Intrarea Domnului în Ierusalim - Floriile

Sarbatoarea Intrarii in Ierusalim a Mantuitorului este cunoscuta in popor sub denumirea de Florii. Este un eveniment care se petrece cu o saptamana inainte de Patimirile Sale. Din aceasta zi incepe Saptamana Patimirilor, iar in biserici se savarsesc in fiecare seara Deniile. Domnul intra in Ierusalim calare pe un manz de asin. Intra smerit, aratandu-le celor de fata ca nu este o persoana care a venit sa stapaneasca aceasta lume. Totodata ne descopera prin acest gest, ca nu-L putem intalni pe Domnul decat in smerenie. Intra cu seninatate, nu cuprins de nelinisti. Aceasta intrare este drumul spre moartea de bunavoie. Chiar daca moartea Sa a fost hotarata de conducatorii carturarilor si fariseilor, Sfantul Ioan Evanghelistul vorbeste de ea ca fiind o jertfa de bunavoie. Hristos, desi avea puterea de a-i infrunta pe cei care ii doreau moartea, caci era si Dumnezeu, nu fuge de moarte. Dimpotriva, o primeste pentru a o birui din interiorul ei. Astfel, intrarea Sa in Ierusalim este o anticipare a biruintei asupra propriei Sale morti. Ramurile de salcie care sunt binecuvantate si daruite credinciosilor exprima tocmai aceasta biruinta asupra mortii. Intr-o predica rostita in duminica Floriilor, Sfantul Chiril al Alexandriei spunea: "Ieri, Hristos daruia viata unui om, adica lui Lazar, iar astazi, El insusi vine spre moarte. Ieri il invia pe mortul de patru zile, astazi vine in Ierusalim ca sa invieze din morti dupa trei zile". Aceasta intrare a Domnului in Ierusalim a fost vestita de proroci cu mult timp inainte de a se petrece. De aici reiese ca ea face parte din planul de mantuire a lui Dumnezeu. Cunoastem din Sfanta Scriptura ca Mantuitorul a plans in momentul in care a vazut ca Lazar este mort si pus in mormant. Plansul Sau ne arata ca moartea nu este o stare fireasca, ca omul nu a fost adus la existenta pentru a muri, ci pentru a trai vesnic. In Evanghelii se mentioneaza de doua ori ca Hristos a plans. Prima data, atunci cand S-a aflat in fata mortii prietenului Sau, Lazar, iar a doua oara, atunci cand venea spre Ierusalim (Luca 19, 41). Sarbatoarea Intrarii Domnului in Ierusalim este o sarbatoare a bucuriei pentru ca ea descopera biruinta lui Hristos asupra mortii lui Lazar si prefigureaza biruinta Lui asupra propriului Sau trup mort.

LA LOAMNEȘ CU HARUL

Scrierea cronicii concertului dela Loamneș este un bun prilej de entuziasm recapitulativ.

Sintagmele sunt palide și lacrimile de anamneză parcă nici ele nu pot reda a doua oară frumosul spectacol ce s-a desfășurat ieri. Dar nu putem tăcea și ar fi păcat să nu scriem măcar vreo două-trei rânduri, pentru ca peste câțiva ani, eu dumneavoastră și minunații mei colegi să ne aducem aminte de ziua de 25 martie 2018!

Da, am fost la Loamneș și am văzut lumină. un public spontan și o echipă de cenaclu absolut încântătoare. înfiorați de căldură sufletească, spontani în exprimări și poate chiar cu un strop de divinitate pe buze, acesta a fost Cenaclul Lumină Lină în ziua de ieri. un buchet de flori de pace și de dăruire. Pentru creștini, pentru români, pentru tot ceea ce nu vrem să abandonăm, dragostea noastră de virtute. 

Aștept mâine cronica domnului Luca Vasile, care va apare pe acest blog și vă rog să fiți veseli. Avem motive de a fi fericiți: Există Cenaclul Lumină Lină!

PĂRINTELE CĂTĂLIN: REAPRIND FLACĂRA LA LOAMNEȘ!

   Mă uit la poporul meu și mă simt neputincios că nu pot să fac mai mult pentru el. Peste tot vrajbă și niciun pic de pace. Toată lumea are ceva cu cineva. Tineretul nu mai are decât un

scop, acela de a ține cât mai mult telefonul în fața ochilor. Nici măcar la ureche. Bătrânii se comportă indecent, de la ținută până la vorbă. Vor să pară altfel și le stă penibil. Politicienii nu mai spun nimic. E un fel de caft între partide șincio ideea pozitivă. Oamenii religioși vor să fie moderni, liberi de canoane și anti Biserică. Asist la ceva ce nu îmi aparține... Această țară, așa cum arată acum nu este țara mea...

MERG MAI DEPARTE

Nu încremenesc în proiecte neutile, chiar dacă pentru unii poziția mea nu spune nimic. Eu merg mai departe cu Cenaclul meu. Stau zilnic și fac proiecte în gând, caut solțuții, aștept telefoane de la prieteni care să-mi spună: ”Uite, haide să facem ceva, să vă ajut cu ceva...!” De ani de zile aștept să vină măcar un sponsor care să sprinjine acest grup de msionari sau să apară tineri artiști dorinici de a se dărui ”gratuit”neamului. De ani de zile aștept în fiecare dimineață ca să văd că cenaclul înseamnă ceva pentru fiecare, nu doar o bună impresie la un eventual spectacol ”reușit” Merg cu cenaclul și numai Dumnezeu știe ce este în inima mea. Caut susținere, caut putere, caut soluții, pentru că încă mai cred că facem un bine comun țării. 

