin de grație duhovnicească și de avânt patriotic, iar oamenii parcă nu ar mai fi plecat acasă. După două ore și jumătate de concert, totuși ne-am oprit, dar am stabilit ca în vară se realizăm un mare concert pe Câmpia Libertății. Până atunci însă, mulțumim blăjenilor și mai ales Părintelui Vasile Seiceanu, omul care a făcut posibilă strălucirea acestei sărbători.