ÎMI APRE RĂU PENTRU IAȘI

Nu pot ajunge cu Cenaclul la Iași în 24 iunie, deși am primit recent o invitație foarte serioasă de la doamna Luncanu. E vorba de un mare festival românesc și nouă ni se cerea prezneța într-un spectacol de gală...Nu am cum să mai pun acum echipa pe drumuri lungi. Nu am bani, nu am forța de a aduce pe scenă ieșenilor din nou cenalcul. Deși știu că suntem doriți. credeți-mă cu nu vreau să obosesc pe nimeni. Fac eforturi de bun simț ca să ajung la Brașov, la Cioceni, la Rupea... Uneori îndur și umilințe, nu pot spune de ce fel, pentru a putea asigura măcar sonorizarea unui concert. ce e în sufletul meu atunci când mi se spuen tranșant că nu există soluții, numai Dumnezeu știe. Tac și încerc să fiu smerit.Dar o fac din iubire pentru adevărul pe care îl slujesc. dacă m-aș da acuma la o parte, ar însemna că toate drumurile de până acum au fost doar o iluzie. Îmi place să cad la datorie, chiar atunci când mai am un ultim cartuș în armă. Am fost învățat să lupt, să rabd, să iert, să iubesc și să-mi slujesc neamul...

DOR DE COLEGI

Când spun doar de colegi o fac cu mare sinceritate. Ei sunt prietenii mei și alții nu am. Cu ei am fost pe baricade la bine și la greu. Am trecut laolaltă prin bucurii, dar și prin ispite. Și am rămas împreună. Alții nu au mai venit. Căci cine mai e dator astăzi poporului, cine mai simt nevoia de a da și de a nu primi nimic în schimb. Într- țară în care zilnic primesc ”lecții” de egoism, de interes personal, de duplicitare, ma există însă ceva bun. Iar acest ”BUN” este cenaclu meu...

Le mulțumesc mult colegilor și o fac din nou public, pentru ca să știe lumea că Părintele Cătălin nu uită să fie recunoscător celor ce au făcut bine acestui neam.

Duminică reaprind flacăra la Lomaneș... Veniți cu noi!

PĂRINTELE CĂTĂLIN

Sinaxar 22 martie - Sf. Sfinţit Mc. Vasile, preotul din Ancira. Sf. Mc. Drosida, fiica împăratului Traian

Sfântul Mucenic Vasile, preotul din Ancira (+362) – a păstorit biserica din Ancira (Asia Mică) în timpul împăratului păgân Iulian Apostatul (361 -363) care a încercat revigorarea păgânismului. Refuzând să se lepede de credința creștină, Sfântul Vasile a fost prins și întemnițat. Împăratul Iulian a trimis pe slujitorii săi, Elpidiu, Pigasie și Asclepie să fie judecat, apoi, s-a oprit chiar el în Ancira deoarece se afla în campania pornită fiind împotriva perșilor. Fiind adus în fața împăratului a fost amenințat cu chinuri groaznice dacă nu se leapădă de credința ortodoxă, apoi a fost întemnițat din nou. Fiind a fost adus a doua oară în fața împăratului Iulian, l-a înfruntat cu demnitate refuzând să aducă jertfă idolilor. A fost supus supliciilor și a suferit moarte martirică.

Sfânta Drosida, fiica împăratului Traian (înc. sec. II) – aceasta a trăit la începutul secolului al II-lea, perioadă în care adunările creștine erau interzise în Imperiul Roman, iar creștinii, pedepsiți cu moartea. În acele vremuri, cinci fecioare adunau trupurile martirilor din locurile de persecuție, le ungeau cu miruri și le înfășurau în giulgiuri curate, după care le ascundeau în locurile de sihăstrie unde viețuiau. Drosida, fiica împăratului, era creștină în taină. Ea ieșea noaptea din palat și le ajuta pe acestea la acest lucru binecuvântat. Sfânta era logodită cu Adrian, unul din consilierii împăratului, care l-a îndemnat pe acesta să pună sub pază trupurile mucenicilor ca să vadă de către cine sunt furate. Ascultând sfatul consilierului său, cele cinci femei au fost prinse, întemnițate, apoi au fost aruncate într-un cuptor în care se topea arama. Spre deosebire de cele cinci fecioare, Drosida a primit șansa de a fi iertată, cu condiția să renunțe la credința creștină. A refuzat și, rugându-se fierbinte lui Dumnezeu, a scăpat de sub supravegherea soldaților rânduiți să o păzească, apoi, ieșind s-a dus să se arunce în cuptor, dorind să se alăture celorlalte cinci fecioare. Pe cale, gândindu-se că nu are haină de nuntă să meargă la Dumnezeu, fiind nebotezată, a luat mirul pe care-l avea la ea și ungându-se, s-a aruncat în apa unui lac și s-a botezat. Apoi, timp de șapte zile s-a ascuns, trăind în post și rugăciune. În acest timp, creștinii au găsit-o și, alăturându-i-se, au aflat cine era și ce pătimise. Iar în a opta zi, Sfânta Muceniță Drosida a suferit moarte martirică, fiind aruncată în cuptorul de foc.

Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul 

(Denia Canonului Mare)

Cuviosul Iacob, din tinereţe iubind viaţa pustnicească, s-a făcut monah şi se nevoia cu postiri, cu privegheri şi cu multe osteneli. Apoi, acesta s-a învrednicit de treapta episcopiei, iar în timpul luptătorilor de icoane, sub împăratul Constantin Copronim (740-775), a fost silit să se lepede de închinarea cinstitelor icoane. Dar, nesupunîndu-se, a suferit multe ispite, izgoniri, închisori, nespuse primejdii,  foame, sete şi alte multe feluri de cumplite munci. Apoi şi-a dat fericitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, pentru Care, până la moarte, s-a nevoit şi de la Care a luat Împărăţia cerului, în veci bucurându-se.

Troparul Sfântului Iacob Mărturisitorul

Îndreptatorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției și luminătorule al lumii, podoaba clăugarilor cea de Dumnezeu însuflată Iacob, înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat. Alauta duhovniceasca, roaga-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre

De asemenea, tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Cuviosul Serapion.

Sinaxar 20 martie - Sf. Cuv. Mucenici din Mănăstirea Sf. Sava cel Sfinţit

    Sfinții Cuvioşi Părinţi ucişi în Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit – Pătimirea acestor cuvioşi părinţi a avut loc în Mănăstirea Sfântului Sava din Palestina, în timpul împărătesei Irina şi a fiului ei Constantin (780-797). Sarazinii erau de neam arab şi jefuiau oraşele din întreaga Palestină. Cuvioşii aceştia au fost omorâţi de sarazini în Sâmbăta Floriilor, iar alţii în Săptămâna Patimilor din anul 796. Jefuitorii au dat foc chiliilor şi au ars întreg aşezământul sfintei mănăstiri în afară de biserica din mijloc, care, după spusele Sfântului Ştefan Savaitul, a scăpat ca prin minune.

NOI CONCERTE ALE CENACLULUI LUMINĂ LINĂ!

25 MARTIE

 LA LOAMNEȘ

Duminică 25 Martie 2018, va aveal loc un alt important spectacol al Cenaclului Lumină Lină în localitatea Loamneș. Concertul va începe la ora 17 și va avea loc în SALA CĂMINULUI CULTURAL.

ALTE CONCERTE:

29 MARTIE- FĂGĂRAȘ CASA DE CULUTRĂ ORA 18

21 APRILIE - RUPEA CASA DE CULUTRĂ ORA 18

10 MAI-CIOCENI-PLOIEȘTI

19 MAI BRAȘOV -BISERICA BUNA VESTIRE (la Părintele Comșulea)

CU SULFETUL ALĂTURI DE DOMNUL LUCA VASILE

   Pe domnul Luca Vasile l-am cunoscut pe la începuturile cenaclului. Împreună cu un grup de oameni de cultură din Sighișoara am realizat o întâlnire de cântec și poezie sub semnul

Cenaclului Lumină Lină. Apoi drumurile ni s-au despărțit din binecuvântate motive, până când, peste șase ani, dânsul m-a căutat din nou și a fost sufletului unui mare concert desfășurat la Sighișoara. Așa am început să reluăm colaborarea și prietenia, domnia sa devenind unul din oamenii cei mai activi ai cenaclului de acum.

  Recent, să fi fost pe la sfârșitul lui decembrie, mi-a povestit că trecea prin grele încercări, soția fiind tot mai bolnavă, fapt care m-a determinat să-i ofer câteva sfaturi duhovnicești, de natură să-l întărească sufletește. Deși, domnia sa s-a dovedit un om fidel cenaclului, știind însă că trece prin ceasuri grele, am încercat să-l protejez de anumite drumuri mai istovitoare alături de cenacliști, spre a-i da răgazul necesar pentru a-și îngriji soția.

Dar iată că inevitabilul s-a produs și săptămâna trecută domnul Vasile a trebuit să primească realitatea morții soției, durere grea care, orice am spune, nu poate fi mângâiată prin niciun fel de cuvinte. Deși, nu am ajuns la înmormântare, programul în post fiind unul deosebit de încărcat, am organizat deplasarea unei delegații la slujba de prohodire, formată din câțiva colegi. Pe această cale le mulțumesc Părintelui Alexandru, lui Nelu Ivan, lui Romică, lui Mihai și Mihaelei Tecar care au format grupul ce a fost prezent sâmbăta trecută la înmormântare. Și alături de aceștia am fost și eu cu tot sufletul meu, ca să nu mai vorbesc de Părintele Doru Gheaja, cel care s-a implicat puternic emoțional în solidaritatea momentului. 

  Acum, la câteva zile de la prohodire, vreau să subliniez faptul suntem la fel de aproape de domnul Luca, pe care îl rugăm să se întărească și să revină cât mai repede în fața publicului cenaclului. Este un moment care poate fi trecut doar cu rugăciunea, dar și cu afirmarea veritabilalelor sale calități de scriitor, pe scenele unde cenaclul se pregătește să evolueze. Urmează concerte ample, la Făgăraș, la Rupea, în Brașov, în Cioceni-Prahova și ne dorim realizarea unei stări de spirit speciale și pline de dinamism național. Pentru aceasta avem nevoie de oameni puternici și activi, așa cum este domnul Luca, gata de jertfă și cu inima bătând puternic pentru poporul român. 
  La ceas de cumpănă, așa cum este momentul acesta în viața domniei sale, în numele colegilor din Cenaclul Lumină Lină, ne exprimăm încă o dată prietenia noastră și îi trimitem o rază de speranță creștinească, mai ales că prin Iisus Hristos moartea nu este decât un ”Paște” sau o trecere spre veșnicie. Cu Dumnezeu înainte!

Aducerea moaştelor Sf. Ier. Nichifor, Patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Hristina din Persia

Aducerea moaştelor Sfântului Ierarh Nichifor, Patriarhul Constantinopolului – Împăratul Leon Armeanul, (813 – 820) nu a respectat hotărârile Sinodului VII ecumenic de la Niceea, ci a pornit din nou lupta împotriva icoanelor. În această perioadă, ierarhii care au luptat împotriva iconoclasmului au fost trimişi în exil. Printre aceştia s-a numărat şi Patriarhul Nichifor care a fost exilat în insula Proconis, şi care a trecut la cele veşnice la 2 iunie 828, după 13 ani de exil. În secolul al IX-lea, binecredincioşii împăraţi Teodora şi Mihail, împreună cu cei mai de seamă monahi ai timpului au hotărât restabilirea cultului icoanelor, l-au alungat pe patriarhul Ioan şi l-au ales şi rânduit ca patriarh pe Metodie. După patru ani, patriarhul Metodie a cerut împăraţilor să aducă la Constantinopol moaştele Sfântului Nichifor, care fusese îngropat în Biserica „Sfântul Teodor“ de pe acea insulă. Moaştele au fost întâmpinate de împărat, senatori şi mulţi credincioşi cu lumânări aprinse, iar apoi au fost aşezate în Biserica Sfinţilor Apostoli, la data de 13 martie. Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sf. Mc. Hristina din Persia.

CENACLUL LA FĂGĂRAȘ!

CENACLUL LUMINĂ LINĂ ORGANIZEAZĂ ÎN ZIUA DE JOI 29 MARTIE LA CASA DE CULTURĂ DIN FĂGĂRAȘ PRIMUL SPECTACOL RELIGIOS-ARTISTIC-CULTURAL ȘI NAȚIONAL CU TEMA:

100 DE ANI DE LA UNIRE!

Totodată va avea loc și lansarea oficială a DVD-ULUI ”Cenaclul Lumină Lină în concert la Sighișoara!”

Spectacolul va începe la ora 18

Sinaxar 9 martie - † Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia

Aceşti patruzeci de Mucenici au trăit pe vremea crudului împărat Liciniu (308-324), toţi fiind din părţile Capadociei, şi toţi din aceeaşi ceată de ostaşi creştini, bărbaţi viteji şi vrednici în războaie, iar conducătorul oştirii lor era Agricola, om păgân şi rău din fire, iar locul slujbei lor ostăşeşti era cetatea Sevastia, din Armenia. Deci, aflând Agricola de credinţa lor creştină, a dat poruncă să fie aduşi în faţa lui şi le-a spus: ,,Cum v-aţi arătat ascultători către mai-marii voştri în războaie, aşa să ascultaţi şi acum porunca împăratului, aducând jertfă zeilor”. La acest îndemn, Chirion, căpetenia celor patruzeci, a răspuns: ,,Cum am luptat şi am biruit pe vrăjmaşi pentru împăratul pământesc, tot aşa voim să luptăm şi pentru Împăratul ceresc, împotriva vrăjmaşilor Lui”. Pentru acest răspuns au fost închişi în temniţă, să se răzgândească. Dar ei n-au încetat a se ruga fierbinte lui Hristos, să-i întărească pentru mărturisirea cea adevărată. Drept aceea, toate amăgirile, toate făgăduinţele şi toate ameninţările nu i-au clintit în credinţa lor. Deci, venind în Sevastia un mare conducător de oaste, anume Lisie, acesta le-a poruncit din nou să aducă jertfă zeilor. Cu aceeaşi nestrămutată credinţă, ostaşii creştini s-au împotrivit. Înfuriat peste fire, căpetenia a poruncit să fie dezbrăcaţi şi siliţi să intre într-un lac aproape îngheţat, pentru că era iarnă, iar pe maluri au pus păzitori, ca nimeni din ei să nu fugă. Şi, iată, unul din ostaşi, nemaiputând îndura gerul, a primit să aducă jertfa ce i se cerea; dar, ieşind din apa îngheţată şi intrând în baia caldă, anume pregătită, acesta a murit îndată, în vreme ce Mucenicii, după o noapte întreagă petrecută în iezerul îngheţat, erau încă vii şi se rugau. Atunci s-au arătat patruzeci de cununi strălucitoare peste capetele lor, însă una stătea în văzduh, deoarece fusese pregătită pentru cel ce se lepădase. Văzând aceasta, temnicerul Aglaie a mărturisit cu glas tare: ,,Şi eu sunt creştin”, şi a sărit în apa cea îngheţată, făcându-se părtaş muceniceştilor pătimiri şi întregind ceata celor patruzeci, în locul celui ce se lepădase de Hristos. Au fost, apoi, scoşi din apă şi li s-au sfărâmat gleznele cu ciocane grele şi, fiind arşi de vii, au primit cununa Mucenicilor. Iar numele lor sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Iraclie, Smaragd, Evnoic, Valent, Vivian, Claudiu, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdichie, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Caius, Leontie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie. Iar moaştele lor, câte au rămas din foc, au fost înmormântate la Sevastia, apoi s-au împărţit în toată lumea creştină. O parte din ele se găseşte la Mănăstirea Antim din Bucureşti, ca şi la alte sfinte locaşuri din ţara noastră.

ÎNCĂ O REALIZARE ÎN DREPTUL ACTIVITĂȚII CENACLULUI: DVD-UL

COSMIN RUS. 
-Iată un nou prilej de bucurie în viața Cenaclului Lumină Lină, editarea unui extraordinar DVD...
-Părintele Cătălin:
- Este o mare onoare, la fel cum în anul 2017 am beneficiat de trei înregistrări a spectacolelor noastre de câtre Televiziunea Trinitas. Ceva incredibil, mai ales că noi am plecat de jos și am muncit ca să ajungem la acest moment.
Să te înregistreze de trei ori într-un singur an o televiziune, ba mai mult acum să-ți tipărească și un DVD mie mi se pare de domeniul fantasticului. Pentru că, deși avem și noi valoare, totuși este un pas mare ca o telviziune din România să vină la Iași, la Sibiu și la Sighișoara, cu toată aparatura, cu oameni, cu aprobările de rigoare și acum să-ți editeze 2000 de exemplare cu concertul tău. 
Cosmin:
- Și eu zi că este aproape neverosimil...
Părintele:
-Acum, evident că pentru un om care știe cât de greu se procură  sau se organizează un concert, sau se aduce un singur spectator la un astfel de moment, în condițiile actuale din România unde există o concurență ucigașă și zeci de mii de artiști, dacă avem onestitate, atunci să facem cruce mare de mulțumire că am ajuns aici... Pe noi ne-a ocrotit Pronia divină. Repet, însă având și valori deosebite în componență. Dar cenaclul a avut un manegeriat inteligent și uite așa nu am dus lipsă de concerte, de spectatori, de combustibil și de atâtea alte satisfacții personale.
Cosmin:
-De ce e important să rămânem onești?
Părintele:
-Pentru că succesul te trufește. Mândria îți dă presentimentul că nimeni nu mai este ca și tine, că fără tine nu există”astăzi”, că poți mereu să faci ceea ce vrei... Ori cenaclul este o formă de luptă cu tine însuți. În cenaclul nostru rămân doar caracterele tari, oamenii smeriți, care nu cântă pentru glorie.
Cosmin:
-Sau din plăcere?
Părintele:
- Nu neapărat. Eu cred că trebuie să fie și o anumită plăcere. Nu poți cânta fără plăcere, clar... Dar dacă începi să te crezi artist, vedetă, om mai înzestrat decât alții nu e bine... Vorbeam cu Ștefan Hrușcă și îmi povestea că acum regretă, peste ani, plecarea la un moment dat din Cenaclul Flacăra. La un moment dat, există o sete de a schimba ceva. Noi oamenii vrem să credem că viața noastră poate fi și altceva decât ceea ce se întâmplă în fiecare zi. Și atunci avem impresia că ceva nou ne ”împrospătează”. Ori tocmai ”vechiul” îți după rădăcini, identitate, discernământ. precum într-o familie, nu te poți plictisi de o nevastă pentru că sunt alte ”posibilități” sau ”oferte” mai rafinate... Chiar mai ”blazată” și ”repetativă” viața e mult mai frumoasă... Așa spunea și Hrușcă, că la un moment dat a existat ”tentația” noului, dar astăzi tot cântecele ”vechi” au rezonanță. Acelea scrise în cenaclu, cu oboseală, cu Păunescu alături, cu publicul unic al cenaclului... 
Cosmin:
- Revenim la DVD? Să recunoaștem că vă bucurați cel mai mult, oftați cel mai mult după acest cenaclu și parcă vă simt  mai entuziast?
Părintele:
-Pentru mine cenaclul nu este doar un sector de activitate, ci viață. Iar acum că am editat un DVD este extraordinar. Doriți să fiu mai reținut? ? Sau să încep să fac pe interesantul spunând că coperta este prea vișinie? Sau că nu mi-am auzit prea bine glasul la televizor, cum spunea cineva... Hai să ne mai smerim, să ne punem toți prietenii cenaclului în genunchi și să facem o rugăciune de mulțumire că am ajuns aici. dacă facem asta înseamnă că am înțeles care este rostul acestui cenaclu. 
Cosmin:
-Scopul său a fost misionar?
Părintele:
- Și a rămas chiar dacă ne-am văzut la televizor. Iar, dacă Dumnezeu ne-a dat și un DVD, poate drept bonus la eforturile noastre, atunci să îi mulțumim Domnului. Așa să ne audă pe toți. Să-i zicem așa: ”Doamne, mi-ai dat șansa să cânt unor oameni. Mi-ai dat sănătate și ceva glas. M-ai trimis între oile tale cuvântătoare să le aduc darul meu... de fapt darul Tău!” Așa că e timpul bucuriei... 
Cosmin:
-Eu unul sunt un străin, nu sunt membru al cenaclului dar simt o fericire... Acest DVD îmi spune ceva... Și o să postez la toți prietenii și o să le spun să vadă ce ați realizat... 
Părintele:
- Dacă ”străinului” nu-i este greu să își prezinte prietenii atunci este bine. ”Străin”- este un fel de a zice. De fapt nu ești străin deloc. Ești chiar un ”familist” adevărat din marea familie a cenaclului. Bucuriile sunt la comun și acum avem parte de o mare bucurie. Avem DVD! 
La final vreau să mulțumesc din suflet tuturor colegilor mei, care ”învechiți” de ani de zile în Cenaclu au dovedit tărie și caracter de a rămâne alături de mine la marile bătălii ale vieții. Lor le sunt recunoscător și le promit aceeași prietenie veșnică.
(dialog radiofonic transcris pe blog)

Sinaxar - Sf. Ier. Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei

Sfântul Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei – Provenea dintr-o familie bogată. Părinţii săi l-au trimis la Constantinopol pentru a studia, aici împrietenindu-se cu Tarasie, secretarul împărătesei Irina (780-802) şi cu Mihail, viitorul episcop al Sinadelor. Tarasie a ajuns patriarh. Mihail şi Teofilact au intrat într-o mănăstire de pe ţărmul Mării Negre. Patriarhul Tarasie l-a hirotonit pe Teofilact episcop al Nicomidiei, iar pe Mihail episcop al Sinadelor. Când la conducerea Bizanţului a venit Leon Armeanul (813-820) au început luptele împotriva cinstirii icoanelor. Marii ierarhi ai bisericii de atunci, în frunte cu patriarhul Nichifor, urmaşul lui Tarasie, printre care şi Teofliact al Nicomidiei s-au dus la împărat cu rugămintea de a înceta tulburarea apărută în Biserică, având în vedere că cinstirea sfintelor icoane a fost hotărâtă de Sinodul VII Ecumenic, de la Niceea, în anul 787. Împăratul nu a ascultat sfaturile înţelepte ale ierarhilor, ci a luat chiar aspre hotărâri împotriva lor. Patriarhul Nichifor a fost exilat în insula Tasos, Mihail al Sinadelor, în Evdochiada. Teofilact a fost exilat în Strovila, un oraş lângă mare. Acolo a mai petrecut timp de 30 de ani, după care a trecut cu pace la Domnul. Trupul lui a fost dus în Nicomidia, în timpul împărătesei Teodora (842-867) şi îngropat cu cinstea cuvenită.

Cu Ștefan Hrușcă la o poveste despre Cenaclul Lumină Lină...

La orele amiezii nu aveam de unde să  știu că ziua de 6 Martie 2018 va deveni una istorică

pentru mine.Fix la ora 14 primesc telefon de la Părintele Doru Gheaja: ”Hai la Alba Iulia. Este concert cu Ștefan Hrușcă. Vino să-l cunoști, își fac rost de invitație și hai cu Mihai și dacă mai vine cineva...” Il sun pe Nelu Ivan care mă convinge: ”Mergeți Părinte. Eu am repetiții, dar dumneavoastră odată ajungeți de pe autostradă....” Zis și făcut. La ora 17.30, cu MCV-ul Cenaclul Lumina Lină pornesc la drum....

Ora 18 45. Suntem la Casa de Cultură Alba Iulia. Cobor în culise. Trei personaje imense în fața mea. Trei monștrii sacrii ai Cenaclului Flacăra: părintele Doru Gheaja, Ștefan Hrușcă și Vali Șerban. Parcă nu îmi vine să cred... Fac cunoștință cu Hrușcă. Încep să vorbesc de acel concert din 3 decembrie 1983 cu fulgi mari de nea... Ștefan Hrușcă surâde și vorbește: A, ați fost acolo? Doamne cum mai ningea. Acolo am lansat cântecul ”Un vis de iarnă”. Acum sunt aici cu ”Fostele iubiri” titlul concertului, dar toată lumea mă asimilează cu zăpada și colindul. Unde e Hrușcă  trebuie să fie și nisoare.... Noroc că a nins în martie”- surâde marele folkist și îi simt vocea plină de duioșie...

Părintele Doru îi oferă un dar „din partea casei”. Iar Hrușcă se bucură nespus. ”Mă schimb acum , facem concertul cam o oră și patruzeci de minute, apoi vă invit să mai stăm la o poveste. Chiar aici.  Ne ridicăm și plecăm spre sală.

În Casa de Culturăvreo 300 de oameni. Pe scenă tobe, orgă, mcirofoane și  spectacolul poate începe. Primul cântec, evident ”Fostele iubri”. Apoi ”Ochi tăi” și piesele vechi sau noi se leagă într-un ritm sensibil. Ștefan Hrușcă e deosebit. Calm, sensibil și plin de cuvinte frumoase. Cântă, apoi vorbește, cântă frumos din nou... ”Ruga pentru părinți” și mărturisirea sa curată. ”Dacă nu era acest cântec, eu rămâneam un profesor din Borșa. Norocul nostru a  fost Adrian Păunescu și Cenaclul...” Urmează Clopotul Reîntregirii... Lumea cântă frumos ca la cenaclul Lumină Lină. Lipsește doar animația și ridicatul în picioare... Sau poate că lipsește de fapt Adrian Păunescu...

Concertul se încheie exact după  1h, 40 minute. Superb”

21.00

Ștefan Hrușcă ne invită să coborâm jos. Îmi dă în mână patru cești de ceai. Și apoi ne cere scuze: ”Două minute și vin... dau numai niște autografe...

21.15

Stăm la o cană de ceai cu cel mai sensibil autor de cântece folk. Părintele Doru Gheaja dă tonul amintirilor. Vali Șerban ascultă fascinat. Ștefan Hrușcă este emoționat la maxim. Vorbim de Cenaclul Lumină Lină. Hrușcă ne spune: ”ce faceți voi este deosebit. Uite o să le scriu colegilor un cuvânt pe CD. Să mergeți înainte.” Părintele Doru plusează: Hai și voi lângă noi”...

Curg amintirile despre Adrian Păunescu. Ștefan concluzionează: ”În sfârșit Adrian Păunescu începe să fie recunoscut. Ca și Eminescu, la câțiva ani de la moarte, el a devenit sacru. Așa va fi și cu Adrian Păunescu. Pentru noi el a fost totul. Ne-a pus în lumină. Părintele Doru intervine: ”Orice cenaclu a re nevoie de un astfel de om...” Iar Hrușcă aprobă spunând că ” Nici Socaciu nu era Socaciu, nici Șeicaru nu era Șeicaru, la fel nici Alifantis fără Adrian Păunescu...” Apoi se vorbește cu elogiu de Episcopul Emilian Birdaș, de scrierea marilor cântece patriotice, de colindele  care se cântau sub Ceaușescu, de copilul Dumitrean Cătălin care asista entuziast la marile concerte de la Sibiu și Alba Iulia, de cenzură, de iubire, de bucurie și de Dumnezeu...

22.00 Ne despărțim cu fotografie. Ne  îmbrățișăm ca niște frați și ne binecuvântăm drumurile. Iar gândurile noastre sunt liniștite. Ștefan Hrușcă ne zâmbește cu drag. Și ne promitem grabnică revedere. În fapt totul a fost o minune și un lucru atât de firesc. Paradoxurile care fac frumoasă viață...

Părintele Cătălin  

Sinaxar - Sf. 42 de Mucenici din Amoreea; Aflarea Sfintei Cruci

1. Sfinţii 42 de Mucenici din Amoreea – Aceşti sfinţi mucenici au fost căpitani în armata împăratului Teofil al Bizanţului (829-842) care originar din oraşul Amoreea (Frigia). Atunci când agarenii au năvălit asupra oraşului Amoreea, împăratul Teofil l-a apărat cu toată vitejia. Acest oraş nu ar fi fost cucerit dacă grecul Vatidis nu ar fi fost un trădător. Răzbunarea agarenilor a fost cruntă, având în vedere că anterior împăratul Teofil cucerise oraşul Sozopetra unde se născuse Amirmumn, conducătorul agarenilor. Şapte ani de zile au fost închişi în temniţă şi supuşi supliciilor cei 42 de căpitani, de către agareni în încercare lor de a-i face să renunţe la credinţa creştină şi să treacă la mahomedanism. În cele din urmă sfinţii 42 de mucenici au slăvit pe Dumnezeu prin moarte martirică, fiind trecuţi prin sabie. Trupurile lor au fost aruncate într-un râu, însă după un timp creştinii le-au găsit scoase de valuri la mal şi le-au îngropat cu cinstea cuvenită.

2. Tot în această zi, pomenim aflarea cinstitei Cruci şi a sfintelor piroane de către sfânta Elena, mama sfântului împărat Constantin cel Mare. La începutul domniei Sf. Constantin cel Mare (306-337), împreună cu Sf. Elena, mama sa credincioasă, au decis să reconstruiască oraşul Ierusalim. Şi-au făcut un plan de a înălţa o biserică pe locul patimilor şi învierii Domnului. Împărăteasa Elena a pornit spre Ierusalim cu o mare cantitate de aur. Sfântul Constantin i-a scris o scrisoare Patriarhului Macarie (313-323), prin care îi cerea să o ajute pe mama lui în toate modurile posibile ca să restaureze sfintele locuri creştine. După sosirea în Ierusalim, împărăteasa a început să dărâme toate templele păgâne. În căutarea ei după Crucea Dătătoare de Viaţă, împărăteasa a cercetat mai mulţi creştini şi evrei, fără să afle nimic pentru mai mult timp. În cele din urmă, un bătrân evreu numit Iuda i-a spus că crucea era îngropată în spatele templului lui Venus. Sfânta Elena a dat ordin să se demoleze templul şi să se facă săpaturi pe locul acela. În scurt timp au găsit Golgota şi Mormântul Domnului. Nu departe de acel loc au găsit trei cruci, o scândură cu inscripţia lui Pilat (Ioan 19:19) şi patru piroane care au străpuns corpul Domnului. Următorul pas era să determine care era crucea răstignirii Mântuitorului dintre cele trei. Patriarhul Macarie, văzând un mort care era dus la groapă, a cerut ca acel om să fie aşezat pe rând pe fiecare din cruci. Când corpul celui mort a fost aşezat pe Crucea Mântuitorului, acesta a înviat imediat. Văzând învierea celui mort, toţi au fost convinşi că au găsit Crucea Dătătoare de Viaţă. Cu mare bucurie, împărăteasa Elena şi Patriarhul Macarie au ridicat Crucea astfel încât să o vadă toţi cei de faţă.

LA BOGATA OLTEANĂ CU SUFLETUL PLIN DE BOGĂȚIE SPIRITUALĂ...

Nu se pot scrie cu multe cuvinte istoria unor concerte absolute. La Bogata Olteană așa a fost.

Mirific, unic și pe deasupra incredibil de frumos. De la colegul Marius Buta-fiu al satului până la  fiecare suflet al comunității, am simțit dragoste, ospitalitate și iubire. De aceea, astăzi, luni, când scriu aceste cuvinte pot să spun că am trăit o experiență unică.

De diminieață am fost la Sfânta Liturghie. Cu slujirea plină de evlavie a Părintelui Mihai Gavrilă, despre care Părintele Arsenie a profețit că va fi preot, cu ani buni înainte ca părintele să ajungă la teologie... O slujbă plină de har... Apoi concertul cu sala plină, fapt incredibil într-o comunitate cu doar 40 de familii active, dar la spectacol au venit și oameni din împrjurimi. 

Colegii au fost iarăși într-o unitate de acțiune deosebită. Grupul Balada cu forță lirică, din ce în ce mai frumos, de parcă ar cânta în cenaclu de ani buni, cu Romică în mare formă, cu Părintele Alexandru la fel de emoționant, cu Sorin Popa extraordinar de activ, cu Andreea stăpână pe voce și pe microfonul dăruirii și nu în ultimul rând că unicul Părinte Doru Gheaja strălucitor și plin de jertfă. S-a simțit că un Duhul Sfânt este între noi. Colegii sunt ca o familie regăsită după ani de doruri așteptate. Se privesc cu drag, se emoționează la fiecare revedere, sunt și ei și numai ei... Minunați...

După concertul de la Bogata am tras o concluzie mai personală, dar cred că la comun cu toți cei prezenți. Cenaclul are ceva sfânt și nu cred că sensibilitatea sa (artistică, duhovnicească sau morală) mai poate fi atinsă de orice alt fel de inițiativă culturală. Sunt multe feluri de a face misiune, dar oamenii aceștia, cenacliștii, așa cum sunt ei, de fapt niște oameni onești, au în sine un dar special. Se duc și fac fericiți oameni. iar acum , mai ales după Anul Nou, cenaclul pare mai relaxat, mai vesel, mai echilibrat în concerte, mai viu, mai dnamic, chiar maia rtisitic. Este ceea ce merita...

DUMINICĂ VĂ AȘTEPTĂM LA BOGATA-RUPEA!

Bogata. Au trecut ceva ani, este adevărat că nu foarte mulți, de când am fost la Bogata. Țin minte că am avut un concert reușit, într-o sală măricică dar umplută cu mult suflet. Părintele Mihai Simen Gavrilă, un român plin de înflăcărare, a venit la concert în haine românești și mi-a cucerit definitiv inima. În formula de atunci a cenaclului era și Vasile Mardare, astfel că am pus accent pe cântecele naâionale. Nici nu se putea de fapt altfel. A rezultat un concert excelent, despre care s-a vorbit multă vreme prin împrejurimi. Păcat, mare păcat că ”vecinii” care ne făceau după spectacol complimente nu s-au ținut de cuvânt ca să aducă cenaclul în mai multe localități...

Vremea a trecut. Oamenii se mai schimbă, dar cenaclul merge mai departe. Astfel că la invitația părintelui și a colegului Marius Buta- de la Arhiepiscopia Sibiului- revenim duminică cu un nou concert. Și promitem o zi plină de iubire. Ne este dor de români și de ceea ce întâlnim noi prin satele patriei... Vă așteptăm la Bogata Olteană! Cu Dumnezeu înainte.

Părintele Cătălin 

Sinaxar 2 martie 2018

Sf. Sfințit Mc. Teodot, Episcopul Chiriniei; Sf. Mc. Isihie
1. Sfântul Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Cirenei 
S-a născut în Galatia (Asia Mică), din părinți creștini. În timpul împăratului Licinius (307-323), Teodot păstorea ca episcop în orașul Chirinei. Chemat fiind în fața lui Savin, conducătorul insulei Cipru, a mărturisit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Datorită acestui lucru a fost supus supliciilor și după aceea a fost întemnițat. După cinci zile, Sfântul Teodot a fost scos iarăși din temniță și supus chinurilor. În timpul pătimirilor Sfântului Mucenic Teodot mulți dintre păgâni au crezut învățăturilor sale și acceptat credința creștină. Din nou Savin a poruncit ca Teodot să fie întemnițat pentru a nu mai întoarce mulțimea de oameni la credința creștină. Sfântul Mucenic Teodot a stat în temniță până când împăratul Constantin cel Mare a biruit asupra lui Liciniu. În momentul când au încetat persecuțiile împotriva creștinilor, Teodot s-a întors la episcopia lui din Chirin. A mai păstorit încă doi ani, după care s-a mutat cu pace la Domnul.
2. Sfântul Mucenic Isihie
A fost prefect al palatului împăratului Maximian (285-305), deci unul din marii generali ai împărăției. Când împăratul Maximian a poruncit ca toți ostașii să jertfească zeilor, Isihie a refuzat să facă acest lucru și în consecință a fost îmbrăcat într-o haină de păr groasă și fără mâneci. În urma mărturisirii credinței în Mântuitorul Iisus Hristos, Isihie a fost înecat în apele râului Oronte.